Luni, dis de dimineață, m-am grăbit să ajung la Tribunalul București. La ora 08.30 urma să se pronunțe sentința în dosarul cu numărul 31573/3/2021. A lui Raed Arafat.

În acest dosar, judecătorii trebuie să decidă cu privire la  cererea procurorilor   DNA care au solicitat redeschiderea urmăririi penale față de șeful Departamentului pentru Situații de urgență, nimeni altul decât Raed Arafat.

Lui Arafat i se trage de la Curtea de Conturi, care a controlat cum s-au cheltuit banii în pandemie la IGSU. Inspectorii Curții de Conturi au depistat mai multe nereguli, inclusiv posibile fapte de abuz în serviciu și au stabilit un prejudiciu de 15 milioane lei, așa că au sesizat DNA. În dosarul de față, fiind vorba despre redeschiderea urmăririi penale, se presupune că un procuror din DNA a clasat cauza într-o primă fază, dar cineva, probabil  de la Curtea de Conturi sau un procuror șef din DNA, nu a fost mulțumit de decizie. Așa că s-a apelat la instanța de judecată, care să decidă dacă e cazul ca Raed Arafat să fie urmărit penal sau nu.

Dosarul a fost înregistrat la data de 01 noiembrie 2021 și pe data de 08 noiembrie a avut primul termen de judecată. De atunci și până luni avuseseră loc șase amânări ale cauzei și trei amânări ale pronunțării sentinței. Ieri a mai avut loc o amânare, pentru încă o săptămână, deci în total, până acum procesul a înregistrat zece termene.

În căutarea dosarului care trebuia judecat la al 9-lea termen

Cum spuneam, la ora anunțată pe portalul instanțelor, 08.30, m-am prezentat la sala de judecată. De fapt, mai întâi am căutat sala pe panoul electronic din holul de la parter. Ambele săli unde se desfășurau procese penale figurau cu ședința suspendată. Așa că am urcat la etajul doi și m-am dus la sala 243, acolo unde ar fi trebuit să anunțe pronunțarea Completul de Fond nr 1.

La intrarea în sală m-a întâmpinat un jandarm binevoitor. Îmi spune că nu este niciun proces cu Arafat acolo. Mă uit pe plasma de deasupra ușii. La poziția 3 figura exact dosarul pe care îl căutam. Îi arăt jandarmului că acolo se află ceea ce caut. Omul, binevoitor cum am spus, mă bagă în sală.

În sală, nimeni. Doar o grefieră moțăia în fața unui computer, lângă un teanc de dosare legate cu sfoară. Îi spun că am venit pentru cauza de la poziția 3. M-a privit pe sub ochelari și mi-a răspuns cu blândețe că nu există o cauză cu numărul 3 la acea instanță.

Ies, mă mai uit o dată pe plasmă și îi strig din ușă că există, cel puțin așa scrie acolo. Grefiera ridică din umeri . “Nu știu de ce l-or fi trecut pe plasmă, că nu îl avem”, îmi răspunde. Îl întreb pe jandarm unde găsesc un panou de informații. Mă trimite înapoi la parter. Doar acolo este un punct info. Cobor în grabă și tastez numărul dosarului. Îl găsesc imediat, la CF1, la camera 243. Urc înapoi la etajul 2. Scările rulante nu funcționează în clădirea tribunalului București.

Jandarmul binevoitor era tot acolo. Zâmbește și mă întreabă dacă m-am lămurit. Îi răspund că și în sistemul info al instituției, dosarul apare la camera 243. Ridică din umeri și îmi spune că ce e afișat la avizierul cu printuri, aia se judecă în sală. Ne uităm împreună pe foile prinse cu ace cu gămălie  în panoul avizierului. “Vedeți că nu e?!”, îmi spune triumfător. Nu mă las și cobor înapoi la parter, direct la biroul de informații publice. Dictez numărul dosarului și după câteva clipe misterul se deslușește. “Este termen, dar nu e public. E cameră de consiliu și e în pronunțare. Presa nu are voie decât la ședințele publice”, îmi transmite doamna de la informații.

O întreb de ce este totuși dosarul afișat pe plasma de la sală. Nu știe exact să-mi spună de ce, așa că o iau înapoi pe scări în sus, cu gândul la posibile conspirații. Mi-am zis că dacă cumva se ascunde de ochii presei, sigur îl dibuiesc pe undeva pe Raed Arafat ca să-i cer o declarație.

Când m-a văzut a treia oară la ușa sălii 243, pe jandarm l-a bufnit râsul. “Ce faceți domnule, iar v-ați întors?”, m-a întâmpinat el. Când mă pregăteam să-l întreb dacă nu cumva cei pe care îi caut, sunt băgați prin vreo cameră unde se pronunță sentința, am auzit o voce. “Ce bine că ați venit. În sfârșit vine și la procesul nostru un jurnalist!”. O doamnă micuță, cu masca anti-viruși pe față, mă privea rugător. Și uite așa, am venit la Tribunalul București pentru dosarul lui Raed Arafat cu DNA-ul și am nimerit la dosarul unor foști angajați ai Realitatea Media cu DIICOT-ul.

În loc de procesul lui Arafat, unul cu Realitatea Media a lui Sorin Ovidiu Vântu

Care urma să înceapă în câteva minute, desigur, în sala 243. Așa că  am intrat la ședința de judecată dosarului  27581/3/2019. În dosarul lui Raed Arafat, soluția s-a dat noaptea, după ora 22.00, dar nu a fost sentința așteptată ci, așa cum spuneam și la început,  instanța a dat un nou termen, pe 18 aprilie.

