La începutul detenţiei, Nicu Ceauşescu a dat un amplu interviu, care a fost publicat în "Libertatea". A povestit de ce nu a fugit din ţară şi despre conturile care ar fi existat în bănci străine. Dialogul cu Nicu Ceauşescu, difuzat de Realitatea, nu este singurul. În ziarul Libertatea a apărut un amplu interviu cu băiatul dictatorului, în Penitenciarul Jilava, anunţat în ziua de 3 martie 1991 şi publicat în serial, săptămâna următoare. Prin amabilitatea autorilor, Gabriela Stanciu, Gabriel Miron şi a Trustului Ringier publicăm părţile cele mai interesante din acest interviu.

Viaţă de beizadea

Beţii şi petreceri "miraculoase", Orient, Halima, Seherezade, herghelii pierdute la jocuri de noroc, accidente de maşină, balerine si cântareţe, pistolul ca un ceas la mână, în sfârşit - avioane, elicoptere, băşcalia aceea care acum ar putea fi disidenta, o şubredă carieră politică poticnită regal la un moment dat în fostul bar "Atlantic", toate acestea mie nu-mi spun destul. Prietenii şi cunoştintele mi-au povestit toate acestea şi multe altele. I-am contrazis. Le-am spus că îmi este milă de felul în care arată acum Nicu Ceauşescu. Mi-au răspuns ca sunt naivă...

Bănuiesc ce a înseamnat în "epoca de aur" să te numeşti Ceauşescu. Totul era permis, iar cel cu care încerc acum un interviu nu a facut chiar toate "trăsnăile" posibile. Ştiu că îngâmfarea aceea regală, imprudenţa, viaţa boemă, conştiinţa mahmură a unei valori şi poate o anume sinceritate i-au folosit cât de cât la ridicarea ( nemeritată de noi ?!) fostului U.T.C.. Toate acestea îl fac acum pe Nicu Ceauşescu să aibă un anume sentiment de nevinovăţie. Aşa înteleg eu faptul că ne dispreţuieşte. Moartea părinţiilor săi, în condiţiile cunoscute de noi toţi, mă ajută oarecum să-mi explic ori să presupun de unde izvorăşte ura lui Nicu faţă de noi, motivul pentru care nu doreşte să discute cu jurnaliştii români şi îi preferă pe cei din străinătate. Dar eu nu sunt în măsură să-l judec. Tot ceea ce i se impută sunt lucruri greu de judecat. Pentru a încerca să descifrez responsabilitatea politică a faptelor sale, am încercat şi am reuşit să ajung la Nicu Ceauşescu... Două ore în dialog cu Nicu Ceauşescu la Penitenciarul Jilava Interviul a fost realizat în Penitenciarul Jilava. Alături de noi a fost prezentă la discuţii şi distinsa d-nă avocat Paula Iacob. Interviul a fost anunţat în cotidianul central Libertatea pe data de 01.03. 1991 şi a fost publicat, în perioada 04.03.1991 - 12.03.1991, în şase părţi. Reporter: Cum este viaţa la Jilava? Nicu Ceauşescu: Viaţa din închisoare este foarte simplă. E un program de închisoare, dar aici este puţin mai diferit, fiind un spital. Te scoli, mănânci, tratament medical...

