Exclusiv. Povestea bombardierului invizibil chinezesc începe cu un avion american doborât în Serbia, de un etnic pe jumătate român și pe jumătate ungur, cu o rachetă sovietică

Exclusiv. Povestea bombardierului invizibil chinezesc începe cu un avion american doborât în Serbia, de un etnic pe jumătate român și pe jumătate ungur, cu o rachetă sovieticăsursa foto: Wikipedia

Ce este China și cu ce se mănâncă Pe vremuri, chinezii au fost negreșit cei mai mari inventatori. Au născocit busola, praful de pușcă, artificiile, hârtia, presa tipografică, porțelanul, arbaleta, roaba, mătasea, zmeul, chibriturile, parașuta, plugul metalic, procedeul de forjare a fierului, probabil și zahărul din trestie, docul uscat, podul suspendat, ecluza, elicea, fonta. Azi, dragonul chinezesc pare îmbătrânit și obosit. Nu mai surprinde lumea cu născociri nemaipomenite, ci cu vicleșuguri și manevre de învăluire prin care își maschează abil acuta lipsa de idei originale. A fura și a copia, este mai simplu decât a izvodi și a plăsmui.

A fost o vreme când omenirea a jucat după cum i-a cântat dragonul. În ciuda tuturor evidențelor, azi trăim vremuri în care dragonul jonglează după indicațiile regizorale ale unor entități nevăzute, care rămân înafara Chinei. Dacă ar fi atât de stăpână pe sine, China n-ar parazita tehnologia americană, de care depinde ca o lipitoare de organismul gazdă. China a pus inventica în cui. Azi, imită și reproduce realizările americanilor și occidentalilor. Pentru că ne-a copleșit cu mărfuri generale de toate sorturile, de la laseri, roboți, ceasuri atomice și sateliți, la gume de șters, umbrele, adidași și ii maramureșene de nailon, avem doar impresia că mergem în urma Chinei.

Mult, nu înseamnă și bun. Divers, nu înseamnă și performant.

Avionul de bombardament subsonic și invizibil Xian H-20, este o copie la indigo a bombardierului american B-2. Cel puțin a formei lui. Poate și a avionicii. Tehnologia materialelor invizibile a fost copiată atât cât s-a reușit, după avionul de atac și bombardament B-117. Cel puțin acesta a fost procesul de intenție. China a copleșit planeta cu copii mai mult sau mai puțin reușite, după lucruri imaginate și create de inteligențe superioare. Cum se dă tehnic, o gaură în cer În data de 27 martie 1999 s-a făcut gaură în cer, când cel mai performant avion invizibil de atac și bombardament al USAF, B-117 Nighthawk, a fost doborât de antiaeriana Serbiei.

Bombardierul 82-0806 a decolat de la baza aeriană Aviano din Italia, pentru a executa misiunea Vega 31, de bombardare a Serbiei lui Milosevici. Era pilotat de un veteran al războiului din Irak, lt. colonelul Darrell V. Zelko. La sol, a fost reperat pe un radar de control a focului de colonelul sârb de origine română și maghiară, Zoltan Dani, din Novi Sad. Dani era comandantul batalionului 3 al brigăzii 250 rachete. Între 24 martie-10 iunie 1999, NATO a declanșat operațiunea Allied Force, constând în lovituri aeriene împotriva unor obiective militare și civile ale Serbiei, ca urmare a atrocităților comise de forțele guvernamentale ale regimului Milosevici, în Kosovo.

Dani a lansat împotriva țintei zeci de rachete sovietice S-125 Neva, din anii 60. Una a trecut razant pe lângă avion, la o distanță de 15-20 m. A doua a fost detonată de senzorul de proximitate, iar explozia a făcut ca nava să se depresurizeze și să intre în vrie, iar pilotul s-a catapultat, fiind recuperat după șase ore de elicopterele de căutare-salvare ale armatei SUA. Avionul s-a prăbușit aproape intact într-un lan din localitatea Budanovici din sudul Republicii Autonome Voivodina.

Cum a fost posibilă o asemenea minune?

Aviația NATO utilizează comunicații pe frecvențe ultraînalte, necriptate și ușor de interceptat. USAF a tratat Serbia ca pe o țară din lumea a treia, neluând minime măsuri de precauție. Cea mai mare greșeală pe care au comis-o americanii, este că au menținut zile întregi aceleași rute de zbor pentru avionul invizibil F-117. Sârbii au decriptat fără dificultate convorbirile dintre piloți și sol, astfel că au cunoscut ora și ruta pe care sosesc și se întorc avioanele, la baza Aviano.

Au poziționat radarele pentru perioade de decisecunde pe ruta aparatelor B-117, au reperat un aparat exact în decisecunda când este cel mai vulnerabil, când acesta are trapa internă deschisă, după ce a lansat bombele. În acea decisecundă fatală amprenta radar este cea mai mare. Suficient timp, cât aparatul să fie reperat, iar rachetele să-l șteargă măcar din apropiere, nu să-l lovească, ceea ce s-a și întâmplat. În noaptea prăbușirii F-117, au fost condiții meteorologice nefavorabile în Marea Adriatică.

Spionii sârbi care locuiau în apropierea bazei NATO de la Aviano au informat Cartierul general al apărării aeriene iugoslave că NATO a închis bruiajul electronic EA-6 Prowler și a renunțat la avioanele F-4G Wild Weasel, a căror misiune este să distrugă sistemele S-300 ale antiaerienei sârbe. Avioanele F-117 au zburat singure și fără barajul de bruiaj. Radarul P-18 al lui Zoltan Dani a emis pe frecvență înaltă timp de 2 x 20 de secunde, și a reușit să fixeze ținta la o distanță de 13 km și o altitudine de 8 km.

Lecția de anatomie

A urmat o scenă ca în lecția de anatomie a lui Rembrandt. La câteva zile mai apoi, peste corpul navei adăpostite într-un hangar de pe o bază din Belgrad, au stat aplecați experți în aviație de la Moscova și Beijing, invitați în regim de urgență de autoritățile sârbe. Părțile esențiale au fost împărțite între ruși și chinezi. Carcasa este expusă în Muzeul aviației din incinta aeroportului internațional Nikola Tesla din Belgrad. Infatigabilul F-117 a fost scos din serviciu și înlocuit cu B-2 Spirit si F-22 Raptor. ț

A urmat o succesiune de evenimente petrecute în spatele scenei. Rușii n-au fost în stare să facă nimic cu piesele recuperate de la F-117. Chinezii au creat bombardierul subsonic și invizibil Xian H-20. Potrivit Departamentului de apărare al Statelor Unite, Xian H-20 va avea o rază de acțiune de cel puțin 8.500 km și o capacitate de transport de 10 tone. Raza de acțiune vizează ținte din bazele militare ale Washingtonului, Bucholz din Insulele Marshall, Andersen din Guam, Salpan din Mariane și Hickam din Hawaii. Roata istoriei s-a inversat. Din victimă a Japoniei imperialiste în al Doilea Război Mondial, China se pare că e gata să preia locul Japoniei.

Ce se vede, ce se crede Chinezii au ridicat în ultimii ani câte un colț al perdelei de camuflaj care acoperă proiectul avionului invizibil. Suficient însă, ca analiștii de la Pentagon să observe mai multe caracteristici recurente ale modelului B-2, designul fuzelajului, ajutajele zimțate pentru reducerea amprentei termice, aripa de zmeu, coada dublă în formă de v. Materialele invizibile par să fie copiate după cele ale bombardierului F-117. În vara anului trecut, organele de propagandă ale Beijingului au dat de înțeles că H-20 e aproape gata de start. Gata, după calendarul milenar chinezesc, poate însemna mâine, peste cinci ani sau peste un deceniu.

Rușii au rămas încremeniți în proiectul Suhoi-57, început în epoca sovietică. Analiștii de la Pentagon au apreciat că punctul slab al lui Suhoi-57 este pupa aeronavei, mai puțin optimizată în comparație cu modelul pe care îl copiază, F-22 Raptor. Ca peste tot, tehnologia invizibilă își arată eficiența împotriva radarelor de înaltă frecvență, dar rămâne vulnerabilă la radarele de frecvență joasă, din gama celor fazice, utilizate în meteorologie sau pentru avertizare strategică timpurie, gen pill box sau hen box.

Suhoi-57 aliniază marginile planului pentru a diminua secțiunea transversală a radarului. Marginile anterioare și posterioare ale aripilor și ale suprafețelor de control sunt înclinate în unghiuri obtuze pentru a reduce numărul de direcții în care undele radar pot fi reflectate. Armele sunt transportate în interior, iar antenele sunt încastrate în suprafața etanșeizată pentru a ascunde forma aeronavei, în timp ce straturile acoperite succesiv cu material absorbant radar aspiră emisiile și reduc reflexia înapoi la sursă. Carcasa senzorului de căutare și urmărire în infraroșu este retroversă când nu este utilizată. Întregul fuzelaj este acoperit cu straturi de carburi, boruri, silicați și oxizi metalici, cu o grosime de până la 90 nanometri.

