În tot acest tablou al restricțiilor aplicate la nivel național, reguli dure care îi cam țin în case pe greci, se arată totuși speranța în revenirea la o viață ceva mai normală. Însă, ușoara relaxare a acestor restricții vine la pachet cu o condiție pe care autoritățile elene o vor impune peste doar câteva zile. Este metoda prin care astfel se încearcă evitarea agmolerației din magazinele care se vor deschide și care ar putea fi luate cu asalt.

Ușoara relaxare a restricțiilor vine cu reguli noi

Autoritățile de la Atena au gândit un ușor plan de relaxare a restricțiilor ale cărui efecte se vor resimți în două etape, începând cu 3 aprilie și, respectiv, cu 5 aprilie. Însă, nu este vorba, cum s-ar putea crede, de renunțarea la anumite reguli – parte a programului de luptă împotriva COVID-19 -, pe care grecii le respectă de câteva luni, de când țara lor este parțial închisă. Ci despre introducerea unor noi măsuri de siguranță care pregătesc…relaxarea restricțiilor! Mai exact deschiderea micilor magazine, cele în care se vând și alte produse decât cele alimentare (n.r. haine, elecrocasnice) care vine la pachet cu anumite reguli de deplasare.

SMS de programare la cumpărături de haine și încălțăminte

Principala regulă după care se va ghida viața grecilor în acest context al anunțatei deschideri a magazinelor non alimentare este un sms care va trebui trimis la numărul 13032. Doar în baza răspunsului primit de la aplicația care este conectată la instituțiile statului, grecul va avea deptul să meargă, pe termen limitat, la cumpărături. Este vorba de trei ore din momentul în care aplicația îi răspunde cererii de a merge la cumpărături generale în centre comerciale sau în magazine de cartier. Timp calculat de autorități atât pentru cumpărături, cât și pentru drumul de dus către magazin și de întors acasă.

Trei ore cu tot cu drumul de întors acasă

”Din data de 5 aprilie, se vor deschide și magazinele care vând produse nonalimentare. Cine va vrea să meargă să-și ia haine, încălțăminte, aparatură electronică sau electrocasnică, de exemplu, va trebui să se programeze printr-un sms trimis la numărul 13032. Confirmarea îi va da dreptul să plece de acasă doar pentru trei ore în care este inclus si drumul dus-întors. Așa că trebuie să-ți alegi bine magazinul, să nu pierzi timpul. Dacă ai ghinion ca acolo unde te duci să fie aglomerat, vei sta la coadă afară, pe timpul tău. Depalsararea în afara locuinței pentru alte motive se face în continuare în baza unui orar și al unui sms dat, dar la numărul 13033 unde se specifică motivul pentru care vrei să ieși din casă. Ai șase variante din care o bifezi pe cea pe care o folosești ca justificare.”, ne-a explicat Edmond Bica, consultant în turism.

În programul de relaxare gândit de autoritățile sanitare elene este și posibilitatea ca grecii să circule, începând din 3 aprilie, între localitățile aceluiași județ, lucru nepermis până acum din cauza pandemiei de coronavirus. Însă, ”oferta” – văzută totuși ca un pas înainte în lupta cu maladia, ca de altfel și celelalte reguli ce vor fi introduse peste câteva zile  -, nu este una extrem de generoasă. Pentru că asemenea călătorii vor putea fi făcute doar în zilele de sâmbătă și duminică și doar în anumite condiții. Maximum trei persoane într-o mașină, dacă nu sunt din aceeași familie.

Profesorii și elevii, testati săptămânal ca să aibă acces la cursuri. Testele vor putea fi luate, gratis, din farmacii

Faptul că grecii încearcă să revină la o viață cât de cât normală este și decizia de a deschide școlile și gimnaziile. Copiii ar putea reveni la cursuri fie peste câteva zile, fie peste o săptămână, în funcție de anumite criterii urmărite de epidemiologi. Însă, și această măsură de relaxare a restricțiilor este însoțită de o obligativitate. Testerea de patru ori pe lună, câte o dată la șapte zile, a profesorilor și elevilor cu teste rapide.

”Se vorbește că, din momentul în care școlile vor fi deschise, profesorii și elevii vor fi obligați să se testeze o dată pe săptămână ca să aibă acces la cursuri. În farmacii se vor găsi teste rapide ce vor putea fi luate gratis în baza codului de asigurat AMKA. Patru pe lună de persoană. Rezutatele, pozitivie sau negative, vor trebui să fie înregistrate pe o platformă conectată la rețeua Ministerului Sănătății. Problema este că oamenii vor trebui să se testeze singuri, acasă, și nu știi cât de bine o să o facă. Drept urmare, rezultatele ar putea fi influențate de calitatea procedurii. Unii se vor pricepe să o facă, alții nu”, ne-a mai spus Bica.

Românii, inclusi în protocoalele pentru vacanța de Paște

Cum vacanța de paște bate la ușă, grecii au luat în calcul și obținerea unor profituri, firești, venite de pe urma turiștilor care vor să petereacă sărbătorile pascale pe pământ elen. La nivelul Ministerului Turismului se vorbește de un program-pilot, de protocoale prin care hoteluri, pensiuni și restaurante să-și deschisă porțile pentru musafiri.

”Deschiderii hotelurilor și restaurantelor pe perioada Paștelui e doar o chestiune la nivel declarativ. Nu e nimic oficial. S-ar vrea ca, începând cu jumătatea lunii aprilie, turiști din Marea Britania, din Bulgaria, România și Serbia să vină în Grecia în baza unor protocoale. Dar, deocamdată, nu e nimic clar”, a mai explicat consultantul în turism.

Magazinele mari, obligate să sigileze raioanele cu marfă non alimentară

Până când numărul de infecții va scădea, autoritățile de la Atena bagă serios mâna în buzunar pentru a-și susține cetățenii. Șomajul tehnic este plătit regulat, s-au găsit bani pentru prelungirea cu încă două luni a șomajului, iar marile magazine au fost obligate prin lege să-și sigileze raioanele cu produse non alimentare (n.r. haine, încălțăminte, apartură elctronică și elcrocasnică). Asta pentru a nu le face concurernță proprietarilor de mici magazine ale cărpr afaceri au fost închise pe timpul pandemiei.