Rep.: V-aţi fi aşteptat să fiţi tratat mai bine? N.C.: La un spital civil sau la unul de penitenciar? Rep.: Cum apreciaţi ce s-a întâmplat cu dumneavoastră, faptul că vă aflaţi în închisoare? N.C.: Staţi un pic, cred că sunt două lucruri diferite. Una este tratamentul din spital şi alta este problema juridică. Istoria este foarte lungă, procesul cred că îl cunoaşteţi. În orice caz din punct de vedere juridic, eu mă consider completamente nevinovat. Av.: Non culpabile. N.C.: De altfel şi instanţa a schimbat încadrarea iniţială. A trecut de la genocid la instigare. Av.: Nu cu 60 de persoane, ci cu 16. N.C.: Deci, se poate discuta mult despre încadrarea juridică si a modului că instanţa a revenit după judecarea de fond asupra încadrării juridice. Există dezbateri între jurişti, mă rog eu nu sunt de profesie jurist. În conformitate cu unele articole din codul de procedură penală, se pare că nu au dreptul să schimbe. Av.: Fără a se discuta în instanţă. N.C.: Ca să ai dreptul să te aperi potrivit noii încadrări. Av.: Noi nu ne-am apărat deloc pentru instigarea la omor. N.C.: Adică articolul 334 la care a făcut referire, preşedintele completului de judecată, are o virgulă pe care el a uitat să o pună. De fapt justiţia româna a uitat să pună o virgulă de la început. Dar mă rog... Asta este cu totul altceva, care spune că instanta este obligată să-l anunţe pe inculpat cu noua încadrare, pentru a-i da posibilitatea de a se apăra. Deci... s-a oprit la virgulă. Se mai întâmplă. Rep.: În contextul valurilor de schimbări în Europa de Est, la sfârsitul anului 1989, v-aţi gândit că şi României putea să-i vină rândul? N.C.: Am mai spus lucrul acesta. După opinia mea, nu post factum, normal trebuiau să se producă anumite schimbări. Dar, în orice cazr nu le vedeam sub această formă. Din punct de vedere a ceea ce s-a întâmplat, al oamenilor ş.a.m.d.

Rep.: O asemenea perspectivă îi preocupa şi pe părinţii dumneavoastră? N.C.: Întrebati-i pe ei... Eu eram la Sibiu, nu la Bucureşti, pentru asta am răspuns aşa. Raporturile şi discuţiile pe care le aveam eu cu părinţii erau destul de limitate. Rep.: Dumneavoastră ştiaţi ce făceau părinţii ? N.C.: Invers, da. Rep.: Ţinând cont de ceea ce se întâmpla în România, în jurul dumneavoastră s-a creat o legendă precum că sunteţi o persoană rea, perfidă. Cum explicaţi aceasta? N.C.: Aaa! Cum s-a creat? Sunt două lucruri distincte. Prima, intraţi în viaţa mea particulară într-un fel, iar la a doua a contribuit presa. Nu puteam să contribui eu, că nu scriam eu. Rep.: Dar, totuşi legenda în sine cum s-a creat? N.C.: Câte un pic, câte un pic. Faptele concrete nu au fost. Dar... se adaugă, câte un pic, câte un pic, ca să... Av.: Spune aşa, că dacă ai fost văzut de trei ori într-un restaurant sau într-un bar... N.C.: Dar nu era nevoie să fiu văzut. Av.: ...dintr-o dată ai ajuns beţiv. N.C.: Nu doar că nu era nevoie să fiu văzut de trei ori printr-un restaurant, doar dacă treceam pe lângă el însemna că l-am dărâmat. Rep.: Era cineva împotriva dumneavoastră? N.C.: Este foarte greu de spus. Probabil era cineva care era interesat în putere. Probabil că îi era teamă de mine. Rep.: Am vrea să daţi un pic cărţile pe faţă. N.C.: Dvs jucaţi cu cărţile pe faţă ? Dacă jucaţi cu cărţile pe faţă, pierdeţi tot timpul. Rep.: Gândiţi că din punct de vedere moral aveti vreo vină? Care ar fi aceasta? N.C.: Ooo! Fiecare om are o vină.

Rep.: Aveţi una concretă? N.C.: La această întrebare... legendă. Bun. Explicaţi-mi dvs., într-un sistem în care în interior degeaba spuneai ceea ce spuneai, căci nimeni nu te lua în seamă, iar afară nu puteai să discuţi aceste lucruri. Cum te aperi? Rep.: Gândiţi că aţi fost o victimă a sistemului? N.C.: A unei părţi a sistemului. Rep.: Totuşi eraţi în centrul sistemului, eraţi un personaj important, eraţi privilegiat. N.C.: Asta este... Staţi un pic să ne întelegem. Una este să ai o maşina mai bună sau privilegii materiale şi alta este să ai privilegii politice. Deci, dacă vă referiţi la primele, sunt de acord cu dvs. Dacă vă referiţi la cele politice, nu mai sunt de acord. Sigur, se vor putea face multe speculaţii pe această temă. S-au şi făcut. Dar aţi vrut realitatea. Rep.: Din punct de vedere politic, consideraţi că ati fost îndepărtat ? N.C.: Într-un fel da. Să vă dau un exemplu ca să întelegeţi mai bine. Ştiţi, ca să poţi să faci rost de mâncare la oameni într-un judeţ, cel mai mare era un director de centrală! Mă rog. Trebuia să tratezi cu ăla. Rep.: Bine, sunt de acord, dar eraţi totuşi Nicu Ceauşescu şi întotdeauna ceea ce spuneaţi era respectat. N.C.: Erau atenţi în anumite limite. Fiindcă nu era numai Nicu Ceauşescu în România. Eram unul din cei 41 de prim-secretari. Rep.: Faptul că vă numeaţi Ceauşescu nu vă acorda o poziţie superioară ? N.C.: Îţi dădea o poziţie în anumite situaţii. Dar sunt situaţii în care degeaba, indiferent cum te cheamă, nu aveai cum să rezolvi problemele.

DESPRE PĂRINŢI

"Eu vreau să fiu liber, nu vreau să fiu închis"

Rep.: Înteleg că de privilegiile materiale v-aţi bucurat? N.C.: Am spus că dacă privilegiile materiale, deci să ai o maşină bună sau alte lucruri mai bune. Da. Casă - nu. Casa nu era a mea. Aşa că de asta nu am profitat.

Rep.: Atunci totul despre viaţa dumneavoastră este fals? În cartea lui Pacepa, se afirmă că aţi condus ca un nebun o masină de curse tipul Ferrari sau Maseratti. N.C.: În carte scrie foarte multe lucruri. Dar am mai discutat. Ăla scrie orice, dar ăla practic nici nu m-a cunoscut pe mine. Pacepa m-a văzut pe mine o dată sau de două ori în viaţa lui. Prima data în 1973. Eram împreună cu părinţii mei în America Latină, deci el îşi avea treburile lui. Şi cred că, încă o dată, întâmplător, în minister. Dar în rest, mese, chestii... mai ales că ştiam că are tehnică şi video în cameră. Rep.: Era controlat? N.C.: Nu, se autocontrola. Filmele şi negativele pe care le-a dat în exterior, nu le-a luat de la mine, ci de la el personal.

Explicaţii pentru "chestia cu Nadia, cu unghiile"

Rep.: Cum judecaţi toate istoriile care s-au scris despre viaţa dvs. privată ? N.C.: Când o să apară legea presei în România, dacă o să apară vreodată, o să ne umplem de bani. În primul rând... Av.: În sfârşit, la procesele dumitale nu m-am umplut. N.C.: Păi da...în orice caz pe cei de la Reuters o să-i dau în judecată. Chestia cu Nadia, cu unghile... Nu-i nimic o sa-i chem pe ăia martori în proces. Rep.: Cum s-a născut această istorie? N.C.: Asta nici eu nu ştiu... Rep.: Ei, când ai spus că şi-a băgat mâna în farfurie! N.C.: Nu şi-a băgat nici o mână în farfurie. Av.: Asta au povestit, spuneau oamenii. I-ai spus să-şi taie unghiile pentru că avea ciuperca aia... sau aşa ceva. N.C.: Nu i-am spus eu, altcineva de la masă. Povestea asta era acum cinci ani în urmă. Ce se întâmplă? Ea purta unghiile mai mari. Din caza talcului, chestii din ăstea, nu mă pricep la gimnastică, făcuse ceva, o ciupercă. Iar cineva, de fapt, translatoarea mea care îmi era şi secretară, mi-a atras atenţia: "Vezi să nu mai pună mâna pe mâncare că are chestii din astea ". Şi cum era în relatii mai bunecu ea, normal că i-a spus să-si taie unghiile. Că doar nu o să mă apuc eu să-i spun unei femei, taie-ţi unghiile sau coafează-te într-un fel sau cutare... Fiecare face ce vrea. Şi de aici binenţeles că se nasc nişte...de fapt, a existat şi un interes de a se crea o imagine. Probabil că erau anumite interese. De ce natură, de ce erau aceste interese? Nu m-am interesat niciodată. Pentru că nu mă interesa.

