În noaptea de joi spre vineri există șansa de a vedea toate planetele din sistemul solar pe cerul nopții. Cinci planete ar trebui să fie vizibile cu ochiul liber, iar Uranus și Neptun vor fi putea fi admirate cu ajutorul unui binoclu.
Toate planetele sistemului solar sunt vizibile joi pe cerul nopții. Oamenii le pot observa cu ochiul liber sau cu binoclul. Mai exact, joi noaptea, oamenii pot vedea toate planetele din sistemul solar pe cerul nopții.
Cinci dintre ele ar trebui să fie vizibile cu ochiul liber, în timp ce două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, vor putea fi observate cu ajutorul unui binoclu. În anumite zone ale lumii vor fi observate cu dificultate planetele Mercur și Venus din cauza poziției lor joase pe cer.
Cel mai bun moment pentru a vedea planetele este imediat după apusul soarelui
Cei care se află mai la sud, inclusiv în sudul Europei sau mai aproape de ecuator, au mai multe șanse să poată vedea toate planetele apărând într-o linie verticală pe cer. Spre deosebire de stele, planetele nu sclipesc. Saturn și Jupiter vor fi cele mai strălucitoare, iar Marte va avea o culoare roșu somon.
Dr. Robert Massey, Royal Astronomical Society, îi sfătuiește pe observatorii cerului să încerce să găsească un punct clar şi să privească spre orizontul de sud-vest, la scurt timp după apusul soarelui.
Cercetătorul spune că Venus ar trebui să pară cea mai strălucitoare planetă deoarece se află cel mai jos, mai exact spre orizontul de sud-vest.
Jupiter, a doua planetă după Venus care se va putea vedea clar pe cerul nopţii de joi spre vineri
Jupiter este următoarea planetă cea mai strălucitoare, după Venus, și ar trebui să apară mai sus pe cer, unde, de asemenea, Saturn ar trebui să fie și el vizibil.
Oricine are norocul să se uite printr-un telescop ar trebui să poată vedea detalii precum lunile lui Jupiter și poate sisteme de nori sau marcaje întunecate pe Jupiter și Marte, spune dr. Massey.
Se prognozează că cerul va fi cel mai senin în sud-vestul Angliei și în sudul și vestul Țării Galilor. Dar în nordul Angliei și al Scoției, norii ar putea întuneca vederea celor care vor dori să privească fenomenul rar. În România sunt şanse de vedea planetele cu ochiul liber deoarece este senin în majoritatea zonelor ţării.
În iunie, planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn au fost vizibile atunci când s-au aliniat într-o conjuncție planetară rară, scrie BBC.