Exclusiv. Pandemia încotro? „Suntem personaje într-o istorie mică". VIDEO
- Andreea Vlad
- 15 decembrie 2021, 21:12
Minunata lume nouă e după colț. Cel mai dramatic e faptul că acceptăm singuri o inginerie asupra omului. Într-o ediție de colecție a podcastului EVZ Play, Robert Turcescu i-a provocat pe invitații săi să comenteze de ce suntem pe punctul de a intra într-o distopie ca cea imaginată de Aldous Huxley, Kurt Vonnegut sau George Orwell în celebrele lor cărți dedicate luptei rasei umane cu dictaturile.
Avocatul Gheorghe Piperea, care admite că este un antivaccinist convins, dar are argumente, a adus în discuție o carte a scriitorului american Kurt Vonnegut. Eroii din „Bun venit printre maimuțe" aveau o soartă ingrată: refuzau vaccinarea, dar alternativa care li se oferea era perfidă.
„A fi nesupus azi e un act de supraviețuire"
„Trăim într-o lume distopică. Capetele seci din nuvela lui Vonnegut refuzau să se vaccineze. Eroii lui iau serul sinuciderii", subliniază Gheorghe Piperea. Legat de același context, avocatul a menționat o altă știre: în Elveția a apărut prima pastilă a sinuciderii asistate, a cărei administrare este legală. „Spre asta ne îndreptăm", avertizează avocatul. Acesta a recunoscut că este considerat „primul conspiraționist al țării", însă e un statut pe care și-l asumă. „Orice nu convine informării oficiale e consider eretic. A fi nesupus azi e un act de supraviețuire".
Vosganian: Suntem personaje într-o istorie mică
În opinia scriitorului și economistului Varujan Vosganian, este neîndoios că ne îndreptăm către universul concentraționar absurd descris de britanicul Aldous Huxley, acum aproape un secol, în romanul „Brave new world / Minunata lume nouă". „E senzația din toate distopiile de a distruge omenirea. În distopie un romb poate căpăta o dimensiune sancrosancă, așa și un vaccin".
Vosganian, care admite că împărtășește aceeași ofensă ca avocatul Piperea („mi se spune că sunt omul rușilor"), atrage atenția că pandemia a accelerat setea de putere a unora. „E și o anumită paranoie a unora, decid în locul altora. Suntem personaje într-o istorie mică. Destinul personal se spulberă".
Piperea: Nu ai voie să distrugi viața în numele progresului
Avocatul Gheorghe Piperea a menționat o companie care a lansat cipuri emoționale. Acest gen de acțiuni vorbesc, în opinia invitatului, despre strategia mai mare de „inginerie asupra omului". „Nu ai voie ca în numele progresului, să distrugi viața", consideră avocatul.
Ediția completă a podcastului poate fi vizionată aici: