Deși decenii la rând un război părea foarte departe de noi, pericolul e mai real decât am vrea să credem. Rușii sunt foarte aproape de frontiere, România e granița NATO pe flancul estic, deci îngrijorarea nu ar trebui să lipsească liderilor noștri politici. În noua ediție a podcastului Evz Play - Contapunct EVZ, renumitul jurnalist și analist politic Ion Cristoiu, invitatul lui Dan Andronic și Mirel Curea, a încercat să evalueze cât de amenințată este țara noastră.
Dincolo de interesul enorm al românilor față de conflictul de la granița noastră și de ajutorul important acordat refugiaților ucraineni, România nu poate sta liniștită. Deși suntem sub umbrela NATO, țara noastră are motive reale să se teamă de o eventuală escaladare a atenției beligerante Rusiei și către alte țări din estul Europei, a avertizat jurnalistul Ion Cristoiu în studioul EVZ. E suficient să ne uităm pe hartă.
„Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău. Rușii nu ne atacă decât dacă le lezăm un interes strategic"
Premisele astăzi s-au schimbat peste noapte, deci vigilența e cuvântul de ordine, consideră jurnalistul. „În cei 70 de ani de încredere (n.r. - de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial) războiul a părut departe".
Într-adevăr, România poate fi afectată direct de război dacă „provoacă”, dacă afectează într-un anumit fel interesele strategice ale rușilor în Ucraina, opinează cunoscutul jurnalist. „E o situație planetară stranie. Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău (...) Rusia nu are cum să se atingă de alte țări decât Ucraina decât dacă noi, să zicem, facem ceva împotriva unui interes strategic al lor".
„Singura lor teamă din punct de vedere militar este NATO", a remarcat jurnalistul Mirel. Curea. Cât despre Uniunea Europeană, „îi convine cu Ucraina că mai vâră bățul prin gard”, a completat Cristoiu.
„Intrarea Ucrainei în UE e o iluzie, e vorba de armonizarea legislației”, a opinat moderatorul Dan Andronic.
Cristoiu: Putin e convins că trebuie să facă istorie
Jurnalistul a mai subliniat, în aceeași intervenție, că războiul pornit de președintele rus are o miză glorioasă, care ține de marea istorie, din punctul acestuia de vedere. Practic pentru Vladimir Putin e vorba de măreția Rusiei de altădată, dar și de rolul său personal în acest tablou al momentului. „Putin e convins că trebuie să facă istorie", a observat Ion Cristoiu.
În altă ordine de idei, invitatul este foarte sceptic vizavi de încercarea Occidentului de a vinde imaginea lui Putin ca pe un autocrat atins de paranoia, mai direct spus nebun. Cristoiu este de părere că la mijloc este o strategie și că în realitate țarul de la Kremlin e perfect lucid și știe perfect ce face. Putin vrea de fapt o neutralizare a Ucrainei și menținerea controlului asupra teritoriului care altădată a aparținut Imperiului țarist, apoi URSS.
Emisiunea în format complet poate fi vizionată aici: