Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani şi hobbiţi vă spuneam că încerc să vă aduc în atenţie un unghi deosebit de vedere. De asemenea şi subiecte şi teme noi, sau vechi, dar întotdeauna menţionez sursa. Așa se face, așa am învățat.

Unul sau mai mulţi jurnalişti de investigaţie au lucrat cu multă pasiune şi dedicaţie, au vorbit cu martorii evenimentelor, s-au documentat, poate chiar au riscat mult, unii au plătit cu viaţa pentru ca să fim informaţi. Să ştim... adevărul, o parte din adevăr, sau adevărul lor!

Scopul scrierilor mele este ca voi, domniile voastre, lupi, padawani şi hobbiţi sau orice altceva doriţi să fiţi, ei bine, să vă simţiţi bine, să fiţi optimişti şi tonici, să gândiţi, să nu vă lăsaţi compleşiţi de neagra entropie!

Cred că pentru acest weekend vă poate descreţi frunţile şi vă mai abate gândurile de la problemele şi decepţiile cotidiene, de la ne-vrednicii, ne-trebnicii care ne conduc, vorba lui Andrei Pleşu, ei bine - una din poveştile mele "intellectual thriller" cum clasa genul literar în care scriu, unul dintre corespondenţii mei, critic literar.

O poveste despre "fete trăznet" şi "băieţi magnet" - sursa: colecţia cotidianului "Winchester Star", care apare în Virginia din anul 1896. Iată:

La 8 octombrie 1999, ora 18,30, Annabel Wilcox, în vîrstă de 17 ani, părăsea tristă spitalul Cedar din Stirling, statul Virginia. Din nou, o făcuse lată!  Doctorul care o consultase era în stare de incoştienţă la terapie intensivă, distrusese aparatură de mai multe zeci de mii de dolari, chiar şi paznicii fugiseră de ea.  Era o pacoste şi nimeni, niciodată, nu o s-o atingă, ce să mai vorbim de dragoste!

Pentru că Annabel trăznea pe oricine se atingea de ea cu o tensiune de câteva mii de volţi.  La liceu se râdea de ea şi i se spunea „vrăjitoarea”. Până şi căţeii şi pisoii fugeau de ea. Era obligată să poarte în permanenţă mănuşi de cauciuc, ca cele folosite de electricieni.

Părinţii ei au fost tot timpul alături de ea şi o încurajau cu: „lasă, dragă, o să treacă !”.  Ceea ce s-a şi întâmplat.  În primăvara anului 2000, Annabel a devenit o altă liceană drăguţă, cu multe prietene şi prieteni.  Brusc, într-o dimineaţă, s-a trezit că nu mai trăznea.  Cazuri similare s-au înregistrat în Franţa în anul 1983, 1997 şi în China în 1995 şi 1998.

Povestea aceasta nu este nouă.  „Fete trăznitoare” au fost semnalate şi la sfârşitul secolului XIX.   Memoriile faimosului Dr. Ashcraft amintesc de Jennie Moran, care în anul 1895 locuia lângă Sedalia, statul Missouri, şi trăznea ca o butelie de Leyda (condensator). El însuşi a fost făcut K.O. de o strângere de mână a Jenniei.

În 1879 Asociciaţia Medicilor din Ontario a fost pusă în faţa unei situaţii cel puţin ciudate.  Era vorba de Caroline Clare din Bondon în vârstă de 19 ani.  Doi ani mai înainte Caroline fusese grav bolnavă, dar cu toate că viaţa îi fusese în pericol, medicii nu au reuşit să-i pună niciun diagnostic.  Fata slăbea continuu. Când procesul părea că s-a stabilizat, Carolina a avut crize cataleptice. Complet rigidă, cu ochii ficşi şi larg deschişi, Carolina povestea cu încântare despre Veneţia, Paris şi piramidele de lîngă Cairo.

Este de prisos să adăugăm că fata nu călătorise niciodată în acele locuri îndepărtate, dar că toate viziunile ei s-au dovedit, mai târziu, absolut exacte. Parcă fusese acolo, în ținuturile acelea îndepărate și fusese martoră la evenimente.

După ce un an şi jumătate Carolina a vizitat mai tot globul, starea ei a suferit o nouă mutaţie.  Nu mai avea viziuni şi stări de hipertonie, dar acum trăznea, ba chiar mai mult, devenise un uriaş magnet. Uneori, trebuia o forţă considerabilă ca să se poată desprinde furculiţa din palma deschisă a fetei. Treptat, în câţiva ani, Carolina a redevenit o fată normală, adică şi-a pierdut puterile.

Dacă fetele trăzneau, şi băieţii aveau atracţia lor. În 1890, Louis Hamburger, în vîrstă de 16 ani s-a prezentat în faţa Colegiului farmaciştilor şi a medicilor din Maryland.  Louis ridica bucăţi grele de fier de câteva kilograme prin forţa magnetică a palmei deschise. Frank McKinstry din Joplin, statul Missouri trăznea pe toată lumea în anul 1889, mai ales dacă dormea mult şi bine.  În zilele noroase şi reci, când se acumula multă electricitate statică, bietul Frank nu putea să meargă, deoarece la fiecare pas declanşa un trăznet.

În secolul XIX au fost investigate peste două sute de cazuri de fete trăznet şi băieţi magnet, iar în secolul trecut, XX, numărul lor documentat s-a ridicat la două mii şapte sute de cazuri. Poate vă mai amintiţi de Uri Geller! Ei, se pare că a fost doar un iluzionist... şi agent Mossad! Dar dacă nu a fost așa?

Toate cazurile de fete-trăznet sau băieţi-magnet au avut în comun faptul că mutaţia a fost temporară, numai în perioada adolescenţei  şi că au rămas, toate, fără o explicaţie corespunzătoare!