Polițistul care și-a amendat nevasta recidivează. Din 2019, atunci cînd a fost filmat în timp ce își sancționa fosta consoartă, și până în prezent a adunat șase plângeri pe numele său.

Dar și două dosare penale, înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț.

Ultima plângere a fost depusă, în luna februarie, de un consilier local care îl acuză de abuz.

 

Deși lucrează la Ordine Publică, este considerat un agent „cu pile” la județ, așa cum au dezvăluit, în exclusivitate pentru evz.ro, martori și victime ai polițistului.

Din acest motiv, pare să nu fie deranjat de numeroasele plângeri pentru depuse împotriva sa și continuă să patruleze pe străzile orașului Târgu Neamț.

La solicitarea evz.ro, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț a transmis că pe numele agentului de la Poliția orașului Târgu Neamț, „în perioada 2019-până în prezent au fost înregistrate și soluționate șase sesizări”.

Oficialii IPJ nu spun care au fost motivele plângerilor depuse de oameni și nici cum au fost soluționate de ofițerii de la Control Intern. În schimb, confirmă că, pe numele polițistului, sunt înregistrate două plângeri înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț.

 

Polițistul care și-a amendat nevasta recidivează

 

Dan Toma, consilier local în comuna Agapia, din partea Pro România, susține că agentul l-a oprit în trafic și i-a cerut actele, pe un ton recalcitrant, după ce a claxonat mașina de poliție care îi tăiase calea, ieșind dintr-o parcare.

Consilierul local a declarat, pentru evz.ro, că l-a acţionat, deja, în instanţă pe poliţistul Narcis Negurici pentru abuz în funcţie.

În prealabil, Dan Toma a făcut plângeri împotriva agentului şi la Parchetul Târgu Neamţ cât şi la comandantul poliţiei din oraş.

Plângerea lui Dan Toma împotriva poliţistului Narcis Negurici de la Ordine Publică survine în urma unui eveniment care a avut loc pe data de 11 februarie.

„Subsemnatul Toma Mihai – Daniel, domiciliat în sat Săcăluşeşti, comuna Agapia, judeţul Neamţ (…) formulez prezenta plângere împotriva numitului Negurici Dumitru Narcis, angajat al MAI pentru abuz în serviciu şi comportament necorespunzător funcţiei”, se arată în plângerea depusă de consilier.

Dan Toma relatează că, „în data de 11.02. 2021, în jurul orei 14.50, în timp ce mă deplasam pe bulevardul Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ, cu autoturismul (…), din direcţia Dumbrava – Târgu Neamţ, în dreptul brutăriei Panidol se afla maşina de poliţie ( …) care intenţiona să iasă din parcarea brutăriei pe partea mea de mers forţând ieşirea până la mijlocul benzii”.

Tras pe dreapta pentru că a claxonat mașina poliției

Consilierul susține că, „pentru a evita coliziunea cu auto MAI am folosit semnalele acustice şi am depăşit continuându-mi traseul”.

În scurt timp, însă,  „am observat semnalele acustice şi vizuale în spatele meu, drept urmare oprind pe dreapta în faţa depozitului Gospodarul”.

„La geamul maşinii şi-a făcut apariţia un agent nervos, solicitându-mi actele pe un ton agresiv. Ţin să menţionez că acesta nu s-a prezentat şi nu mi-a făcut cunoscut motivul opririi, drept pentru care nu i-am prezentat documentele solicitate”, se arată în plângerea depusă de consilier la Poliția orașuluiTârgu Neamț (foto).

 

Agentul a refuzat să se prezinte

Dan Toma a mai declarat că i-a cerut agentului să se prezinte și să îi spună motivul pentru care a fost oprit.

Polițistul i-ar fi răspuns:„După ce ne cunoaştem mai bine îţi spun cine sunt şi de ce te-am oprit!”.

Mai departe, consilierul arată că i-a dat agentului datele personale și a insistat să îi spună de ce l-a oprit.

„Din cauza faptului că atitudinea acestuia devenea mai agresivă şi recalcitrantă am solicitat să mergem la sediul poliţiei Târgu Neamţ pentru a finaliza acest control agresiv şi abuziv, în opinia mea”, susține Dan Toma.

Agentul ar fi fost de acord cu propunerea.

„Drept urmare m-am deplasat la sediul poliţiei Târgu Neamţ şi am aşteptat să ajungă şi agentul în cauză. După aproximativ 10 minute am constatat că agentul nu a mai venit, timp în care am aflat de la un alt angajat al MAI, că numele agentului este Negurici Narcis”, se arată în plîngere.

Însă, polițistul nu a mai venit.

„Ţinând cont că în acest timp, 10 minute acesta nu a mai venit la sediul poliţiei, deşi plecasem în acelaşi timp din faţa depozitului Gospodarul mi-am continuat activitatea şi am plecat de la sediul Poliţiei crezând că dl. Negurici a realizat abuzul exercitat asupra mea nevrând să continue circul început în stradă. Solicit ca MAI să ia măsurile necesare pentru a evita astfel de abuzuri”, a mai precizat Dan Toma.

Cum a „inventat” agentul, din pix, o cale ferată

După acest episod, relatat în plîngere de consilier, polițistul a întocmit un proces-verbal. În document, agentul a invocat mai multe articole din Codul Rutier (OUG 195/2002). Unul dintre acestea (art.120, lit f ) face referire la depășirea pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la mai puțin de 50 m înainte de acestea (vezi foto proces-verbal).

Cu alte cuvinte, Dan Toma nu ar fi respectat această interdicție, deși prin orașul Târgu Neamț nu trece nicio cale ferată.

În procesul verbal se arată că Dan Toma a fost oprit pentru control în trafic, că a declarat că nu are asupra sa documentele și că i s-a pus în vedere să se prezinte la sediul Poliției Târgu Neamț, pentru verificarea datelor furnizate. Polițistul a mai scris că Dan Toma nu s-a prezentat și că a avut o atitudine recalcitrantă față de agent și că a demarat în trombă din locul în care a fost oprit. Apoi, șoferul ar fi efectuat o manevră de întoarcere pe linia continuă și pe trecerea de  pietoni „deplasându-se către centrul orașului”.

În procesul verbal întocmit de agentul Negurici se mai arată că șoferul nu ar fi purtat centura de siguranță. În document se precizează că sancțiunea a fost aplicată în lipsa conducătorului auto. Drept urmare, Dan Toma s-a ales cu o amendă de 2610 lei și 2 puncte penalizare.

Procesul verbal a fost contestat de consilier care neagă faptele enumerate de agent.

Dan Toma a declarat că are dovezi, depuse la dosar, că l-a așteptat pe agent la sediul poliției, dar polițistul nu a venit.

„Se laudă cu șeful DGA”

Contactat telefonic, Dan Toma a declarat, pentru evz.ro, că va face toate demersurile legale pentru ca agentul Negurici să fie tras la răspundere.

Consilierul local, dar și ați localnici din Târgu Neamț, susțin că polițistul se laudă cu susținerea unui important ofițer din fruntea județului, șeful DGA Neamț.

„E păcat că din cauza poliţistului Negurici suferă ca imagine şi instituţia şi colegii lui care-şi fac meseria profesionist. El se laudă peste tot că atâta timp cât Doroftei ( Vasile Doroftei, şeful DGA Neamţ n.a.) e pe funcţie el nu va păţi nimic şi nu se teme de nimeni. Îl voi da în judecată pentru abuz în serviciu. Am depus plângere la Parchet şi la comandantul Poliţiei Târgu Neamţ. Mi-am luat şi avocat şi-l voi chema în instanţă” a declarat Dan Toma.

 

Scandalul cu fosta nevastă l-a făcut „vedetă”

 

Numele polițistului a fost făcut public, prima oară, în anul 2019, de fosta sa soție, care se afla în proces cu agentul pentru custodia copilului.

Femeia îl acuză că a abuzat de funcția pe care o deține pentru a o șicana. În plus, ea a depus plângere penală după ce polițistul ar fi bruscat-o, atunci când a încercat să își vadă copilul.

Luminița Negurici spunea că a intrat în stare de șoc atunci când, „la un control de rutină” s-a văzut luată la întrebări de fostul soț, în calitate de agent de poliție.

„Agentul Narcis Negurici mi-a aplicat o amendă de aproximativ 1.900 lei și mi-a rupt certificatul de înmatriculare al mașinii eliberându-mi o dovadă de circulație pe drumurile publice pentru 15 zile, motivând faptul că nu dețin folie omologată pe geamurile din față”, a povestit Luminița Negurici.

„Mi-a cerut actele personale și cele ale mașinii, precum și dovada că folia de pe portierele din spate este omologată, și de asemenea, mi-a cerut ca să îi prezint cele două triunghiuri reflectorizante, trusa medicală și extinctorul”, a mai adăugat femeia.

„Mă urmărește, mă bruschează, mă înjură și mă jignește”

Scena în care polițistul Narcis Negurici și-a amendat fosta nevastă pe motiv că nu avea folii omologate a fost filmată și a fost făcută publică. Luminița Negurici susține, însă, că mașina pe care o conducea ar fi fost cumpărată chiar de fostul soț.

„Eu consider că evenimentul din data de 09.10.2019 este un abuz în serviciu al fostului meu soț, agentul Narcis Dumitru Negurici, persoană de care am divorțat pe 12.01.2018, dar din cauza faptului că există deschis un proces în instanță pentru stabilirea domiciliului copilului minor rezultat din căsătoria noastră, acest personaj mă ține într-o teroare continuă. Mă urmărește, mă bruschează, mă înjură și mă jignește, de multe ori fiind la volanul mașinii de serviciu”, a povestit femeia.

IPJ Neamț confirmă

Legat de incidentul din anul 2019, oficialii IPJ Neamț au precizat, pentru evz.ro: „Cu privire la articolul de presă apărut în data de 11 octombrie 2019, într-o publicație online, vă comunicăm că acesta a făcutobiectul uneia dintre aceste verificări (din cele șase n.a.), în urma căreia au fost dispuse măsurile legale, în funcție de aspectele constatate”.