În sala 243, , judecătoarea din dosarul de evaziune fiscală a celor de la vechea societate Realitatea Media, (a nu se confunda cu Realitatea Plus, unde particip cu plăcere când sunt invitat la emisiunea Culisele Statului Paralel), a intrat la ora 10 fix, așa cum era scris la avizier. Grefiera era deja acolo, iar în bănci s-au așezat inculpații și avocații acestora. Doar procurorul de ședință al DIICOT s-a lăsat așteptat.

După vreo 10 minute de așteptare, când judecătoarea începuse să dea semne de nervozitate și chiar i-a spus, retoric, grefierei, că “știa că ședința e la 10”, a intrat și reprezentantul acuzării, o doamnă procuror. Spre deosebire de Înalta Curte, unde mesele procurorului și a avocatului sunt față în față, lângă prezidiul completului de judecată, la tribunal doar procurorul stă în față, la dreapta judecătorului. Ceilalți, inclusiv avocații, stau în sală.

Ședința a început oficial, cu apelul nominal. Cei trei inculpați și avocații acestora. În schimb partea civilă interesată, ANAF-ul, a lipsit ca de fiecare dată la procesele unde sunt parte și ar trebui să aibă măcar un consilier juridic prezent.

Debutul ședinței a fost abrupt și furtunos. Doamna care mă abordase pe hol și mă invitase în sală, a venit prima la pupitru. Era unul dintre inculpați. A făcut o solicitare prealabilă, probabil încurajată de prezența presei în sală. “Trebuie să mă lăsați să mă apăr”, a început aceasta. “Aveți avocat ales, de ce nu îl lăsați să vă reprezinte?”, a întrebat-o judecătoarea. Inculpata a ignorat întrebarea instanței și a continuat. “Nu există public în sală la ședințele noastre. Suntem izolați de celelalte procese, suntem singuri tot timpul. Argumentez pe interesul public”, a mai spus Lia Licănescu.

Așa se numește inculpata învinuită de evaziune fiscală. Este juristă și a fost directoare de cabinet la Traian Băsescu, când acesta era Primar general al Capitalei, dar și o scurtă perioadă la Cotroceni, după ce Băsescu a ajuns Președintele României. Nu am înțeles cum a ajuns inculpată în dosarul Realitatea Media, dar am înțeles că este nemulțumită pentru că ședințele dosarului în care este implicată se derulează în sală rezervată, fără alte procese la comun. Instanța îi respinge cererea, cu toate temeiurile CEDO invocate. “Faptul că se desfășoară în sală rezervată nu înseamnă că nu e ședință publică”, a conchis judecătoarea.

Apariția lui Matei Brătianu, sindicalistul șef de la BNS, în sala de proces

La un moment dat în sală a intrat și Matei Brătianu, sindicalistul BNS care a fost și în CA-ul societății Realitatea Media, pe vremea când televiziunea aparținea lui Sorin Ovidiu Vântu. Cu actul de identitate în mână și ignorând-o pe inculpata care își prezenta susținerea, Matei Brătianu s-a dus direct la grefieră.

Președinta instanței l-a privit oarecum contrariată. “Dumneavoastră cine sunteți?”, l-a întrebat aceasta. “Sunt Matei Brătianu și am venit ca martor, dar nu știu dacă sunt azi”, a răspuns sindicalistul. “Nu, azi nu audiem martori”, i-a replicat judecătoarea. “A, atunci am să plec. Mă scuzați. Săru’mâna, o zi bună!”, a mai spus Brătianu în timp ce părăsea sala de ședințe.

După ce i-a fost respinsă cerea cu privire la organizarea ședințelor în săli cu mai multe procese, dar și după întreruperea cauzată de intrarea lui Matei Brătianu, inculpata Lia Licănescu și-a continuat pledoaria fără ajutorul avocatei. A venit cu o nouă cerere și anume de retrimitere a dosarului la parchet pentru refacerea actelor de cercetare penală. “Dacă aveați o asemenea cerere, de ce nu ați depus-o la dosar?”, a întrebat judecătoarea.

Inculpata a ridicat din umeri. “Nu am voie să depun cereri, să mă apăr?”, a întrebat aceasta. “Sunteți inculpat, aveți voie să propuneți orice”, i-a răspuns președinta instanței. Lia Licănescu și-a continuat argumentația. L-a acuzat pe procurorul care a făcut rechizitoriul că a făcut numeroase nereguli în dosar după care s-a transferat la o altă unitate de parchet sau s-a pensionat.

Apoi a invocat faptul că și judecătorul care a intrat la început în dosar, între timp, s-a transferat. A continuat cu argumentele până când, în final, judecătoarea a decis să amâne ședința pentru data de 18 aprilie, pentru deliberare și pronunțare cu privire la cererea inculpaților de restituire a dosarului la parchet.

Un pic de bătaie în tribunal 

Apoi ședința s-a încheiat. Am ieșit din sală grăbit să ajung la un alt proces. Pe hol era o  hărmălaie de nedescris. Doi bătrâni urlau unul la celălalt.

“Infractorule, penalule” și alte invective. Aproape că s-au luat de piept. Apoi au apărut jandarmii care i-au despărțit și i-au legitimat.

Nu am mai rămas să aflu ce s-a întâmplat pentru că mă grăbeam să ajung la Înalta Curte de Casație și Justiție la procesul retrocedărilor ANRP, cu nume grele și condamnări la fel.