Unul dintre cei mai cunoscuţi și influenți economişti americani, Jeffrey Sachs, îi bagă în trepidaţii pe jurnaliştii Bloomberg atunci când afirmă cu subiect şi predicat că distrugerea gazoductului Nord Stream e o acţiune SUA.
Lui Traian Băsescu i se taie microfonul la Parlamentul European când începe să citească o listă cu prim-miniştri europeni care s-au vândut ruşilor. Chiar dacă oficial nu e în război, criza energetică afectează Europa tot mai mult, în prima linie fiind motorul ei economic. Germania este prima victimă a avariei provocate la gazoductele Nord Stream.
Turcescu: Politica bruxelleză de doi lei ne-a dus în gard pe toți
Gazda emisiunii a reamintit că germanii nu au făcut altceva decât să culeagă ce au semănat. „Știți secvența de la ONU, cu Donald Trump, nemților, sunteți prizonierii lui Putin. Au râs, i-auzi ce zice boul ăsta. Acum sunt cine mai are un calorifer electric. Bravo, ați cumpărat un milion de calorifere electrice, dar vă ține rețeaua? (...) Politica bruxelleză de doi lei ne-a dus în gard pe toți. LGBT, părinte 1, părinte 2, astea erau problemele Europei, nesimțiților. Astea se revolvau prin lobby, nu trebuia Comisia Europeană să se îmbrace în curcubeu ca să ne arate lumea de mâine. Ea va fi întotdeauna despre resurse, nu așa luați energie de la soare", a observat Robert Turcescu.
Critica jurnalistului EVZ la adresa mai-marilor Uniunii Europene, care aplică decizii catastrofale pentru a contracara criza energetică în țările membre, a fost poziția adoptată și de jurnalistul și scriitorul Octavian Hoandră. Editorialistul EVZ a observat că gestul de a i se închide microfonul fostului președinte e plin de semnificații pentru mediocritatea de la Bruxelles. „Asta-i birocrația, când nu ești ales pe seama unor calități. Majoritatea politicienilor sunt foarte proști, din moment ce te duci la serviciile secrete să-i întrebi aia merge? Cred că lui Hellvig i-a scăpat, erau interesați să se acopere dacă câștigăă ceva. Marii ștabi de la Bruxelles nu plătesc impozite și au salarii uriașe", a comentat jurnalistul din Cluj.
Comaroni: Europa devine femeia de serviciu a SUA
În viziunea redactorului-șef Ziuanews.ro, Bogdan Comaroni, sabotajul terorist asupra Nord Stream este doar un preambul pentru următorul mare război, care va fi unul al marilor resurse, energetic, în care Ucraina va juca rolul de stat proxy pentru americani.
„De la faza cu Nord Stream, mă întreb din ce în ce mai des dacă nu cumva americanii au vrut de la bun început tot războiul ăsta proxy cu Ucraina exact ca să arunce în aer Nord Stream. În 16 decembrie, la Consiliul de Securitate (n.r. - al ONU) Putin a venit, se anunța deja războiul. Atunci existau zeci de variante prin care se putea evita războiul. Americanii au făcut tot posibilul să ignore. După aia vin amenințările, prima le face Victoria Nuland în ianuarie. Spune că dacă începe invazia se vor ocupa de Nord Stream. A doua ce spune Biden. Dacă dorești găsești traseul, cum s-a dorit criza, cum s-au dorit negocierile pentru gazul lichefiat american. Cum au blocat americanii la ei extracțiile ca să meargă numai pe gazele lichefiate și să blocheze orice gaze normale, prețul să sară în aer. Europa devine femeia de serviciu a SUA", a argumentat Comaroni.
Emisiunea integrală: