EXCLUSIV. Un medic celebru de la noi dă „de pământ” cu TEORIA medicamentelor-minune care ne SALVEAZĂ. Toată lumea are banalele pastile în casă
- Alexandru Coman
- 12 aprilie 2015, 00:17
Nu puţini suntem cei care, la mesele îmbelşugate, cum este şi cea de Paşte, luăm şi câteva medicamente pentru bilă. Ei bine, un specialist de la noi spune că degeaba luăm aceste pastile dacă facem excese la masă.
„Am vazăt, mai ales de sărbători, tot felul de reclame la medicamente care ne ajută să trecem mai uşor peste mesele bogate. De pildă, este o reclamă în care o femeie mânâncă exagerat de mult, dar stă cu o cutie de medicamente pentru bilă pe masă, ca şi când nimic nu se întâmplă dacă mănâncă exagerat de mult şi ia acele pastile. Total greşit. Aceea medicaţie îi ajută pe cei care au mici probleme, ca să poată gusta câte ceva fără să li se facă rău. În niciun caz nu suntem salvaţi de aceste tratamente dacă facem excese la masa de Paşte”, ne-a declarat medicul nutriţionist Corina Zugravu.
Specialistul în nutriţie trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte masa de Înviere, care este foarte bogată, iar carnea de miel poate fi extrem de periculoasă şi să ne trimită direct la urgenţă dacă nu suntem atenţi şi nu o consumăm cu măsură.