Exclusiv. Am găsit încă o victimă a polițiștilor de la Secţia 16. Primele două victime au murit subit

Exclusiv. Am găsit încă o victimă a polițiștilor de la Secţia 16. Primele două victime au murit subit

Din păcate, evenimentele încheiate tragic provocate de către polițiștii-miliţieni de la Secţia 16 nu sunt singulare.

Nerespectarea legii, a statutului, dar mai ales a menirii poliţistului, sfidarea cetăţeanului, bruscarea lui fără motiv, încătuşarea după bunul plac „pentru că putem”,  par a fi modalităţi de lucru a celor de la Secţia 16.

Încă o victimă a acestora a decis să vorbească, acum, după ce a văzut că au murit doi oameni. Iniţial, decisese să renunţe.

Se numeşte Ruxandra Vasile. Este o femeie în toată firea, trecută de 40 de ani. O femeie inteligentă, care are propria ei afacere.

Ne puteți urmări și pe Google News

În noaptea de 20 spre 21 septembrie 2019, deci când încă nu se declarase pandemia, în jurul orelor 1,30, şi-a parcat maşina în dreptul casei. Acolo unde o lăsa de obicei. Venea de la o nuntă. Era îmbrăcată în rochie de gală. Pentru că era la volan şi nu băuse nimic, îşi mai lăsase acasă câţiva prieteni cu care fusese la nuntă. Acum era singură. Strada era goală.

Ca să ajungă la locul de parcare, recunoaşte că a încălcat o regulă de circulaţie: „Era trecut bine de miezul nopţii. Nu era nimeni pe stradă. Ca să nu mai ocolesc, am intrat cam 10 metri pe interzis. Atunci a apărut un echipaj de poliţie. Din maşină au coborât doi poliţişti în uniformă, care mi-au cerut să cobor din maşină şi să mă legitimez. Din păcate, nu aveam documentele la mine.

Le uitasem în poşeta mea de fiecare zi, iar acum eram cu una care se asorta cu ţinuta de gală.  Dar mă puteau identifica foarte uşor după numărul de la maşină. Le-am spus că nu am buletinul la mine, dar că locuiesc în acel bloc de lângă noi şi dacă vor, pot merge cu mine să le arăt actele. În loc de asta, m-am trezit îmbrâncită. Apoi bruscată şi mai tare. Vă spun sincer, la un moment dat am crezut că vor să mă violeze. Normal că am început să mă zbat. În acea luptă, am auzit ceva despre cătuşe.

„Mi-au luat telefonul şi poşeta. Apoi mi-au percheziţionat maşina”

Dacă îmi spuneau de la început că trebuie să mă încătuşeze – probabil aşa cer regulamentele lor când nu ai un act de identitate la tine – desigur că m-aş fi lăsat. Cum să mă bat eu, o femeie, singură cu doi bărbaţi. Şi încă poliţişti. Până la urmă, m-au încătuşat. M-au dus la maşina de poliţie şi cu cătuşele la spate m-au pus pe bancheta din spate. Mi-au luat telefonul şi poşeta. Apoi mi-au percheziţionat maşina. Între timp au mai sosit mai multe echipaje de poliţie. Cred că în total, din ce-am putut eu să-mi dau seama, erau cam 8-9 maşini. Am încercat să strig către oamenii care treceau. Dar când un şofer a încercat să oprească, i-au făcut semn să meargă mai departe şi i-au spus că sunt drogată. În maşină m-au ţinut cam două ore.

Pentru că nu am avut telefonul, nu am putut nici să-mi sun prietenii pe care tocmai îi lăsasem, care locuiesc foarte aproape de mine, nici pe fiul meu. Măcar să fi filmat cineva toată această întâmplare. După mai bine de 2 ore, mi-au scos cătuşele în maşină. Presupun că nu voiau să fiu filmată sau fotografiată cum sunt coborâtă cu cătuşele la mână din maşina lor, de un eventual trecător mai curios. I-am întrebat pentru ce mi-au făcut toate astea? Cel care m-a împins primul mi-a răspuns în bătaie de joc: „Pentru că putem”! După ce m-au coborât din maşină, mi-au lăsat poşeta pe capotă şi au plecat.

Pe 26 septembrie, am depus plângere. Unde să o depun? Tot la Secţia 16, că de ea aparţin. Dosarul a fost mutat însă la Secţia 14. Am fost chemată şi audiată o singură dată. De atunci, din septembrie 2019 am tot aşteptat să fiu ori chemată, ori înştiinţată de mersul anchetei. Nu s-a întâmplat nimic de atunci. Voiam să renunţ. Dar acum, când am auzit că au murit doi oameni, am decis să nu mai renunţ.”

N.R. Ştim cum se numeşte miliţianul care a fost implicat în ambele evenimente. Viorel Şeicaru.

CITIȚI ȘI:

Exclusiv. O probă importantă în cazul tânărului maltratat de polițiști și decedat a ajuns, în mod suspect, tot la Secția 16

Două din victimele polițiștilor de la Secția 16 au decedat. Mărturia tatălui unuia dintre tineri

Tânărul găsit mort cerea polițiștilor bătătuși despăgubiri de jumătate de milion de euro