"Era normal de aşteptat o schimbare în România"

Rep.: Aţi prevăzut caracterul sângeros al revoluţiei române? N.C.: Am spus de la început că prevedeam anumite schimbări, dar nu în sensul în care au fost referindu-mă tocmai la caracterul acesta. Adică având în vedere situaţia: începem să intrăm în geo-politică cu chestiile acestea: politica din Europa de Est, deci a influenţei sovietice, care văd că acum se simte în altă parte, dar mă rog asta nu e treaba mea. Era normal de aşteptat o schimbare în România. Mă rog, eu cunosc multe lucruri, dar nu are rost să vi le povestesc. Adică şi cum prevedeau. Şi ce prevedeau şi până unde se prevedea. În orice caz eu vreau să fiu liber. Eu nu vreau să fiu închis. Rep.: Ceea ce prevedeaţi dumneavoastră prevedeau şi tatăl şi mama dvs? N.C.: N-am discutat cu ei acest lucru. V-am explicat, distanţa între Sibiu şi Bucureşti este de 300 de km. Ultima dată am vorbit cu taică-meu pe 9 decembrie 1989. O discuţie din asta, strict personală. "Ce mai faci?" Banală. Deci, de atunci nu mai ştiu cum au evoluat lucrurile. Rep.: Nu aţi văzut caseta cu ce s-a întâmplat? N.C.: Să stiţi că toţi ziariştii care vin îmi promit că vor trimite caseta. Dar nici unul nu mi-a trimis-o până acum. Dar, caseta adevărată, nu cea transmisă la Televiziune. Cereţi-o lui Bush sau lui Gorbaciov. Asta nu o mai scrieţi pentru că vreau să stau liber. Av.: Ţi-ajunge unul din ei. Te fugăreşte unul din ei. N.C.: Nu-i nevoie să mă fugărească unul din ei. Trebuie să apese pe un buton.

<iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/3NgcjfBsCkM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Rep.: Ştiţi ce gândeau părinţii despre situaţia reală? N.C.: Nu. Sorry. Asta rămâne una din marile enigme. Vedeţi, ei au fost părinţii care au plecat şi nu au vorbit cu copiii lor. Nici cu mine, nici cu soră-mea şi nici cu frate-meu. Hai să spunem că eu eram departe. S-ar fi putut ca să nu fiu sediu în momentul respectiv. În birou. Bun. Soră-mea şi frate-meu erau în Bucureşti în ziua în care a plecat. E vorba de taică-meu. Cu maică-mea am mai discutat "ce mai faci, nu ştiu ce". Era o discuţie periodică. Chiar în dimineaţa aia am vorbit. Rep.: Pe de o parte se pare că în mintea părinţilor era clar că dvs. trebuia să rămâneti succesor. N.C.: În mintea lui maică-mea în nici un caz. În mintea tatălui nu ştiu pentru că nu am discutat niciodată cu el amănuntul acesta. Eu am rămas foarte surprins de un singur lucru. Dacă urmăriţi politică românescă în ultimii 5-6 ani de zile, eu am avut o perioadă de răcire. Ca să-i spunem aşa. Folosesc un cuvânt moale cu părinţii mei. De exemplu, eu nu am fost nici la Casa Republicii. Pentru mine Casa Republicii parea o chestie cu o suită fără sens. Rep.: Cum s-a manifestat în fapte opoziţia dvs? Cea cu Casa Republicii înteleg că a fost un singur exemplu. N.C.: Un alt exemplu foarte banal este cel referitor la creşterea preţului energiei electrice, a combustibilului în general. Exact ca la benzină acum. Deşi pe vremea aceea benzina nu era limitată în Bucureşti. Dar asta e cu totul altceva. O altă problemă cu care eu nu am fost de acord, dar e o problemă mai veche este dublarea chiriilor. Care se pare că se vor dubla iar acum. Vedeţi politica care o aplicam, - dar să lăsăm deoparte exporturile s.a.m.d.- până în anul 1987, nu aveam cum să ştiu cum se petrec lucrurile, dat fiind faptul că răspundeam de UTC şi acesta se ocupa de cu totul altă problemă. La Sibiu am spus un lucru foarte clar: de ce nu producem la fel şi pentru intern cum producem pentru extern. Pentru că sunt aceleasi tipare, aceleaşi lucruri. Sibiul era, după Bucureşti, al doilea judeţ ca pondere în industria uşoară. Rep.: În interiorul unui sistem sunt probleme importante. Dvs vă referiţi la mici probleme... N.C.: Da, dar stiţi că din problemele mici se creează problemele mari. Rep.: Nu eraţi de acord cu sistemul în general sau cu modul în care funcţiona? N.C.: Trebuie să întelegem un lucru foarte simplu. Vedeţi sistemul... Sistemul este teoretic, totul este cum îl aplici în practică. Acum se scriu foarte multe. Au apărut şi în ziarele noastre, a apărut şi o carte a lui Drăgan scrisă în '82 şi publicată în '90. Dar asta este partea a doua. Cum s-a aplicat sistemul teoretic este altceva. Vedeţi din Revoluţia franceză nu a mai rămas decât egalitatea. Şi asta nu am spus-o eu, ci Napoleon. Tot cu litera N începe, dar e cu totul altceva. Rep.: Ştiam cu toţii că această ţară nu era liberă. Eraţi de acord cu acest lucru? N.C.: Nu. Să vă dau şi amănunte. Mai întâi nu e un secret pentru nimeni. Eu m-am plimbat destul în lume. Aşa. Eu sunt adeptul şi acum, deşi nu mai ştiu ce se întâmpla afară, pentru conservarea a tot ceea ce înseamnă trecut. Cred că aţi fost la New York. Aţi văzut că deasupra unei case mici s-a construit un zgârâie nori. Casa aia mică era înglobată. Bun. Eu am făcut nişte poze şi le-am adus fostului primar al Capitalei. Tocmai încercând să-i demonstrez acest lucru. Doi. În judeţul Sibiu, revenind, noi nu am dărâmat o casă. Dacă veţi merge în Sibiu vă veţi convinge. Bun. Dar Sibiul nu este o ţară şi nici măcar un sistem. Rep.: Sunteţi de părere că vorbind despre un sistem trebuia să-l conservaţi schimbându-l? N.C.: Aaa! Revenim la teza lui Gorbaciov. Rep.: Nu. Eu mă refeream la ce gândiţi despre faptul că aici nu exista libertate? N.C.: Foarte simplu. În vara lui '87 eram încă la UTC şi eram în Tunisia. Înainte de schimbările care au avut loc, am avut o discuţie cu diverşi. În primul rând eu sunt adeptul: ceea ce văd că au făcut acuma depinde cum vor face, sper să facă bine: ca fiecare om să-şi păstreze casa. Deci dreptul la rezidenţă să rămână dreptul la rezidenţă. Indiferent de cetăţenie. De fapt asta este o chestie generală, nu este numai în România. Eram de acord cu plecarea oamenilor. Nu aşa cum s-a întâmplat acum un an de au ajuns să mănânce lebedele de la Viena. Mă rog asta e cu totul altceva. Bine. Depinde şi cine pleacă. Revenim, la femei. Eu eram de acord cu chiuretajele.

