EVZ CHIŞINĂU. Moldova urcă în clasamentul libertății economice
- Lilia Raicu
- 16 ianuarie 2014, 12:17
Republica Moldova s-a calificat pe locul 110 din 178 de state, în topului ţărilor cu cea mai liberă economie din lume.
Clasamentul a fost elaborat de Fundaţia americană Heritage şi revista The Wall Street Journal. Libertate în economia autohtonă Ţara noastră a urcat cinci poziţii în clasamentul mondial al libertăţii economice şi este considerată drept „parţial liberă", înregistrând un scor de 57,3 puncte dintr-un total de 100, cu 1,8 puncte mai mult decât anul trecut. Economia autohtonă creşte al doilea an consecutiv în clasament, după ce anul trecut a indicat o uşoară evoluţie, urcând nouă trepte, faţă de anul 2011. Conform acestui studiu, economia R. Moldova a înregistrat îmbunătăţiri la capitolele: libertatea de investiţii, controlul cheltuielilor guvernamentale, libertatea monetară, corupţie, libertatea de afaceri şi libertatea comerţului, astfel ajungând să indice o evoluţie de şase indicatori economici din cei 10. Republica Moldova se clasează pe locul 39 din cele 43 de state din Europa, iar scorul său total este sub media regională (67,1 puncte) şi globală (60,3), indicând un scor mai mare decât în anul trecut la şase dintre cei 10 indicatori luaţi în calcul la elaborarea acestui clasament. Paşi mici, dar siguri Pe parcursul ultimilor două decenii, scorul libertăţii economice al Republicii Moldova a crescut cu 20 de puncte, fiind cea de a şasea ţară din Europa, care a reuşit asemenea performanţe. Această creştere a fost determinată de şapte din cele 10 libertăţi economice, prioritară fiind îmbunătăţirea cu 75 de puncte a indicatorului „libertatea monetară" şi cu 63 de puncte în „libertatea comerţului". „Realizarea potenţialului de creştere rămâne constrâns de intervenţia statului în sectorul privat, care a lăsat economia vulnerabilă într-un mediu politic în schimbare. Instabilitatea politică a afectat politica fiscală, iar corupţia este semnificativă în cele mai multe zone ale birocraţiei", se mai indică în studiu. Libertatea economică este evaluată în 10 domenii, punctajul fiind acordat pentru gradul de libertate a afacerilor, comerţului, libertatea fiscală, libertatea faţă de intervenţia guvernului, libertatea monetară, a investiţiilor, financiară, a pieţei muncii, pentru respectul drepturilor de proprietate, absenţa corupţiei. O economie este cu atât mai liberă, iar intervenţia statului mai mică, cu cât indicele este mai înalt. Evoluţie importantă pentru investitorii străini Analiştii economici afirmă că aceste creşteri nu sunt atât de semnificative, totodată fiind destul de atrăgătoare pentru investitorii străini . „Nu putem vorbi despre o creştere semnificativă, însă de multe ori coeficientul de evaluare în asemenea clasamente este legat de aspectele legislative. Aceste rezultate nu pot afecta direct o creştere marcantă în economie. De multe ori, fluctuaţia este una zonală şi este vorba mai mult de o analiză de referinţă”, a spus pentru Evenimentul Zilei, analistul economic, Roman Chircă. Moldova, cu mult peste Rusia Republica Moldova a depăşit Federaţia Rusă cu 30 de puncte, acesta ocupând locul 140. Nici ucrainenii nu stau mai bine la capitolul libertăţii economice. Statul vecin ocupă locul 155. România a fost clasată în primele 100 de state, aceasta situându-se pe locul 62. Ţările cu cea mai liberă economie sunt Hong Kong, Singapore şi Australia. La polul opus sunt Zimbabwe, Cuba şi Coreea de Nord.