Exclusiv. Ministrul Ionuț Stroe, despre ancheta DNA: Este o copilărie. Va ieși totul la lumină

Exclusiv. Ministrul Ionuț Stroe, despre ancheta DNA: Este o copilărie. Va ieși totul la luminăSursa foto: EVZ

„Am aflat despre dosarul lui Ticu Plăcintă, președintele Fundației pentru Tineret a Municipiului București”, a motivat George Farauanu.

În plus, susține președintele Federației Tinerilor din Constanța, amânarea nu este justificată deoarece consultarea cu fundațiile se putea face și online.

DNA a început urmărirea penală împotriva lui Ticu Plăcintă, în anul 2019, pentru modul în care a gestionat fostul patrimoniu al Uniunii Tineretului Comunist în București, respectiv prin transmiterea administrării acestui patrimoniu către o societate pe acțiuni pe care o controlează împreună cu fiul său – Tin Management Grup SA, transmit cei de la Federația Tinerilor din Constanța.

Prejudiciul se ridică, conform procurorilor DNA, la aproximativ 6 milioane de lei pentru perioada 2012-2016.

În acest context, Federația Tinerilor din Constanța susține că Ticu Plăcintă și Gabriel Carnariu, președintele Consiliului Tineretului din România, ar fi făcut presiuni asupra oficialilor MTS pentru retragerea proiectului pus în dezbatere publică și ar fi avut parte de complicitatea celor din minister.

Pe lângă ministrul Ionuț Stroe, la DNA au mai fost reclamați și Andra Costache, secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, Gabriel Carnariu, Mihai Dragoș, fost președinte, și Ticu Plăcintă, pentru mai multe fapte asimilate faptelor de corupție: abuz în serviciu cu folos patrimonial pentru altul, complicitate la abuz în serviciu cu folos patrimonial pentru altul și aderare la grup infracțional organizat.

Întrebat de evz.ro despre această plângre penală, ministrul Ionuț Stroe a declarat că „este o copilărie”….

Ne puteți urmări și pe Google News