Cetățenii europeni își pierd încrederea în politică și în cei care conduc statele în această perioadă. Un sondaj de opinie realizat printre francezi, germani și italieni arată că oamenii își doresc lideri puternici și competenți la conducere.
Europenii își pierd încrederea în actuala clasăpolitică aflată la conducerea principalelor state ale Uniunii Europene. Un sondaj de opinie. realizat printre francezi, germani și italieni arată care este starea de spirit a cetățenilor.
Europenii sunt neîncrezători în liderii politici
Un sondaj de opinie realizat de institutul OpinionWay şi dat publicităţii la Paris, prezintă situația în cele mai importante state ale Uniunii Europene. Cetățenii francezi, germani și italieni sunt din ce în ce mai neîncrezători în politica propriilor state, transmite AFP. Europenii sunt din ce în ce mai nemulțumiți de clasa politică și de deciziile adoptate într-o perioadă de criză.
Conform cercetării, 68% dintre francezii intervievaţi consideră că „democraţia nu funcţionează bine”. Procentul celor care îmbrățișează această opinie crește cu patru puncte în ultimul an. Rezultatul a fost comparat cu concluziile barometrului anual realizat pentru Centrul de studiere a vieţii politice franceze (Cevipof).
O creştere a neîncrederii este vizibilă şi în Italia (63%, +5 puncte), dar mai ales în Germania (+8 puncte, 47%).
Doar 18% (+1) dintre francezi cred că opinia lor este „luată în seamă” de către responsabilii politici. În Germania, procentul este de 33%, în scădere cu 12 puncte raportat la anul trecut.
Crizele repetate afectează încrederea în clasa politică
Conform sondajului, europenii sunt din ce în ce mai neîncrezători în clasa politică. Când se gândesc la politică, 37% dintre francezi vorbesc de „neîncredere. Este un procent stabil faţă de acum un an. Prin comparație 30% dintre italieni nu au încredere în politică, în creștere cu un procent. Tot 30% sunt și germanii, conform cercetării, doar că aici creșterea a fost de patru procente.
Doar 30% (+1) dintre francezi îi consideră pe aleşi „mai degrabă oneşti”, faţă de 45% dintre germani (-8) şi 26% dintre italieni (-3).
Un procent de 60% (+1) dintre francezi se declară nemulţumiţi de preşedintele Emmanuel Macron. În Germania, 68% dintre cetățeni sunt nemulţumiţi de cancelarul Olaf Scholz. Creșterea nivelului de nemulțumire este de 23 de puncte procentuale în interval de un an. În Italia, impopularitatea şefei guvernului, Giorgia Meloni, a ajuns la 44%. În cazul ei, creșterea a fost de nouă puncte procentuale.
Europenii cred în democrație
Sondajul de opinie arată că 83% (+1) dintre francezi se declară favorabili unui sistem politic democratic. Însă, 34% (+5) ar vrea să vadă în fruntea ţării „un om puternic care nu trebuie să se preocupe de parlament, nici de alegeri”. În schimb, 23% (+4) ar dori ca armata să preia conducerea țării.
Potrivit sondajului, 27% dintre francezii intervievaţi se plasează la dreapta spectrului politic, iar 22% la stânga. Un procent de 15% se declară de centru, iar 9% de extrema dreaptă. De partea cealaltă a eșicherului politic, la extrema stângă se plasează 4% dintre cei care au răspuns. Un procent de 23% nu se poziţionează pe eşichierul politic.
Sondajul a fost realizat în ianuarie, prin metoda cotelor, pe un eşantion reprezentativ de 3.514 de persoane în Franţa, 1.632 în Germania şi 1.706 în Italia.A