Un fenomen pe care l-a semnalat recent fostul comisar european pentru politică regională, Corina Crețu, pare să ia amploare în țările din Vestul Europei.
„Va mai fi un fenomen pe care mi l-a spus proprietarul blocului în care stau (n.r. Bruxelles), care e român și mi-a spus că muncitorii din România îi spun că nu mai vor să lucreze, pentru că își iau locuințe neetanșe la prețuri foarte mici, ca să mai strângă, să ducă 200-300 de euro în România, să-și aducă familia acolo.
Și le-a venit factura pe aceeași lună ca anul trecut de 9 ori mai mare. Și atunci nu se mai justifică. Și muncitorul respectiv i-a spus patronului: «Cum facem? Mă întorc în România pentru că nu mai are sens să stau pentru că nu mai pot niciun euro deoparte, din contră, salariul nu-mi mai ajunge să plătesc facturile sau dumneata îmi mărești salariul?» Părerea mea este că mulți muncitori din străinătate vor lua decizia de a se întoarce în țară.”, a declarat Corina Crețu la podcastul România lui Cristache.
Belgienii sunt obișnuiți cu 18 grade în casă
„Eu când m-am dus la Bruxelles, mi-a spus proprietara că dacă vreau să-mi vină mai puțin la gaze să am grijă să închid căldura. Și asta se întâmpla în 2007. Și i-am spus: «Doamnă, noi în România am făcut o Revoluție...». Acolo plătești lunar și anual vine o rectificare. A venit la un moment dat 3 mii și ceva de euro, ne-am și mutat de acolo.
Acum ne-am mutat într-o locuință modernă, care are posibilitatea de a-ți regla pe timpul cât sunt absentă, să nu mai emită căldură. Mi-a spus că nu știu să economisesc, că se stă la 18 grade. La ei e o mentalitate, dar așa sunt ei. Eu stau la 23 de grade, dar plătesc pentru asta. Nu mă conformez că nu pot, eu așa am crescut. Am un d-ăsta electric, dar eu mă cert și cu soțul pentru că nu-l suportă, dar eu i-am dat drumul și în august, când au fost 5 grade.”, a mărturisit fostul comisar european.
„Aceste creșteri de prețuri nu se justifică!”
„Această plafonare pe care a propus-o Ursula von der Leyen ca profitul să meargă pentru cei în nevoi, pentru că România este 10% dependentă, deci 90% noi ne asigurăm, deci pentru ce să mărești? Dar au venit lanțuri de furnizori și de la faptul că se produce energia electrică, mai trece prin zece companii care mai adaugă ceva la preț. Acest lucru trebuie să înceteze!”, a tras semnalul de alarmă Corina Crețu, în podcastul EVZ Capital România lui Cristache.