Exclusiv. Ni se pregătește încă o botniță? CNA urzește o mega cenzură în online. „Arafat ar distruge tot". VIDEO

Exclusiv. Ni se pregătește încă o botniță? CNA urzește o mega cenzură în online. „Arafat ar distruge tot". VIDEOCasa Albă restrânge accesul la tehnologii Sursa: Arhiva EVZ

Un proiect de lege aflat deja în Parlament dă CNA un control total asupra materialelor postate pe Internet, conţinut audio şi video. Pe de altă parte, Raed Arafat a afirmat răspicat că ar trebui tăiat microfonul antivacciniştilor. După masca de protecție, românii se pot aștepta la încă o „botniță". În podcastul EVZ-Play de luni, Robert Turcescu, Dan Andronic şi Florian Bichir au comentat limitele cenzurii în online și cât de mult ne va aceasta afecta libertatea de expresie.

În legea amintită se precizează că CNA are dreptul de a restricţiona un serviciu media audiovizual dacă acesta reprezintă un risc pentru sănătatea publică. Proiectul de lege care e în dezbatere parlamentară marchează un punct de cotitură. Va da puteri sporite, a atras atenția moderatorul emisiunii.

Arafat a dat semnalul: Tăiați microfonul antivacciniștilor

Jurnalistul Dan Andronic a remarcat că cenzura se va aplica inclusiv persoanelor fizice în contextul în care pandemia a favorizat ample dezbateri în mediul online. „Intrăm într-o zonă destul de aberantă. E o formă de cenzură perpetuă bazată pe o situație excepțională. Somnul rațiunii naște monștri. Iar monștrii de tipul ăsta abia așteaptă să scoată capul".

Florian Bichir: „Sunt noii maoiști"

În opinia istoricului și jurnalistului Florian Bichir, „libertatea de exprimare e garantată și pentru cei care ofensează, șochează, aduc prejudicii statului. Libertatea, cum spun și francezii, e o libertate absolută. Pot exista respingeri la acte de discriminare sau de violență, nu aberațiile CNA. Într-o astfel de criză piticii ăștia pot să invoce așa ceva. Fac pe micii dictatori. Li se urcă paranoia la cap. Legea asta nu cred că va trece, e legislația europeană. Ai dreptul la idei, opinii. Fără libertate de exprimare nu există democrație. Poți prin forță să aperi democrația? Arafat nu-l duce capul, ar distruge tot. Cenzura asta mă înspăimântă, sunt noii maoiști, doar în China sunt interzise Facebook și Youtube".

Economistul Adrian Câciu a opinat: „Suntem în paradigma Moromeților. Eșecul tuturor eforturilor limitate ca viziune și strategie îl face pe Arafat să se supere pe tot satul. Mai bine să ardă și casa vecinului. Apoi se anulează orice principiu de valoare care stă la baza constituirii lumii, progresul. Parcă am fi în Evul Mediu în care ce spunea preotul era bun. Totuși, această diversitate de idei a dus și la niște idei constructive pe care guvernanții le-au îmbrățișat".

Dan Andronic: Vor să pună eșecul campaniei de vaccinare pe seama libertății de exprimare

Dan Andronic a sesizat în pericolul unei viitoare cenzuri în mediul online și un paradox: Vor să pună eșecul campaniei de vaccinare pe seama libertății de exprimare. Contrapun două lucruri fundamentale. Ne întoarcem în niște vremuri pe care nu credeam că o să le mai prindem, nici comuniștii nu aveau tipul ăsta de abordare".

„CNA este o instituție total sub vremuri, a conchis Turcescu, completat de Dan Andronic: „Dau sau nu dau amenzi politic".

Ediția integrală a emisiunii poate fi vizionată aici:

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro
Ne puteți urmări și pe Google News