Criza facturilor este unică în Europa? A fost România sabotată în mod deliberat de responsabilii din domeniu? Au fost distruse în mod premeditat capabilități energetice care ne-ar fi ținut departe de orice grijă în această iarnă și nu numai? Avem de-a face cu o conspirație menită să slăbească țara și să-i sărăcească pe locuitorii ei? Jurnalistul Mirel Curea i-a adresat aceste întrebări și nu numai, parlamentarului PSD Daniel Zamfir, unul dintre puținii politicieni români care a avut bărbăția să apuce acest subiect și să nu-l lase, în ciuda tuturor riscurilor la care se expune.
Parlamentarul PSD Daniel Zamfir este cunoscut pentru legea dării în plată, care a salvat mulți români de dezastruoasele credite imobiliare în franci elvețieni. Politicianul și-a făcut la acel moment mulți dușmani în mediul bancar, însă este printre puținii care are curajul să tragă la răspundere liberalii pentru dezastrul în care s-a transformat liberalizarea energiei.
Virgil Popescu a încercat să blocheze o anchetă în Valea Jiului
Dat afară de Ludovic Orban din PNL în urma scandalului provocat de legea dării în plată, Zamfir a devenit membru al PSD și este actualmente președintele Comisiei Economice din Senat. În această calitate a făcut mai multe investigații, în ultima perioadă, în Valea Jiului, unde a constatat că actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a pus la cale închiderea nefondată a unor obiective strategice naționale ca minele de la Livezeni și Rovinari.
Social-democratul a mărturisit că liberalul a făcut multe presiuni pentru a împiedica vizita membrilor Comisiei în Valea Jiului, unde au vizitat și ultimele 4 mine rămase. „Producția energetică pe cărbune este mai ieftină astăzi decât pe gaz. Vor să distrugă termocentrala de la Paroșeni. Acolo s-au băgat 65 de milioane de euro, dintre care vreo 35 grant european, ca să se modernizeze și să se respecte toate condițiile de mediu. Termocentrala de la Paroșeni respectă condițiile de mediu. Nu o să îl las pe domnul Popescu (...) ne duce în gard pe toți”, a afirmat invitatul.
Cărbunele ne-ar putea scoate din criză
Un instrument extrem de eficient pentru rezolvarea crizei ar fi producția de cărbune de la Paroșeni, a punctat senatorul PSD. Pentru a-și argumenta afirmațiile, acesta a adus în studioul EVZ-Capital o mostră de cărbune luat de la vizita sa recentă la Paroșeni, cărbune de cea mai bună calitate. Acesta este cerut la export de țări ca Polonia, Ungaria sau Serbia, a completat Zamfir.
Politicianul PSD a mai subliniat că, dacă Paroșeni ar funcționa la capacitate maximă, 7 zile din 7, am putea rezolva criza energetică. „E pentru prima dată când Valea Jiului, pe nedrept, poate să devină super rentabilă. Știți că polonezii, care nu pot să mai ia cărbune din Rusia, au un deficit de 8 milioane de tone? Au cerut cărbune României, alături de unguri, sârbi, dar nu avem cu ce să-l scoatem. Avem posibilitatea de a exporta cărbune mai mult ca oricând, dincolo de ce putem produce pentru termocentrala noastră ca să reducem prețul la energie".
România merge spre dezastru
Invitatul jurnalistului Mirel Curea a subliniat în mod repetat că România este cu un picior în groapă din punct de vedere energetic, producția de energie prin toate resursele pe care le are la dispoziție fiind o prioritate națională. Asta pe fondul în care deciziile din ultimii ani luate la ministerul Energiei s-au dovedit total greșite, ca și cele ale decidenților de dată recentă cum ar fi fostul premier Cîțu.
„Direcția pe care merge ministerul Energiei este profund greșită. În strategia energetică națională, Popescu ne spune cum vede viitorul: în 2030 niciun gram de cărbune. Bine, atunci ce punem? Scoatem încă 3.000 de MW producție constantă, în bandă. Din 2035 s-ar putea să fie gata reactoarele 3 și 4. s-ar putea. Dar între timp ce faci?
O să venim cu gazele din Marea Neagră, dar încă nu le avem. Unde facem stațiile de producție a energiei electrice pe gaz? Nu se știe. În 2028 este obligatoriu să închidem reactorul 1 de la Cernavodă, este revizie doi ani de zile. Înseamnă încă 700 MW scoși. Care e strategia mea energetică națională, cum mă liniștește dl. Popescu? Eu nu spun să ardem cărbune 100 de ani, dar trebuie să ardem acum ca să salvăm economia. Este obiectivul zero din punctul meu de vedere”, a precizat senatorul.
Emisiunea integrală: