EVZ CHIŞINĂU. Colegiul Medicilor va face dreptate în sănătate. Medicii incompetenţi sau neglijenţi vor fi traşi la răspundere
- Vasile Dosca
- 20 ianuarie 2014, 07:25
Până la finele anului curent, în R. Moldova urmează să fie creat Colegiul Medicilor, instituţie care va monitoriza activitatea fiecărui doctor în parte.
Potrivit unui proiectul de lege votat de Parlament, doar medicii practicanţi nu vor putea face parte Colegiul Medicilor, însă, la dorinţa lor, vor putea fi incluşi în liste. Fiecare medic va achita şi o cotizaţie de membru, bani din care vor fi plătite despăgubirile pentru malpraxis. Un chirurg de la Spitalul raional Străşeni este acuzat de neglijenţă de către mai multe persoane, care, în loc să iasă tratate din spital, au ieşit mult mai bolnave decât au intrat, afirmă acestea. În acest sens, la redacţia EVZ au venit mai multe plângeri din partea unor cititori de-ai noştri, care afirmă că au fost, practic, schilodiţi de neglijenţa de care dă dovadă medicul Tudor Roşca în cazul bolnavilor. De cealaltă parte, chirurgul afirmă că el a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a salva viaţa pacienţilor şi nu este vina sa pentru tot ce li s-a întâmplat. Natalia Roşioru are 24 de ani. Cu trei luni în urmă, aceasta a suferit o intervenţie chirurgicală la ureche. În urma acelei operaţii, tânăra s-a ales cu timpanul spart. "După operaţie, am îndurat durere aproape un an. Când am fost la Chişinău, medicii mi-au spus că timpanul a fost spart", a afirmat tânăra. Nepoata doamnei Vera a suferit o intoxicaţie, vara trecută. Aceasta ne-a povestit că medicul Tudor Roşca afirma că nepoata ei este însărcinată şi că trebuie să avorteze. "Dacă nu-l opream, nepoata era să fie schilodită", spune femeia. De cealaltă parte, conducerea Spitalului raional Străşeni neagă cu vehemenţă aceste acuzaţii, spunând că Tudor Roşca este cel mai bun specialist din secţia de chirurgie a spitalului. "La administraţia spitalului nu a venit niciun fel de plângere pe numele dumnealui. El este pensionar, activează la secţia urgenţe, dar şi la consultaţii. În cazul în care sunt plângeri depuse pe numele unor medici, se face o şedinţă internă şi se discută", a declarat directorul Spitalului raional Străşeni, Alexandru Tuchilă. Fiecare cu dreptatea sa... Medicul Tudor Roşca recunoaşte că se judecă cu unii pacienţi, însă afirmă că a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a le salva viaţa, iar de vină ar fi chiar ei, deoarece nu au respectat cu stricteţe prescripţiile sale. "Nu cred că este vreun chirurg care nu ar fi avut de umblat printr-o şedinţă de judecată. Eu nu am ce să le fac, dacă nu ţin cont de prescripţiile pe care le prescriem", a spus Tudor Roşca. Bolnavi schilodiţi, doctori nepedepsiţi Observatorii din domeniul sănătăţii afirmă că medicii nu pot fi traşi la răspundere, deoarece nu există o lege care prevede sancţionarea acestora. "Principalul motiv din care apar aceste divergenţe între medic şi pacient, înainte de toate, îl constituie lacunele din legislaţia în vigoare în Moldova. Nu există nicio lege în care să se menţioneze faptul că pentru malpraxis poate fi condamnat cineva. După mine, ar trebui ca toţi medicii şi pacienţii să semneze o anchetă adiţională atunci când se internează în spital, pentru că ambii poartă răspundere în cazul unor suferinţe după luarea tratamentului. Pentru moment, cel mai complicat este să demonstrezi malpraxisul", a declarat Andrei Mecineanu, expert al Centrului pentru dezvoltarea sectorului de sănătate PAS. Şeful Direcţiei juridice din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ion Ciochină, a menţionat că nicio structură nu poate penaliza medicii, deoarece sistemul medical din ţară este descentralizat. "Unica şansă de a penaliza un medic neprofesionist este crearea Colegiului de Medici, document care a fost votat în prima lectură de către parlament. Aici, fiecare medic va avea o fişă personală, unde-i vor fi trecute succesele ori insuccesele. Şi, odată cu crearea acestui colegiu, medicilor necalificaţi le va fi retras dreptul de a mai activa în cadrul unei instituţii de sănătate", a spus Ion Chiochină.
Părerea medicilor
Unii medici salută crearea Colegiului, afirmând că abia acum cei iresponsabili vor fi sancţionaţi. "Sunt de acord cu această decizie, deoarece până acum se spunea că toţi medicii sunt iresponsabili, dar odată cu crearea Colegiului va ieşi la iveală numele lor", spune Alexandru Bucur, medic de familie din oraşul Făleşti. "În prezent, suntem ca nişte copii abandonaţi. Nimeni nu are în vizor activitatea pe care o desfăşurăm. Cred că va fi mai multă disciplină în spitale şi cei mai buni specialişti vor ajunge să lucreze în acest domeniu", a declarat Ina Ceapă, medic de familie din Chişinău.