EXCLUSIV. Greşeala uriaşă a lui Ion Iliescu! Cum a călcat în picioare visul românilor. Detalii incredibile (VIDEO)
- Andreea Vlad
- 30 aprilie 2022, 09:30
Academicianul Eugen Mihăescu a venit în studioul Evenimentului Istoric pentru a doua oară, așa cum am promis, pentru a continua seria povestirilor dintr-o o istorie mai puțin cunoscută anilor 1990. Printre multe istorisiri cu personaje memorabile, renumitul artist consacrat în Statele Unite înainte de Revoluție a dat detalii spumoase despre enigmaticul personaj Ion Iliescu.
Invitatul lui Mirel Curea și Dan Andronic, graficianul, pictorul și scriitorul Eugen Mihăescu este unul dintre personajele cele mai interesante ale societății românești. Împlinit ca artist în Statele Unite ale Americii, autorul a numeroase desene și coperți pentru revistă și publicații prestigioase, precum New York Times, New Yorker, Time Magazine, un militant anticomunist extrem de vocal, Eugen Mihăescu s-a întors în România în 1990.
Moderatorii au încercat să afle adevărul despre relația tumultoasă a academicianului cu fostul președinte Iliescu, cu cei din anturajul său, dar și modul în care a evoluat societatea românească. Așa cum o vede astăzi academicianul Eugen Mihăescu.
Dacă în prima parte a interviului a explicat în ce condiții neobișnuite l-a cunoscut pe Silviu Brucan, la New York, artistul a dat detalii despre relația sa cu un personaj controversat, ale cărui zone de umbră nu au fost încă pe deplin elucidate: Ion Iliescu.
Artistul are un har de a caracteriza oamenii din simple detalii sau clipe de viață, de aceea mărturia lui în studioul EVZ despre nenumăratele personalități pe care le-a cunoscut în peste 9 decenii de viață e cu atât mai relevantă.
Mihăescu: Primul lucru care ar trebui rezolvat e Mihai de Hohenzollern
Prima revenire a graficianului din SUA, țară unde se stabilise din tinerețe, în România a avut loc în ianuarie 1990. Întâlnirea cu Iliescu i-a facilitat-o chiar Silviu Brucan, care avea să joace un rol cheie în prima perioadă de după decembrie 1989.
„M-am dus la Brucan, a apărut Mihai Bujor Sion. Îl știam pe ta-su, care era șeful lui tata. Era copilul de suflet al lui Iliescu, dar l-a crescut Niculescu Mizil. Bujor știa niște limbi, crescuse în Olanda. (...) M-a îmbrățișat, m-a dus la Iliescu. (...) Vă vorbesc ca un fost emigrant care se întoarce acasă. Să știți că l-am cunoscut pe Mihai de Hohenzollern. Primul lucru care ar trebui rezolvat, uitați un articol Cioran, Omul pe care l-am așteptat. Pornind de la articolul ăsta, pentru românii din străinătate, pentru românii care au plecat, românul pe care l-am așteptat e Mihai. Iliescu are un mare talent diplomatic de a trece ca un nor, a povestit academicianul.
Versiunea integrală a unui interviu de colecție poate fi vizionată aici: