Exclusiv EvZ. Româncă revenită din China: „În România nu am fost controlată”
- Alexandru Toader
- 25 ianuarie 2020, 11:05
Maladia care a cuprins teritoriul Chinei a dus, până acum, la moartea a 41 de persoane, iar numărul persoanelor contaminate a crescut la 1.287. Julia Kocis s-a întors, ieri (24 ianuarie), în România, după o lună petrecută în țara în care coronavirsul provoacă panică.
Julia Kocis, o percuționistă în vârstă de 26 de ani, din Cluj-Napoca, a susținut o serie de concerte în China, și a povestit, în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”, ce a văzut acolo în toată această perioadă de la apariția coronavirusului.
Epicentrul maladiei este în Wuhan, oraș cu 11 milioane de locuitori. În străinătate, al doilea caz de coronavirus a fost confirmat în Statele Unite şi trei cazuri au fost confirmate şi spitalizate sâmbătă în Franţa, primele din Europa.
EVZ: Cum ai reacționat în momentul în care vestea s-a răspândit în China?
Julia Kocis: Evident, ca oricine, m-am speriat. Dar am încercat să gândesc realistic, deorece știm cu toții că multe lucruri despre acest virus sunt și exagerate.
- Ai fost avertizată/informată în legătură cu acest virus?
- Bineînțeles. Știam exact despre ce este vorba, după ce am fost informată cu privire la modul în care această maladie se răspândește și ce fel de simptome are.
- Ai fost supusă unor analize?
- Nu a fost cazul, în ceea ce mă privește. Analizele ți se fac în momentul în care ai acuzat simptomele specifice, când nu te simți bine. Nu oricum.
- În ce oraș (orașe) ai susținut concerte?
- Am susținut concerte din sudul Chinei până în nordul țării. Ultimul a avut loc în Dalian, dar programul nu a inclus și orașe care au fost infectate de coronavirus. Am mai cântat în Dongguan, Huizhou, Xiamen, Fuzhou, Wenzhou, Suzhou, Changzhou, Shanghai, Nanjing, Zhuji și Lianyungang.
- Localnicii erau speriați? Care era atmosfera?
- Nici vorbă. Majoritatea purtau măști, erau relaxați. Erau foarte mulți care nici nu purtau acele măști de protecție. Țin să precizez că eu nu am avut contact foarte mult cu ei, ci doar în momentul în care cântam sau ajungeam într-un tren sau într-un aeroport.
- Care era situația pe aeroport înaintea de a pleca din China?
- Foarte multe persoane purtau măști. Nu am remarcat nimic deosebit, dar și eu, și colegii mei, purtam acele măști. Spre România am plecat de pe aeroportul din Beijing.
- Vei merge la spital, în România, pentru a face analize? Ți s-a făcut vreun control pe aeroport, în țară?
- Cu siguranță voi merge la un control. Când am intrat în țară, nu am fost supusă niciunui control pe aeroportul din Otopeni. Doar în Istanbul și Beijing au existat controale, cu un aparat care măsura temperatura corpului. Eu nu aveam febră. Pe Aeroportul Otopeni nu ne-a întrebat nimeni nimic, nu am fost verificați în niciun fel. Pe toată durata șederii mele în China, nu am fost răcită. Am avut grijă să mă spăl cât mai des de mâini.
- Se spune că supa de liliac și carnea de șarpe ar conține virusul. Ai consumat așa ceva? Ce mâncăruri deosebite ales pe perioada șederii?
- Tot timpul am fost atentă la ce mănânc. Am consumat, în mod special, legume, fructe, orez și carne de pui.