EVZ TV. De ce nu merge treaba în casele de pensii. Explicațiile Violetei Alexandru

EVZ TV. De ce nu merge treaba în casele de pensii. Explicațiile Violetei Alexandru

La conducerea caselor județene de pensii sunt mult prea puțini manageri capabili să ia decizii singuri și să rezolve problemele fără să aștepte o clarificare de la nivel central, iar acest lucru afectează bunul mers al activității și credibilitatea acestor instituții.

Ministrul Muncii și Protecție Sociale, Violeta Alexandru, a explicat în emisiunea „Întrebări esențiale” de pe Evenimentul Zilei TV, realizată de jurnalistul Dan Marinescu, care este motivul pentru care a a dispus înlocuirea directorilor aflați la conducerea caselor județene de pensii.

Violeta Alexandru a precizat că după o perioadă în care a analizat activitatea acestor instituții a tras concluzia că nu există manageri pregătiți care să le conducă și care să obțină rezultate în folosul cetățenilor.

„După opt luni în care am urmărit în ce măsură solicitările pensionarilor sunt tratate cu atenție și în ce măsură activitatea caselor județene de pensii se desfășoară eficient, am ajuns la concluzia că avem o problemă de management la acești directori”, a precizat Violeta Alexandru.

Potrivit spuselor sale, pentru a conduce o casă de pensii nu este suficient ca directorii să fie doar bine pregătiți în domeniul lor activitate, ci să aibă și cunoștințe manageriale. În acest sens, ea a arătat că mulți dintre cei care se ocupă de administrarea activității acestor instituții sunt lipsiți de inițiativă și dezinteresați de ceea ce se întâmplă.

„România are în sistemul public oameni care conduc instituții în baza propriei experiențe profesionale. Cei mai mulți sunt buni în domeniul lor, nu toți, dar în mare parte, însă nu știu să facă management. Nu știu să anticipeze probleme, să ia decizii, să rezolve situații, așteaptă, mură în gură, să li se spună, dacă se poate în lege, până la virgulă, cine stă pe ce scaun să stea, cine trebuie să dea un răspuns pensionarului, și cum”, a explicat Violeta Alexandru.

În acest context, a precizat ministrul, directorii trebuie să se preocupe de performanțele pe care le obțin atât ei, cât și echipele pe care le coordonează. Ea a continuat pe același subiect, arătând că la nivelul conducerii caselor de pensii este nevoie de schimbarea mentalității, astfel încât directorii să se axeze pe rezolvarea problemelor, iar nu pe tergiversarea acestora până la momentul primirii unor soluții de la centru.

„Nu avem manageri în fruntea caselor de pensii, în unele dinte ele. Nu există un comportament axat pe găsirea unor soluții ci pe tergiversarea asumării lor până când se trimite de la centru o rezolvare complete, de la A la Z. În plus ne confruntăm și cu dezinteresul față de rezolvarea unor subiecte care trenează de mulți ani de zile și pe care, dacă nu s-a arătat interesat ministrul, nu le-au abordat din proprie inițiativă”, a mai spus Violeta Alexandru.

Mai multe amănunte despre acest subiect puteți afla de pe EvZ TV.

Ne puteți urmări și pe Google News