Exclusiv. „Coaliția va crăpa!”. Ion Cristoiu știe motivul despărțirii

Exclusiv. „Coaliția va crăpa!”. Ion Cristoiu știe motivul despărțirii

Proiectul de impozitare progresivă a scos la iveală primele fisuri din coaliția de guvernare. Însă nu asta va duce la sfârșitul alianței. Jurnalistul Ion Cristoiu este convins că în perioada următoare, PSD va aluneca în sondaje și va căuta să se salveze.

Există un motiv principal pentru care social-democrații riscă să pice în sondaje. Inflația și scumpirile fără precedent nu pot fi motivate la nesfârșit de războiul din Ucraina. Românii trebuie să tragă pe cineva la răspundere pentru scăderea alarmantă a nivelului de trai.

„Electoratul PSD nu se regăsește în PSD.”

„Fenomenul crește și cel care pierde este PSD. <<Bruxellizarea>> PSD-ului, pentru că domnul Ciolacu a simțit nevoia să facă asta din partid, totuși o parte a electoratului nu e de acord cu el. Electoratul PSD nu se mai regăsește în PSD.”

Deși conform celui mai recent sondaj realizat de CURS în perioada 19-26 mai, PSD se afla pe primul loc în topul preferințelor românilor cu 35% - intenție de vot, reputatul ziarist e de părere că declinul e iminent și, odată cu el, și ruperea alianței cu PNL. „Va crăpa coaliția pentru că PSD o să coboare.”

„Puteau să obțină Schenghen și vize pentru SUA.”

Cea mai mare greșeală pe care România a făcut-o încă de la începutul războiului este că nu a făcut presiuni pentru a-și îndeplini obiectivele, este de părere jurnalistul Ion Cristoiu. „Având în vedere interesele sale internaționale, România avea nevoie să folosească într-un fel această situație. Să ceară să obțină Schengen-ul. Puteau, cu americanii, să obțină vizele, n-au obținut.”, se arată dezamăgit Ion Cristoiu.

În urmă cu câteva luni, comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johnson, a declarat că România e pregătită să intre în Schengen cât mai curând. Alte patru țări ale Uniunii Europene așteaptă să fie primite în spațiul de liberă circulație europeană: Croația, Bulgaria, Cipru și Irlanda.

În fiecare luni, de la 15:00, Ion Cristoiu și Ionuț Cristache vă dau întâlnire LIVE la podcastul „Cristache & Cristoiu”. Înregistrarea integrală a ediției din această săptămână poate fi urmărită pe canalul de youtube EVZ Capital.

Ne puteți urmări și pe Google News