Exclusiv. Tsunami economic mondial în 2023! Ce riscă România? Președintele Camerei de Comerț şi Industrie a României: Suntem mai optimiști. Video

Exclusiv. Tsunami economic mondial în 2023! Ce riscă România? Președintele Camerei de Comerț şi Industrie a României: Suntem mai optimiști. Video Sursa: Arhiva EVZ

Celebrul expert american George Friedman avertizează că avem de-a face deja cu crize economice transnaţionale care pun în pericol planeta. Cum se resimte însă criza în România? Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, şi jurnaliştii Robert Turcescu şi Mirel Curea au vorbit în premieră despre avertismentul lui Friedman şi fac o radiografie a situației reale a economiei româneşti în pragul tsunamiului economic care se întrevede la orizont.

Potrivit lui Friedman, rezolvarea acestor crize transnaționale „va genera consecințe politice în interiorul țărilor și între ele, iar acest fenomen se va intensifica în 2023”. Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a fost invitatul jurnaliştilor Robert Turcescu şi Mirel Curea în cadrul unei ediții a podcastului HAI România dedicată crizei economice mondiale.

În opinia lui Mihai Daraban, prognozele avansate de Friedman, dar și de alți cunoscuți analiști economici, trebuie considerate cu prudență și în contextul fiecărei țări. De la nivelul funcției pe care o deține, acesta a subliniat că România are niște atuuri puternice chiar și în cazul unei recesiuni mondiale.

Energia, asul din mânecă

Președintele CCIR apreciază că statul ar trebui să se focuseze pe dezvoltarea pieței de energie, o resursă tot mai importantă la nivel macroeconomic mondial și cu mare potențial pe termen mediu și lung.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Suntem mai optimiști. Cifrele și tendințele economice arată altceva. Până și cei de la FMI și independent de ei Golden Sachs, nu se așteaptă la recesiune. Recesiunile în general vin pe un fond de autosuficiență, de stabilitate, în care nu mai ai niciun challenge. Challenge-ul pe care îl vom avea în următorii ani va fi cu energia, toți vom lupta pentru energie mai ieftină. Și la noi a început, e o efervescență în a-ți pune panouri (...)", a argumentat președintele CCIR.

Președintele CCIR: Zona industrială ține foarte bine economia

Invitatul a enumerat, la invitația gazdelor emisiunii, principalele atuuri care îi pot asigura țării noastre suport în fața unei eventuale recesiuni planetare. „Zona industrială ține foarte bine economia. (...) Sunt optimist pentru că suntem o economie de sub-contractori. Când o să văd că Mercedes e în colaps, Volkswagen, Audi în colaps, Pirelli, Michelin, atunci îmi fac griji pentru că noi lucrăm pentru ei. Uitați-vă în industria auto, Dacia cu Fordul la un loc angajează 20.000 de oameni. În industria auto din România lucrează 206.000 de oameni (...), a explicat Mihai Daraban.

Industria alimentară „poate crește pe orizontală", a mai opinat acesta în studioul EVZ-Capital. În viziunea expertului, statul ar trebui să scoată Roșia Montană de sub patrimoniul UNESCO. Din păcate însă, avertizează Mihai Daraban, sunt organizații foarte vocale și bine finanțate pentru a împiedica deschiderea de hidrocentrale cum este cazul la Livezeni sau cazul Roșia Montană, dar și extracția petrolului de la Marea Neagră. 

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro