Exclusiv. Cum s-a născut faimoasa declarație „Sistemul m-a învins"? Un apropiat al lui Emil Constantinescu spune tot adevărul. VIDEO

Exclusiv. Cum s-a născut faimoasa declarație „Sistemul m-a învins"? Un apropiat al lui Emil Constantinescu spune tot adevărul. VIDEO Sursa Foto: EVZ

Victoria Convenției Democrate în anul de grație 1996 a fost o confirmare a unui imens val de speranță, în care românii sătui de neocomunismul instaurat de FSN și adepții lui Iliescu după Decembrie 1989 s-au regăsit. Numai că euforia s-a stins repede și au urmat ani de criză generală. La finalul mandatului său ca președinte, Emil Constantinescu avea să se declare învins de sistem. Cât este adevăr și cât mit în această afirmație aflăm din emisiunea EVZ Istoric, al cărei moderator, jurnalistul Mirea Curea, l-a avut invitat pe fostul șef de cancelarie al lui Constantinescu, Mugur Ciuvică.

Considerat de mulți mâna dreaptă a președintelui Emil Constantinescu, Mugur Ciuvică a relatat contextul de imensă bucurie cu care românii l-au votat pe reprezentantul coaliției forțelor de dreapta Convenția Democrată. Era generația celor care participaseră la Revoluție sau la fenomenul Piața Universității. Comunismul iliescian părea să-și trăiască ultimele clipe.

Așa a sunat faimoasa declarație făcută la o cafea

Însă la final de mandat cel în care mulți credeau că le va aduce schimbarea a făcut o declarație șocantă. „Sistemul m-a învins". Invitatul EVZ Istoric precizează însă că declarația e falsă. Era invitat la o reuniune a medicilor țărăniști, erau televiziuni. Discutând ca la o cafea, a zis un lucru real. A zis: uite, în zona asta de comunicare m-a bătut sistemul. Atunci îl înjura toată lumea. Exact la asta s-a referit. Au dat afară generalii ăia vechi, ai lui Talpeș, de la SRI. Aveau influență prin presă".

Piata Universității a fost prima zonă declarată liberă de comunism

Emil Constantinescu era un om extraordinar, era genul de șef de care nu ai cum să nu te atașezi. Muncea ca nebunul, până foarte târziu în noapte. Era o muncă foarte plăcută cu el. Ăștia 4 ani la Cotroceni au fost ca o facultate pentru mine", povestește invitatul lui Mirel Curea. Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații politice, a rememorat cele mai importante momente din perioada mandatului celui de-al doilea președinte de după Revoluție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ciuvică: Constantinescu fost cel mai democrat președinte. A democratizat serviciile

Provenit din mediul academic, profesorul Constantinescu a avut de la început o relație contondentă cu serviciile speciale, atuul din mâneca altor președinți cum a fost Băsescu. A fost contestat de mulți, mai ales după episodul declarației sale pro-NATO. Și-a fracturat susținerea populară prin susținerea NATO, precizează fostul său șef de cabinet. Pe de altă parte, acesta a fost și o victimă a numeroaselor sforării care dezbinau partidele Convenției Democrate. Însă este indubitabil faptul că a fost „cel mai democrat președinte din anii ăștia", crede Ciuvică, care mai precizează că fostul președinte a avut curajul și a voința de a democratiza în mod real serviciile secrete

Constantinescu se aștepta să câștige alegerile

Mugur Ciuvică a mai demontat o legendă care a circulat mult despre victoria lui Constatinescu. Au fost 16 candidați în 1996, iar candidatul Convenției Democrate a intrat în turul doi o diferență serioasă față de oponenții săi. Câștigarea alegerilor a fost o surpriză, mărturisește invitatul lui Mirel Curea. „Emil Constantinescu se aștepta să câștige. A fost intensitate și consistență a dezbaterilor la TV".

Ediția integrală a emisiunii poate fi vizionată aici:

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro