Evenimentul Zilei > EVZ Special > Europarlamentare pe uliță
Europarlamentare pe uliță

Europarlamentare pe uliță

Duminică, 19 mai 2019. O săptămână înaintea alegerilor europarlamentare. Sat Cocora. Județ Ialomița. Situația este de-a dreptul albastră, judecând după culoarea tablei de la intrarea în localitate. Panoul ne arată că suntem membri ai Uniunii Europene. Are pe o latură a sa roata cu stele albe. S-o fi învârtit cândva. Acum e ruginită.

Am plecat hai-hui, chemat și de promisiunile poveștilor târgului de la marginea satului. Dar până acolo merg pe un drum înțepat cu gropi, defilând a neputință. 

Mă iau la întrecere cu cele câteva mașini care fac slalom printre obstacole și scârțâie din toate tablele. Na, că am viteză mai mare ca voi! Măcar eu m-am refugiat în cărarea de pământ dintre șanț și fostul asfalt. Aici terenul e bătătorit. Șansa mea. 

O piatră kilometrică și-a înmormântat demult amintirea în negreala bătută de vânturi. Mai e și aplecată, sărăcuța de ea, de zici că ar vrea să se ascundă, de rușine, în mărăcinișul țopăitor din jurul ei, cel care cântă prohodul oricărei busole.

Răscrucea de drumuri

Trei aripi sau țepe, nu știu cum să le definesc, întâmpină călătorul la intrarea în noul tablou. Fiecare dintre ele conține câte două litere. Co. Co. Ra. Cocora. Urmează prima oprire și peron pe ambele părți. Adică stau locului la răscrucea de drumuri, în forma literei T și mă uit în stânga și în dreapta. 

În față-mi e o stație de autobuz. Două indicatoare rutiere mă pun să dau cu banul. Hai, să te vedem. Pe unde o iei? Pe unde s-o iau?! Nu ți-am zis că mă duc la târg, ce fel de semn de punctuație ești tu, dacă nu ții minte nici măcar atât?!

Ruga de departe

Gardurile din nuiele se țin lanț, unul după altul, de la un sălaș la celălalt, și acoperișurile zgribulite abia de-și aruncă un ochi spre stradă, să vadă ce se mai întâmplă. În văzduh plutește o cântare. 

Dumnezeu e rugat la megafonul bisericii pe care nu o văd, dar sigur e undeva mai spre inima localității. Pentru mine-i suficient cât să mă închin odată cu enoriașii pe care doar mi-i imaginez cuminți sub aura turlei.

Rotunda masă

A-ha, stația de autobuz. Să n-o uit tocmai pe ea. Cu două încăperi dichisite. Una cu spațiul gol, de stat în picioare, și alta cu o masă rotundă și cu scăunele, la fel de rotunde, de jur-împrejurul ei, unde poți să te odihnești. 

Nu vine nicio rată. În general, nu vine nimic. A, ba da. Vin. Căruțele de la piață. Prima e cu un cal-putere. Alta, mai nărăvașă în strigătele posesorului, cu un bidiviu și cu un bici, pe deasupra, ca argumentație a fugii.    

Echipa de șoc

Trec pe lângă o cisternă de alimetare cu gaz, unde un nene se sprijină pe picioarele din spate ale scaunului și se leagănă sub delicatețea unei sticle cu bere. Ne salutăm în tot mai palidul meu umblet. 

Măi, Soare, altceva nu ai mai bun de făcut, decât să ne toropești?! Și, după cum indică ceasul, e abia nouă dimineața. Tu ai ceas? 

Trei căței, neîncorsetați de niciun angajament, se latră între ei, vreau să spun că se vorbesc, ca să vină apoi spre mine, în alergătura susținută de coada transformată în morișcă, și să-mi ceară buletinul de identitate. 

Adică ce caut eu aici, în universul lor? Și cum nu le răspund în niciun fel, mă ceartă de mama focului. Dar în scurt timp uită de revoluție și se întorc la hârjoneala de mai-nainte. 

Cel dintâi fir parfumat de grătar…

Descopăr un fel de supermarket cu de toate, doar că ai sub picioare clisă frământată de prea multe speranțe ale mușteriilor. Cele câteva alei te conduc spre rafturile cu pantaloni. Tarabe aliniate, a se citi. 

Urmează borcanele și conservele. Biscuiții, ciocolățile, tigăile și încălțămintea. Sacii cu semințe. Mai e și sectorul verde, al răsadurilor. 

 

Radioul înfumurat

Și ce mai e? Mai e ghereta cu mititei și cu cârnați. Doar aici e aglomerație. Un aparat de radio agățat într-o sârmă intonează o manea. 

Așa, și în rest ce mai e? Aoleo, mă întrebi de șapte ori ce mai e, ce mai e! Mai e câmpul care se rostogolește imediat după ce a scăpat de sub ultimele streșini. Și mașini înmatriculate în diferite județe din sudul țării. 

Ai impresia că au bătut atâta cale pînă aici pentru cumpărături. Dar în fapt sunt comersanții preumblați din poartă-n poartă, cu bulendrele după ei.

A secat…

Mă atrage un plânset. Al fântânii care și-a uitat cumpăna însetată în găleata bălăngănindu-se a sec. În plan secund, ziduri muribunde, uși desferecate și ferestre prin care sufletele au ieșit cândva.   

Dintr-o curte, două bastoane trag după ele ceea ce pare a le fi unica avere, armăsarul ieșit la pensie, pe care îl duc spre un crâmpei de miriște, și îl leagă cu o funie de un ciot. 

Mai încolo, cișmeaua cu manivelă tace de atât de mulți ani. Se vede după cum e de ciungă. Nici măcar un mesaj electoral nu curge.