Cuibul "Mafiei cărnii" din apartamentul pensionarilor. Sediul FIRMELOR FANTOMĂ, într-un bloc liniștit din Titan

Cuibul "Mafiei cărnii" din apartamentul pensionarilor. Sediul FIRMELOR FANTOMĂ, într-un bloc liniștit din Titan

Patronii a trei dintre societăţile care aduceau carne stricată în România şi-au declarat sediul într-un imobil din sectorul 3 al Capitalei. "Evenimentul zilei" vă dezvăluie cine sunt protectorii acestei caracatiţe şi care au pus în pericol siguranţa naţională.

Nici prin gând nu le trecea locatarilor unui bloc dintrun cartier liniştit al Capitalei, Titan, că sunt vecini cu unii dintre cei mai importanţi pioni ai "Mafiei cărnii", firme care, potrivit anchetatorilor, au adus sute de tone stricată sau expirată în România. Pe urmele unor informaţii, aflate în exclusivitate de "Evenimentul zilei", am găsit "cuibul" unora dintre afaceriştii care alimentau piaţa neagră a produselor din carne. Aceştia au sediul declarat într-un apartament dintr-un imobil situat în sectorul 3. Trei dintre firme au ca patroni cetăţeni din Ucraina, Kenya şi Republica Moldova. Imobilul, locuit în mare parte de pensionari, pare departe de scandalul care a revoltat o ţară întreagă. Nici n-a fost vizitat de poliţişti până acum, în această anchetă. La faţa locului am găsit oameni intrigaţi de ceea ce aflaseră din presă, dar niciunul nu ştia că în blocul lor se ascund "mafioţii". Am întrebat câţiva dintre bătrânii care ieşiseră la soare, în faţa blocului, dacă ştiu ceva despre vreo percheziţie în bloc. Nici pomeneală. Nu ştiau de firme, de străini. Ne-au indicat uşa administratorului de bloc. Soţia acestuia a rămas "mască", atunci când am întrebat-o despre "mafioţi". Ne-a spus că nu ştie să locuiască cetăţeni străini la adresa indicată de noi. La intrarea în scara în care se află apartamentul cu firme, o bătrână ne-a deschis uşa, zâmbitoare. Am întrebat de apar tamentul cu pricina. "Acolo stau doi bătrâni şi fata lor. E avocată", ne-a explicat vârstnica locatară. Despre străini la ea pe scară nu auzise. "Mai veneau în trecere, dar nu ştiu cine sunt şi nu stau aici", ne-a explicat femeia. "Habar n-aveam că fac aşa ceva" Ajunşi la etajul al doilea al imobilului, am sunat la apartamentul indicat ca sediu al mai multor societăţi. Ne-a deschis Aurica, o femeie de 71 de ani. Stă de 40 de ani acolo, dar n-a văzut la ochi niciun kenyan, ucrainean sau moldovean despre care am întrebat. Apoi, a dezlegat misterul:"Fata mea e avocat şi are sediul aici. I-am spus să nu se mai ocupe de firme că au mai venit polţişti la uşa noastră din cauza unora".Despre "Mafia cărnii" auzise şi ea, de la televizor, dar n-a ştiut că în casa ei îşi au sediul unii dintre membrii reţelei. Are o pensie de 700 de lei, după cum ne-a spus, şi stă cu soţul şi cu fata ei în apartamentul cu două camere. Fiica sa, avocata A. R., a rămaş şocată când am întrebat- o de firmele care figurează la ea în apartament: "Eu acord asistenţă juridică, în baza legii, şi pot găzdui sediul social al unei firme pentru o perioadă de un an. Sunt multe firme cu care am încheiat documente, dar habar nu aveam că fac aşa ceva. Nu m-a contactat nimeni". Femeia a recunoscut, însă, că a mai fost audiată, anul trecut, în legătură cu alte firme, găzduite de ea, ai căror administratori au fost anchetaţi pentru evaziune fiscală: "Am declarat că nu ştiu nimic despre activitatea societăţilor în cauză. Au la mine doar adresa de corespondență și trebuie să îşi schimbe sediul după un an. Însă, uneori, nu o fac". Două dintre firmele de apartament din cartierul Titan aparţin unui cetăţean ucrainean din Crimeea. "Vreau o factură de pulpe. Ţi-o dau după control" Procurorii DIICOT au descoperit, în această caracatiţă a "Mafiei cărnii", un procedeu derulat pe şase paliere, de la firmele care importau marfa, la beneficiarii reali, mari societăţi distribuitoare de produse din carne din Cluj, Neamţ, Iaşi sau Constanţa. Printre firmele situate pe primul palier se numără o societate descoperită de "Evenimentul zilei" în cartierul Titan. Firma îi are acţionari pe cetăţeanul ucrainean Gennadii Mostovoi şi pe kenyanul Jibril Abdi Rashid Mohamud. Mostovoi este originar din localitatea Dzhankoy-Crimeea şi mai are o firmă, în acelaşi apartament. Societăţile lui Mostovoi au importat carne din UE în perioada martie- aprilie 2013. Unul dintre beneficiarii era firma Michelangelo, din Cluj, condusă de Radu Bogdan Curticiu (foto) şi Sorin Seleşiu, arestat săptămâna trecută. Alt beneficar a fost societatea Medasimpex, din Neamţ. Patroana acesteia, Ana Drelciuc, a declarat, în presa locală: "Eu nu îmbolnăvesc lumea. Eu sunt în regulă". Procurorii DIICOT o contrazic: au surprins mai multe convorbiri între ea şi Sorin Seleşiu, anul trecut. Drelciuc îi comunica lui Seleşiu: "S-au anunţat că vin la mine (anchetatorii - n.r.) şi să mă pregătesc cu documente cu care am lucrat cu (firma de apartament - n.r.) R.T.". Seleşiu i-a spus să nu recunoască tranzacţia, iar Drelciuc acceptă: "O să-i spun că marfa mea e de la Michelangelo". Pe 20 decembrie, patroana de la Medasimpex i-a cerut lui Seleşiu:"Vreau o factură de pulpe şi dup-aia ţi-o dau înapoi, numa’ fă-mi… Mâine am control pe-aicea". Citiţi mai mult: Cum a ajuns evaziunea fiscală o problemă de siguranţă naţională Cazurile instrumentate în ultimii ani de procurorii DNA şi DIICOT, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii(SRI), demonstrează că reţelele de crimă organizată specializate în evaziune s-au putut dezvolta până într-acolo încât să constituie un pericol pentru securitatea naţională, numai cu sprijinul unor importante persoane în stat. Citiţi întreaga anchetă: AICI.