Sindicatul Europol l-a atacat dur pe capul Poliției din București, vineri, 14 ianuarie, denunțând o măsură „aberantă” luată de acesta pentru a-și masca incompetența, după accidentul mortal produs în Sectorul 1, în urma căruia o fetiță în vârstă de 13 ani și-a pierdut viața, iar o alta a fost rănită.
„Dispoziție aberantă a șefului Poliției Capitalei. Când scaunul se clatină, apare disperarea și se evidențiază prostia”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol, după ce Bogdan Berechet a decis, vineri, ca echipajele de poliție care se angajează în deplasări de urgență și folosesc semnale acustice și luminoase să anunțe acest lucru prin stație la dispecerat.
„Când scaunul se clatină, apare disperarea și se evidențiază prostia”
„Ca și măsură, urmează să intre în vigoare o dispoziție pe care am transmis-o deja tuturor subunităților, ca în momentul în care este necesară deplasarea în regim prioritar, acest fapt să fie comunicat prin stația radio către toți dispecerii pentru a se cunoaște la orice moment modalitatea și condițiile în care se deplasează autospecialele de poliție”, a declarat șeful Poliției București, Bogdan Berechet.
Poziția acestuia vine după ce un agent de poliție din Capitală a produs un accident mortal la o trecere de pietoni din Sectorul 1. Conducând cu viteză de peste 80 de km/h, fără să aibă pornite girofarul și sirena, polițistul a comis un accident soldat cu moartea unei fetițe de 13 ani și rănirea unei alteia în vârstă de 11 ani.
Bogdan Berechet a fost aspru criticat de Sindicatul Europol, care l-a acuzat pe capul Poliției de încercarea de a-și masca incompetența în ceea ce privește gestionarea activității subordonaților săi. „Când scaunul se clatină, apare disperarea și se evidențiază prostia”, s-au exprimat sindicaliștii.
Sindicatul Europol îl critică în termeni duri pe Bogdan Berechet
„Șeful Poliției Capitalei, pe care nu l-a văzut nimeni în aceste zile, se „acoperă” cu hârtii pentru a-și ascunde incompetența în modul de gestionarea a activității inexistente de pregătire a polițiștilor din subordine în domeniul conducerii defensive, care poate reprezenta și una din cauzele tragicului accident.
Astfel, printr-o dispoziție vădit ilegală, condiționează polițiștii care vor interveni la apelurile de urgență sau în alte situații limită, să comunice în prealabil dispecerului despre utilizarea girofarului, iar ulterior, acesta va introduce informațiile într-o aplicație proaspăt inventată. Iar șefii aflați în plimbare prin oraș, care vor vedea o autospecială folosind girofarul, sunt obligați să sune la dispecerat să verifice dacă este „implementată” utilizarea. Practic, în spatele fiecărui polițist care lucrează, vom avea o puzderie de șefi care îi vor verifica.
Măsura luată de șeful Poliției București blochează intervențiile urgente
O astfel de măsură nu va face altceva decât să crească timpul de reacție și intervenție la adevăratele urgențe. Se vor crea adevărate blocaje în condițiile în care dispecerii nu fac față nici în prezent zecilor de raportări/statistici pe care trebuie să le realizeze iar singurii care vor avea de suferit de pe urma acestei birocrații sunt cetățenii aflați la nevoie.”, au transmis reprezentanții Europol, într-o postare publicată pe Facebook.