Examenul studentului Costache și vacarmul de la audierea Violetei Alexandru. Exclusiv EvZ
- Ionel Sclavone
- 20 februarie 2020, 10:34
Comisiile reunite de muncă s-au întrunit s-o examineze pe Violeta Alexandru într-o sală cât două terenuri de handbal. Parlamentarii și-au ocupat locurile, în funcție de simpatii, la mesele așezate într-un cerc cu diametrul de vreo 30 – 40 de metri. Liberalii și PSD-iștii s-au poziționat strategic de-o parte și de alta a mesei, la distanță unii de ceilalți. Dacă ar fi stat mai aproape, la cum au decurs discuțiile, probabil că ar fi ajuns să se bombardeze cu ghemotoace de hârtie și pet-uri de apă.
Ceea ce ar fi trebuit să fie niște audieri serioase despre problemele ministerului Muncii s-a transformat într-un show de genul Vulpița și Viorel. A spus-o chiar Olguța Vasilescu, predecesoarea Violetei Alexandru, de la Ministerul Muncii, întoarsă către ziariști: „Nu știu de ce-i mai aduce, ca să-i facă de râs”.
Chiar dacă ar fi vrut cineva să ia în serios dezbaterile – și au fost câțiva jurnaliști și parlamentari - ar fi fost aproape imposibil. Ședința s-a anunțat spumoasă de la primele schimburi de replici, dintre deputatul PNL Florin Roman și președintele comisiei, PSD-istul Adrian Solomon. Asemeni unor bizoni (puteți înlocui cu berbeci) care își dispută conducerea turmei, cei doi au acaparat atenția celor veniți s-o asculte pe Violeta Alexandru. Iar de aici și până când ședința scăpat cu totul de sub control a mai fost doar un pas. Care a fost făcut firesc, fără prea mari proteste, de toți.
Vreme de două ore, într-o sală a Parlamentului României, cele mai folosite cuvinte au fost „aberați” vs. „ne jigniți”, „spuneți doar aberații” vs. „nu mai folosiți jigniri”, condimentate cu referirile la PCR, la Troțky, la Stalin, la răscoala din 1907, la nevoile fiziologice făcute contra vântului sau la mitingul din 10 august 2018. Peste toate s-au adăugat atacurile politice, la persoană, aluziile la bărbăția unora sau la feminitatea altora.
Florin Roman și Carmen Dan o întâlnire ca un meci de box
Unul dintre momentele fierbinți ale sedinței a fost când deputatul Florin Roman și-a arătat mușchii în fața fostului ministru Carmen Dan, moment surprins de fotoreporterul Evenimentului Zilei, Răzvan Vâlcăneanțu.
După un schimb de replici acide pe tema 10 august 2018, deputatul liberal s-a ridicat de la masă și s-a dus nervos la fostul ministru de interne. A fost oprit, chiar înainte să-și transforme intențiile în realitate, de un alt parlamentar care l-a tras de mânecă și l-a trimis la locul său.
Dacă în comisiile de sănătate, la audierea lui Victor Costache au fumat cu toții pipa păcii, în comisiile reunite de muncă PSD și PNL au ajuns aproape la încăierare. Așa că, printre insulte, vociferări și comentarii ironice, s-au pierdut subiecte de interes legate de pensii, salarii, alocații sau cărți de muncă.
Într-un final, Violeta Alexandru a primit aviz negativ, după un vot pe care toată lumea îl aștepta, dar care a venit prea târziu. S-a lăsat liniștea în sala, s-a tras cortina peste un spectacol ieftin, jucat pe banii noștri și nu neapărat în folosul nostru.