Așa-zisul Green Deal la care s-a angajat Bruxelles-ul va avea costuri exorbitante, afectând țările cele mai sărace și populația cea mai defavorizată.
O analiză de Holly Sheer pentru The Federalist.
Personalitatea anului aleasă de revista americană Time este o adolescentă activistă, faimoasă pentru că îi dojenește pe adulții din lumea întreagă pentru lipsa lor acțiune împotriva schimbării climatice.
Alți militanți ne spun că lumea arde în jurul nostru și că nu facem nimic să oprim incendiul.
Oamenii politici și de știință măresc presiunea asupra indivizilor și companiilor chipurile pentru a salva lumea, fără însă a oferi surse de energie alternative realiste și rentabile.
Dintre toate relele cu care se confruntă lumea de azi, nu schimbarea climatică este cea care ucide milioane de suflete anual, așa cum o fac avorturile.
Interesant este că Stânga se concentrează atât de intens pe această chestiune, forțând schimbări globale asupra economiilor, familiilor și a statelor, dar nu înregistrează nici o brumă de succes.
Recentele discuții ONU privind clima s-au încheiat fără vreun consens. Majoritatea țărilor au venit și au plecat fără planuri noi despre cum să își reducă emisiile de carbon în mod semnificativ.
Din acest punct de vedere, cel mai mare și mai ambițios plan prezentat la Madrid a fost așa-zisul Acord Verde (Green Deal) al UE, care prevede reducerea emisiilor nete de carbon la zero până în 2050.
Acest acord va reconfigura economiile și uzanțele energetice pe întregul continent. Speranța legată de acest acord este mare: încetinirea sau stoparea schimbării climatice mondiale, în conformitate cu Acordul de la Paris al ONU.
Costurile reale ale acestui plan sunt exorbitante. În plus, UE continuă să ignore că principalul producător de emisii de carbon este China.
Acest Green Deal nu va salva mediul și nici nu va scoate lumea din dezastru, însă va costa o mulțime de bani – și va ruina economiile UE care se concentrează pe combustibilii fosili, lăsând cea mai mare povară pe spinarea țărilor care depind de acești combustibili pentru funcționarea rețelei lor energetice, cum este de pildă Polonia.
Țări ca Polonia se bazează mult pe cărbune (80%) pentru a obține energia necesară. Industria mineritului furnizează și numeroase locuri de muncă. A pune capăt sau a reduce drastic mineritul în Polonia presupune uriașe costuri umane: șomaj, cheltuieli sociale, scăderea dramatică a nivelului de trai. Este așadar lesne de înțeles de ce reducerea cărbunelui este atât de problematică pentru o astfel de țară.
În plus, măsura ar fi și foarte absurdă, dată fiind importanta creștere economică a Poloniei din ultimele trei decenii, creștere realizată pe actualul model economic.
Polonia a declarat de altfel cu claritate că nu poate trece la alte surse de energie fără costuri mai mari din partea contribuabililor care susțin Comisia Europeană. Așa-zisa energie verde este scumpă, iar țările est-europene gâfâie deja.
A obliga aceste țări să renunțe la o mare parte din economie (și din locurile de muncă) ar fi dezastruos, dând peste cap decenii de dezvoltare și de prosperitate.
O altă realitate tragică este și că UE are un număr tot mai mare de oamenii bătrîni și bolnavi, incapabili să-și încălzească și să-și răcorească locuințele. Unde în planul UE se vorbește despre grija care trebuie acordată celor mai vulnerabili cetățeni ai săi? Lipsește cu desăvârșire.
Acordul Verde înseamnă mulți bani. O sută de miliarde de euro au fost alocate pentru a ajuta țările UE să reducă carbonul. În plus, acordul presupune și taxarea punitivă a industriilor poluante.
Acești bani și maniera în care vor fi împărțiți sunt un motiv de dezbinare care afectează însăși coeziunea UE.
„Țările central și est-europene ale Uniunii solicită fonduri suplimentare, dorind prezervarea fondului de coeziune, destinat ajutorării țărilor mai sărace pentru a le ajunge din urmă pe surorile lor mai bogate din Europa de vest. Țările occidentale refuză însă să plătească mai mult”, scria recent Wall Street Journal.
În plus, Banca Europeană de Investiții (BEI) va acorda un împrumut de 1000 de miliarde de euro pentru „acțiuni în favoarea climatului și investiții în favoarea mediului”, în următorul deceniu.
Fără a mai adăuga că sursele actuale de energie verde sau refolosibilă au și ele repercusiuni asupra mediului. Sunt scumpe – adesea exorbitante, fiecare dintre cele 28 de țări membre având nevoie de circa 575 miliarde de euro anual pentru a acoperi costurile de punere în funcțiune a surselor de energie verde – și au și ele impact negativ asupra faunei, a habitatelor și a muncitorilor implicați în aprovizionarea cu piese.
Dacă UE are toți acești bani de cheltuit, atunci ar fi poate momentul să examinăm cheltuielile și finanțarea NATO și de ce Statele Unite sunt responsabile de „69% din cheltuielile de apărare totale ale țărilor membre NATO”.
Dacă UE are bani de cheltuit, a sosit timpul ca ea să plătească partea ce îi revine pentru apărare, iar contribuabilii americani să înceteze să îi finanțeze securitatea, în timp ce ea își utilizează avuția pentru fantasme ca Green Deal.
Fără a uita că țările UE au mari dificultăți să finanțeze pensiile deja promise.
Iată ce consemna WSJ:
„Numărul de pensionari din Europa, care este deja cel mai mare din întreaga lume, continuă să crească. În ceea ce-i privește pe europenii de peste 65 de ani care nu mai muncesc, aceștia sunt 42 la 100 de muncitori activi, iar cifra va ajunge la 65 față de 100 până în 2060. Prin comparație, SUA numără 24 de pensionari de peste 65 de ani la 100 de lucrători activi.”
Dacă UE se așteaptă ca Acordul său Verde să constituie un stimul pentru restul lumii, se înșală. Marile dezbinări și costurile ridicate sunt un exemplu prost pentru atingerea acestui obiectiv.
UE nu va putea constitui un exemplu, dacă alte țări vor vedea unde duce acest „Acord Verde” cu adevărat: la ruină economică, pierderea locurilor de muncă, noi reglementări și amestecul tot mai mare al guvernului în afaceri. Toate acestea, în locul modificării de o manieră pozitivă a climatului.