Conducerea poliției județene a confirmat și faptul că „în cursul lunii septembrie 2019, a fost înregistrată o sesizare care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, pentru a fi soluționată conform comptențelor”.

Legat de plângerea depusă de consilierul Dan Toma, IPJ Neamț a transmis: „Precizăm faptul că sesizarea formulată în cursul lunii februarie 2021 a fost înaintată spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț”.

„Față de orice sesizare formulată de cetățeni împotriva polițiștilor sunt dispuse verificări de specialitate, fiind luate măsuri în consecință, în funcție de aspectele constatate”, ne asigură IPJ Neamț.

 

O altă acuzație de abuz: patron amendat după ce a refuzat să organizeze o petrecere pentru un polițist

 

O altă acuzație de abuz în care apare numele agentului Negurici și al unui coleg de al său a fost prezentată de patronul unui hotel din Târgu Neamț.

Incidentul a avut loc în seara zile de 30 ianuarie, la Hotel Victoria din centrul oraşului Târgu Neamţ și a fost relatat de patronul Vlad Amarinei pe o rețea de socializare.

Conform celor scrise de patron, doi poliţişti de proximitate,  Ionuț Trofin și Narcis Negurici, au amendat localul cu 10.000 de lei. Aparent, acțiunea făcea parte din efortul depus de poliție în scopul respectării restricțiilor și al prevenirii răspândirii epidemiei de coronavirus.

„Știm să ne asumăm propriile greșeli: când a fost o petrecere de 30 de oameni (într-un spațiu de 400 de persoane) am plătit amenda. Aseară însă, într-un spațiu de 160 de persoane au fost găsite 30 de persoane , iar la una din mese erau… flori și, vezi Doamne, acele flori erau dovada că nu este servire „a la carte” ci aniversare. Deci au ajuns și florile de pe o masă din restaurant să fie dovada unei infracțiuni!”, a scris patronul pe pagina oficială de Facebook a hotelului.

 

Vlad Amarinei a criticat dur modul de intervenție al celor doi polițiști pe care îi acuză că acțiunea lor a fost un act de intimidare și de abuz. În cazul unuia dintre cei doi polițiști, Ionuț Trofin, patronul hotelului a anunțat că-l va acționa în instanță.

După controlul inițial, în aceeași seară, cei doi polițiști au revenit în control.

A doua zi, duminică seara, după ce patronul și-a exprimat revolta pe rețeaua de socializare, localul a fost vizitat, din nou, de 12 oameni ai legii: 6 poliţişti şi 6 jandarmi.

 

„S-a răzbunat pentru că am refuzat să organizez ziua băiatului în pandemie”

 

Vlad Amarinei  susține că „agentul Ionuţ Trofin a venit la mine acum vreo trei săptămâni şi mi-a propus ca fiul lui să-şi facă aniversarea la hotel la mine”.

„L-am refuzat politicos, pe motiv că în această perioadă de pandemie sunt restricţii. S-o fi supărat, cred că se adeverşte acum, când mi-a dat amendă, că a găsit prilejul să se răzbune”, a scris patronul pe rețeaua de socializare.

Vlad Amarinei  a precizat că „o să-l dau în judecată pentru abuz în serviciu”.

„Amenda o voi contesta în instanţă, mai ales că nici până acum nu am primit, în scris, procesul verbal cu amenda. Probabil amenda e doar la ei, la poliţie”, a adăugat patronul.

„Sâmbătă seara Ionuţ Trofin şi Narcis Negurici au intrat în hotel la ora 22 şi în aceeaşi seară au revenit la ora 23,30. La ora 23 în hotel erau doar ospătarii care dădeau cu mop-ul pe jos. Duminică seara pe la ora 20,30 a venit un echipaj cu şase poliţişti, împreună cu un alt echipaj cu şase jandarmi. Au venit parcă la ntimidare”, a precizat Vlad Amarinei.

„A zis: dacă vrem război o să ne arate el război”

„Sâmbătă seara au fost între 30 şi 40 de persoane, şi sus şi jos. Erau sub 30% din capacitatea totală a restaurantului. Capacitatea totală este de 160 de locuri declarate şi la Ministerul Turismului. Ştiţi ce mi-a zis Trofin când a plecat? Că dacă vrem război o să ne arate el război. Că nu-l fac pe el nişte copchii de 2 lei.

Colegul lui, Negurici Narcis a arătat şi el „respectul” pe care îl poartă contribuabililor („Hai să mergem, ce mai stăm de vorbă cu ăștia?”) . „Ăștia“ erau, poate, persoane care meritau o explicație și un dialog civilizat. Descinderea cu exces de forță, cu filmarea de pe telefon a unor persoane private care serveau masa, a generat o stare de tensiune inacceptabilă pentru clienții aflați la mesele ocupate din unitatea noastră”, a relatat patronul, citat de mesagerulneamt.ro.