Nota de plată a Kremlinului Rusia plătește nota de plată a deceniilor în care a investit mult în spionaj și a neglijat și subfinanțat cercetarea și dezvoltarea unor proiecte militare proprii. Mâine, nota de plată va fi plătită de China, din aceleași motive. Racheta hipersonică este ultimul mare proiect militar original și datează din ultimul deceniu de existență a Uniunii Sovietice. După destrămarea URSS, Federația Rusă nu a mai produs nimic notabil. Până și proiectul avionului invizibil datează tot din vremea URSS. Înainte de a auzi lumea de el, Suhoi-57 a pus ochii pe F-22 Raptor, prin anii 90.

În 1995, când încă mai existau institute de cercetare-dezvoltare și înainte ca specialiștii să emigreze pe capete în SUA, Rusia cumpăra de pe piețele Franței, Olandei și Belgiei, primele cantități de carbură de calciu, indiciu pentru autoritățile de contraspionaj din aceste state, că rușii au descoperit cel puțin unul din zecile de materiale ale „invizibilității”avioanelor, cele care ecranează corpul navei și absorb semnalul radar. Nu știm cât de invizibil este Suhoi-57. Statistica spune că nu există avioane pe deplin invizibile.

Ce știm, este că depășiți de costurile proiectului, rușii au început să facă economii.

Adică să îndepărteze copia de original, din anumite motive care țin cont inclusiv de doctrina de apărare antiaeriană din țările membre ale fostului Tratat de la Varșovia. Ce mai știm, este că Suhoi-57 lipsește din teatrul de război ucrainean. Temutul avion invizibil rusesc doar a tatonat câmpul de bătălie o dată sau de două ori, ținându-se precaut la distanță de botezul focului. Faptul că rușii se tem să-l arunce în luptă, demonstrează că avionul are probleme. Așa că rămâne definitiv invizibil, pus la adăpost în hangare, pentru zile mai faste. Cum ar fi paradele de Ziua Victoriei.

Imposibila pace dintre America și Serbia a început cu doi vechi inamici Nu știm care sunt performanțele avionului invizibil chinezesc. Dacă e dragon adevărat sau simplă chinezărie. Nu cunoaștem detalii legate de amprenta sa radar. N-am tras încă o concluzie despre mașina de război a Chinei. Toate aceste amănunte se vor întrezări în prima confruntare militară a Beijingului, care nu a avut încă loc, când va fi doborât primul Xian H-20. Dacă nu va fi doborât, înseamnă că are amprentă radar redusă. Că e invizibil.

Repetăm: statistica a demonstrat că nu există avioane pe deplin invizibile. China nu a trecut încă examenul. S-ar putea să rămână repetentă sau să nu-l treacă niciodată. Până atunci, Xian H-20 va înregistra o frumoasă evoluție aeriană, de 1 octombrie, ziua națională a Chinei populare. Cei doi inamici care au schimbat istoria aviației din generația V, au trecut în rezervă. S-au întâlnit în 2012 în casa lui Zoltan Dani din satul Skorenovac, de lângă Novi Sad. Au vorbit, au văzut fotografii de epocă cu recuperarea epavei avionului invizibil de către armata sârbă, au jucat baschet în curtea casei. Zoltan Dani i-a arătat lui Darrell V. Zelko scutul termic din titan al motorului F-117, păstrat în garajul casei sale și pe care a refuzat să-l predea autorităților, considerându-l trofeu de război.

Darrell Zelko este om de afaceri. Zoltan Dani deține o brutărie și un restaurant familial în Skorenovac. După mamă este român din Banatul sârbesc, iar după tată, secui dintr-un sat din Bucovina, a cărui populație eminamente secuiască s-a mutat în Skorenovac, în secolul al XIX. Dani a candidat pe listele Partidului Socialist din Serbia la alegerile generale din 2022. A câștigat alegerile și este deputat în Adunarea Națională a Serbiei.

Vezi filmul întâlnirii dintre cei doi, pe youtube: https://www.youtube.com/watch?v=qJ_OlG