IMAGINE. Nicu, o prezenţă radiantă la reuniunile de familie ACADEMICIANĂ

Despre mama sa, Elena, Nicu îi mărturiseşte reporterului că a avut "un rol influent" şi că a reuşit de multe ori să-l convingă pe tătăl lui să ia "decizii nefavorabile" Rep.: Cine a guvernat această ţară? Tatăl sau mama dvs? N.C.: Tata Rep.: Ce rol a jucat mama ? N.C.: Un rol foarte influent, care din păcate, deşi mi-e mama, trebuie să ţineţi seama de acest lucru, a avut o anumită influenţă în luarea unor decizii nefavorabile. Av.: Negative. N.C.: De aceea am zis nefavorabile, ca să nu zic negative. Ce s-a întâmplat? Maică-mea încet, încet a reuşit să stranguleze tot ce ajungea la taică-meu. Adică puteai discuta direct cu el anumite lucruri, era de acord. După aceea se schimba sau se diminua.

Rep.: Aceasta în ultimi ani sau dintotdeauna? N.C.: Nu dintotdeauna, fiindcă trebuie să ştiţi puţină istorie. Maică-mea s-a ocupat de politică mai intens de la începutul anilor 1980. Bun. A intrat în politică în 1972 şi până în 1979 influenţa ei a fost redusă.

Rep.: Nu aţi văzut caseta procesului? Din ea se vede că atitudinea mamei dvs este diferită de cea a tatălui. Este mult mai puternică. Ea este aceea care la un moment dat spune că: "Să nu mai răspundem. Acesta este un proces fals". De aici apare ideea că mama dvs. conducea dialogul. N.C.: Nu ştiu. Nu am văzut caseta. Rep.: Dar cum explicaţi că tatăl dvs era influenţat ? N.C.: Nu. Explicaţia este foarte simplă. Dvs. care trăiţi în România, legând lucrurile, vă puteţi da seama foarte simplu. Fenomenul 1980-1981. Noi aveam cam 11 miliarde de dolari datorii externe. De aici a plecat totul. După părerea mea. Adică ascendentul a pornit de aici. Adică el a făcut datoriile şi acestea trebuiau plătite. Dacă analizaţi bine la noapte vedeţi că... Rep.: În revoluţie, e drept, am intrat fără datorii. N.C.: Am intrat cu 5 miliarde în plus. Plus că aveau să ne dea alţii nouă. Acum avem noi încă 5 de dat. Avem de la libieni, de la ruşi un miliard şi jumătate şi două milioane jumătate din alte părţi: creanţe. Acum avem după ce am citit 5 miliarde datorii. A doua problemă a ascendentului a fost în consideraţia lui taică-meu... Răspunzând de cadre, nu numai la Stat, a adus o serie de oameni, care nu îşi aveau după părerea mea chemarea în funcţiile respective. Puteau să fie buni în cu totul altceva. A treia problemă a fost Securitatea. În 1984 am spus că Postelnicu trebuie schimbat. Rep.: Cine nu a vrut, mama? N.C.: Nu. pentru că nu am discutat cu mama. Numai că după aceea, Postelnicu a fost avansat, a fost făcut membru supleant al Comitetului Politic Executiv al CC UTC. În felul acesta vă puteţi da seama de influenţa foarte mare pe care o aveam eu în viaţa politică. Rep.: Se vorbeşte mult de faptul că familia dvs. avea foarte mulţi bani depuşi în străinătate. Unde se află acesti bani? N.C.: Întrebarea aceasta mi-a pus-o şi procuratura. Se vorbea de un miliard de dolari. Să vă dau acelaşi răspuns pe care l-am dat şi procurorului. Dacă aveam un miliard de dolari acuma nu discutaţi cu mine aici. Mă gândeam dacă vă dau aprobare să vă apropiaţi. Logic, nu? Cea mai mică dobândă e de 7 la sută. La un miliard înseamnăm 70 de milioane. Cu 70 de milioane te poţi descurca, aşa că nu aţi fi discutat cu mine aici. Rep.: Se spune că banii sunt în Elveţia. N.C.: Se spune că banii sunt în Elveţia, dar numai că trebuie să se mai spună un singur lucru, pe care nu-l spune nimeni, că Statul român trebuie să plătescă acum fiindcă a cerut Statului elveţian să caute conturile. Şi nici o Bancă nu îţi caută pe gratis. Dar de asta nu vorbeşte nimeni. Cât trebuie să plătească? Ceea ce este interesant după părere mea este faptul că noi am dat un miliard de dolari ajutor englezilor, unei firme engleze. Mi se pare că în vară. S-a dat la Rolls-Royce un miliard de dolari credit. Av.: A fost în presă? N.C.: Sigur că a fost în presă, eu nu puteam să aflu. Dacă aveam un serviciu special de informaţii nu eram aici. Iar acum facem mare tapaj şi publicăm în toate ziarele că ne dau FMI 700-800 de milioane de dolari. Dar dacă îi împărţim la 22 de milioane de oameni, cât or mai fi rămas, că aveam 23 de milioane, dar 800.000 au plecat, faceţi socoteala cam cât iese pe cap de locuitor.

