Elevii de clasa a VIII-a termină vineri cursurile ciclului gimnazial, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Înscrierile pentru susţinerea Evaluării Naţionale au început pe 4 iunie şi se vor încheia vineri.
Proba scrisă la Limba şi literatura română se va desfăşura pe data de 22 iunie, iar proba la Matematică - pe 24 iunie. Elevii minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă de limbă şi literatură maternă pe 25 iunie.
Primele rezultate la Evaluarea Naţională vor fi afişate pe 29 iunie, iar contestaţiile vor putea fi depuse pe data de 30 iunie.
Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate pe 4 iulie.
Conform reglementărilor în vigoare, absolvenții clasei a VIII-a din acest an sunt înscriși automat, la acest examen, de secretariatele unităților de învățământ în care au absolvit. În cazul acestora, secretarii unităților de învățământ, în conformitate cu evidențele școlii, introduc datele personale ale elevilor în platforma dedicată Evaluării Naționale.
Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la Evaluarea Naţională după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă stabilite de MECTS, prin Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor.
Procedura de înscriere pentru absolvenții din anii trecuți
Pentru candidații din anii trecuți, înscrierea se face tot de către secretariatul unității de învățământ unde au absolvit, pe baza actelor prezentate de aceștia. Aceștia trebuie să prezinte certificatul de naştere şi, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă, adeverinţă din care să reiasă anul absolvirii şi faptul că nu a participat la examenele naţionale.
Candidaţii din promoţiile de până în 1998 inclusiv nu participă la Evaluarea Națională. Ei pot solicita echivalarea examenului de capacitate, în conformitate cu ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4701/2000, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 37/2001, Partea I.
În cazul candidaților din seriile anterioare care și-au schimbat domiciliul și au înscris acest lucru în cartea de identitate personală sau a părintelui/tutorelui, înscrierea pentru susținerea Evaluării Naționale se va face la o unitate de învăţământ, stabilită de comisia judeţeană din judeţul în care se află noul domiciliu al candidatului.
În afara schimbării domiciliului, înscrierea unui candidat într-un alt județ este permisă numai cu aprobarea Comisiei Naţionale, în urma unei cereri motivate şi însoţite de documente doveditoare, transmise către Direcţia Generală Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii.