EXCLUSIV Polițistul „X Factor”, anchetat după ce a bătut o prostituată care nu a vrut să facă sex oral
- Petrisor Cana
- 29 iulie 2015, 00:00
Dan Adobeschi a fost avansat la „excepțional” și a cântat „Ave Maria” la concursul "X Factor” de la Antena 1 în anul 2012.
„EvZ” a aflat că în spatele acestei imagini, el șantaja sexual agente de pază de la grădinițe și școli. De altfel, a fost cercetat și mutat disciplinar. Ultimul incident care-l are ca personaj pe Adobeschi a avut loc sâmbătă când, într-un restaurant situat pe strada Dezrobirii din Sectorul 6 al Capitalei, s-a luat la bătaie cu un client.
În urma scandalului, polițiștii de la Secția 21 Poliție au întocmit dosar penal pentru loviri și alte violențe.
Adobeschi nu este la primul incident. El a fost șeful Biroului de Ordine Publică de la Secția 16 și a fost mutat disciplinar în urma declanșării unei anchete penale pe numele său.
BĂTUT DE PROXENEȚI. Foștii săi colegi susțin că au depus nenumărate plângeri în care îl acuzau de fapte reprobabile, anchetate de procurori. Spre exemplu, în vara anului 2013, a provocat și participat la un mega-scandal pe strada Mircea Vulcănescu. Polițiștii neau povestit că a refuzat să plătească contravaloarea prostituatelor și a fost luat la bătaie de proxeneți.
CONFLICT CU INTERLOPII. A fost bătut de interlopi și i-a fost vandalizată mașina. În acea perioada avea permisul suspendat. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Secția 3 care a consemnat totul. A doua zi și-a trimis nevasta la Secția 22 să declare că a găsit mașina distrusă în fața blocului.
MUNCĂ DE „PRO TEC ȚIA CONSUMATORULUI”. Tot Adobeschi ar fi bătut două prostituate pentru că una refuza să îi facă sex oral unui coleg.
SLĂBICIUNE PENTRU AGENTELE DE LA GRĂDINIȚĂ. O altă acuzație gravă: teroriza agentele de pază de la școli și grădinițe. Venea în control noaptea și, dacă le găsea dormind, le cerea să întrețină raporturi sexuale cu el. Au fost polițiști care au dat declarații în acest sens