MĂRTURISIRE

"Nu-l cunoşteam numai pe Iliescu, ci pe trei sferturi dintre ei" Rep.: Cum de nu aţi încercat să fugiţi din ţară în decembrie 1989 ? N.C.: Foarte simplu. Am spus-o şi în proces. Între Bucureşti şi Sibiu e mai aproape decât între Sibiu şi Arad. Av.:Nici nu ţi-a trecut prin cap ! N.C.: Nu, dacă îmi trecea prin cap plecam. Dar dacă era aşa, nu vă mai cunoşteam. Av.: Ce pierdere. N.C.: Bun. Bag la cap. Av.: Mi-am pierdut orice linişte. Ăsta-i adevărul. N.C.: Bun. Îi spun eu lui Anda... Av.: Procesul ăsta pe mine m-a îmbolnăvit. N.C.: Deci eu ştiam cu mult înainte de a pleca de la Sibiu de plecarea părinţilor mei din Bucureşti. Nu stiu dacă am fost eu primul care am aflat, dar în orice caz, - unde am citit: am citit într-un ziar, încercarea de fugă din ţară a părinţilor. Nimeni nu încearcă să fugă spre interiorul ţării. Toată lumea încearcă să fugă în afară. Dar, mă rog, asta este altceva, una din cauzele de acuzare a părinţilor. Din punct de vedere geografic, chiar dacă ei nu ştiau, pilotul trebuia să stie. Ştiam că Iliescu trebuia să vorbească la radio, din câte auzisem. Îl cunoşteam. Mă rog, mă duc, vorbesc cu oamenii care sunt acuma, au nevoie de serviciile mele, bine, dacă nu mai au nevoie de asemenea bine! Îmi văd de treaba mea. Av.: Ce înseamnă? N.C.: Să-mi văd de treaba mea? Av.: Da. N.C.: N-am facultate? N-am...? Biofizica. Dacă vă interesează... Eu când am plecat din Sibiu nu se trăsese. Am plecat normal. Nu mai aveam legături telefonice. Deci rolul meu se terminase. Av.: El a prevăzut că va putea dialoga cu noul guvern. N.C.: Nu-l cunoşteam numai pe Iliescu când am intrat în sala în care erau toţi. Cunoşteam trei sferturi dintre ei.

<iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/HsBdO42qgrk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

"Aveam trei divizioane de rachete la Sibiu"

Rep.: Toţi cei care pierd puterea presupun că au o dorinţă de răzbunare. Pe dvs vă urmăreşte acest sentiment? N.C.: O să vă dau un simplu exemplu. Dacă vroiam să mă răzbun aveam trei divizioane de rachete la Sibiu. De venea Bucureştiul la Sibiu. Nu trebuia să mă deplasez până la Bucureşti. Toate erau în directa mea... Rep.: Vă erau fidele? N.C.: Da...Nu plecăm de la ideea asta. Plecăm de la ideea dacă s-ar putea să nu moară nimeni. Rep.: Regretaţi vreo decizie pe care aţi fi vrut să o luaţi şi nu aţi luat-o? N.C.: Da. Că nu l-am destituit pe şeful militar. Av.: Colonelul Dragomir ? N.C.: Locotenent-colonelul Dragomir. A fost avansat, apoi retrogradat, de multe servicii ce a adus patriei. Rep.: Dacă aţi vrea să formulaţi o opţiune politică, în noua configuraţie, care ar fi aceasta? V-aţi înscrie într-un partid? N.C.: Aş fi independent.

Rep.: Doriţi să ne spuneţi sau să transmiteţi ceva cititorilor noştri? N.C.: Doresc să mulţumesc tuturor celor din Sibiu şi nu numai lor- nu numai că ştiu eu că sunt nevinovat, ci ştie o tară intreagă, care au fost alături de mine. Av.: Asta pentru că eşti nevinovat, de aceea sunt alături de dumneata, nu aşa că eşti frumos şi deştept. Rep.: Aveţi acum nostalgia vieţii pe care o aveaţi înainte? N.C.: Din ce punct de vedere? Vedeţi că una este nostalgia că te simţi urmărit pas cu pas, cu telefoane înregistrate şi cu microfoane prin toţi pereţii şi alta este nostalgia să fii liber, liber. Bun. Pe asta o am.

OMENIE

Fiul dictatorului a îngrijit un căţeluş

Nicu Ceauşescu s-a ridicat cu greu de pe scaun. Vocea îi era gâtuită si trăda oboseala...

În curtea închisorii ne-am despărţit. Grupul nostru s-a îndreptat spre ieşirea din penitenciar. Nicu Ceauşescu slab, bolnav, trist şi singur, a plecat spre celula sa. Un câine mic şi la fel de slab s-a apropiat de el. D-na avocat Paula Iacob ne-a spus că acel câine a fost otrăvit, iar Nicu Ceausescu l-a îngrijit şi l-a salvat de la moarte...

În maşina care ne purta spre oraş, la CFR "Progresul" ne-am oprit la barieră. Mi-am adus aminte de ceea ce spunea d-na avocat Paula Iacob când veneam spre Jilava şi anume că de această barieră depinde viaţa lui Nicu Ceausescu. Am întrebat-o de ce? Pentru că, în cazul în care va fi nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă, iar bariera v-a întârzia să se ridice, viaţa lui s-ar putea scurta primejdios.

Nicu Ceauşescu a rămas, în imaginea mea, un deţinut, un om bolnav, trist şi singur, dar nu din cauza mea, a ta.... ci a nebuniei de a deţine puterea... şi mai ales a nebuniei noastre de a fi răbdat nepermis de mult.

SERIAL. Interviul a fost publicat în Libertatea, în martie 1991

CITIŢI ŞI:

• Nicu Ceauşescu, "un om care s-a născut fără noroc"
• Nicu Ceauşescu: "Eu nu am dat ordin să se tragă în populaţie"
• Rică Răducanu, despre Nicu Ceauşescu: "A fost un băiat valabil, beam câte o vodcă cu Pepsi"
• Lui Nicu Ceauşescu i-a făcut un foarte mare rău ieşirea din închisoare
• Nicu Ceauşescu: "Străinii e bine să ştie adevărul. Dumneavoastră să aflaţi adevărul din ce a fost în ţară şi după aceea..."
• EVZ SPECIAL.Testamentul lui Nicu Ceauşescu pentru generaţiile viitoare
• Cum era "prinţişorul" cu adevărat