Europenii îl trimit pe Jules Verne în spaţiu

Europenii îl trimit pe Jules Verne în spaţiu

Odată cu instalarea laboratorului de cercetare Columbus şi a taxiului cosmic Jules Verne care va alimenta Staţia Spaţială Internaţională, Europa devine un actor important al acesteia.

Staţia Spaţială Internaţională (ISS) permite sejurul astronauţilor pe o durată medie şi mare de timp, în Cosmos. Spre deosebire de o navetă spaţială, o staţie spaţială are doar mijloace modeste de propulsie şi nu poate ateriza sau decola. Ea trebuie, aşadar, alimentată din când în când cu mâncare, oxigen, apă, echipamente, combustibil.

Astfel că, au fost inventate aşa-zisele taxiuri cosmice, cu ajutorul cărora astronauţii vin şi pleacă de pe Staţia Spaţială.

Jules Verne, taxiul cosmic european

Până acum, existau doi mari actori pe piaţa taxiurilor cosmice. Federaţia Rusă, prin navetele sale  Soyuz şi Progress, şi Statele Unite prin flota sa de navete spaţiale. Un nou actor va intra în scenă zilele acestea. Este vorba despre Agenţia Spaţială Europeană (ESA, al cărei membru a devenit recent şi România). ESA a construit o flotă de vehicule automate de transfer (ATV - Automated Transfer Vehicle).

Primul dintre ele se numeşte Jules Verne şi va fi lansat spre ISS sâmbăta aceasta de la centrul spaţial european din Guyana Franceză, relatează ştiinţa.info. O rachetă europeană Ariane 5 a fost modificată pentru a duce pe Jules Verne în orbită.

Acesta va urmări Staţia Spaţială timp de o săptămână, apropiindu-se uşor din spate şi de jos. Un set de lasere vor determina precis poziţia navetei europene, pentru ca aceasta să facă joncţiunea cu ISS foarte lin. Apoi, o trapă de legătură se va deschide între Jules Verne şi ISS şi astronauţii vor putea recupera bunurile aduse de pe Terra, depozitând totodată acolo lucrurile de aruncat.

Jules Verne va rămâne ataşat de ISS timp de şase luni, astronauţii având timp suficient să facă transferul de bunuri, precum mâncare, apă şi echipamente. În plus, având combustibil şi putere, Jules Verne va putea deplasa Staţia Spaţială, pentru a o ajusta în orbită. La sfârşitul acestei perioade, Jules Verne se va desprinde de Staţia Spaţială şi va fi lăsat să cadă controlat în atmosfera Pământului, unde va arde complet, inclusiv gunoaiele depozitate acolo.

Agenţia Spaţială Europeană pregăteşte o flotă de cinci astfel de navete, fiecare fiind aşadar cu o unică întrebuinţare, dar o întrebuinţare lungă de şase luni fiecare. Ele vor aproviziona ISS de cinci ori până în 2015. Drept apreciere, ESA va avea dreptul să trimită un astronaut european pe ISS câte şase luni, la fiecare doi ani.

ESA a cheltuit 1,3 miliarde de euro pentru a proiecta aceste vehicule spaţiale de transfer (ATV). Fiecare are o formă cilindrică de 10 metri lungime si 4.5 metri diametru şi conţine o mare cameră de depozitare ce poate ţine până la 10 tone de alimente, haine, noi echipament şi combustibil pentru ISS. Au fost construite de compania franceză EADS-Astrium.

Europa, actor major pentru Staţia Spaţială Internaţională

Odată cu instalarea laboratorului european de cercetare Columbus şi a unui astronaut pe Staţia Spaţială Internaţională, iar acum cu lansarea unui taxiu spaţial european pentru a transporta oameni şi materiale spre ISS, Europa devine un actor major al Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Şi chiar dacă România nu a participat direct la acest proiect, suntem mebri ai Agenţiei Spaţiale Europene şi plătim un procent fix din PIB anual pentru aceast statut de membru, care vor contribui la realizarea altor proiecte fascinante precum acesta, relatează ştiinţa.info.

Mai jos vă prezentăm un film ce prezintă vizual şi dinamic tot ce este esenţial de ştiut despre taxiul cosmic Jules Verne şi laboratorul de cercetare Columbus, ambele contribuţii europene la Spaţia Staţială Internaţională.

(10:45)

 

Ne puteți urmări și pe Google News