Europarlamentar austriac: Ungurii joacă un rol central în crearea unei mari alianțe de dreapta

Viktor Orban. Sursa Foto: Arhiva EVZ

După întâlnirea sa cu președintele chinez Xi Jinping, Emmanuel Macron a fost supus unor critici aspre. Șeful statului francez a greşit faţă de stânga europeană și americană prin afirmaţia potrivit căreia Europa trebuie să-și reprezinte propria strategie geopolitică și nu poate acționa ca vasal al SUA în problema Taiwanului.

În legătură cu această întâmplare portalul hirado.hu l-a întrebat pe europarlamentarul Harald Vilimsky despre independența Europei, tensiunea tot mai mare dintre Statele Unite și China, interesul european în privinţa Taiwanului și posibilul sfârșit al războiului din Ucraina. Europarlamentarul este membru al Partidului Libertăţii din Austria (FPÖ) și este politician în grupul de dreapta Identitate și Democrație (ID) al Parlamentului European.

Hirado: Totuși, de ce unii politicieni liberali și de stânga, cum ar fi europarlamentarul Norbert Röttgen, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania, susțin că Europa nu poate fi autonomă?

Harald Vilimsky: Aceasta are, desigur, legătură cu ordinea de după războiul din 1945 și cu Războiul Rece. De atunci SUA sunt cel mai puternic pilon militar al Europei împotriva Estului. Politica europeană de apărare este determinată în esență de NATO și, prin urmare, de principalul său finanțator, Statele Unite. Este foarte greu pentru europeni să devină independenți de această situație. În special, polonezii și statele baltice se află într-o situație dificilă. Cu toate acestea, personal, văd o singură posibilitate pentru ca Europa să se elibereze de interesele SUA, şi anume: trebuie să își dezvolte propria politică de apărare suverană, care să ia în considerare și statele membre neutre, cum ar fi Austria.

Hirado: Ce anume justifică atitudinea Europei de Vest, conform căreia unii lideri occidentali vizitează China pentru a-și educa liderii?

Harald Vilimsky: Stânga liberală europeană crede în superioritatea sa morală și, prin urmare, într-un fel de conversie a altor state la această viziune despre lume de stânga-liberală. Vedem acest lucru în toate situațiile politice și sociale, fie în interiorul sau în afara Europei. Ungurii ar putea spune câteva lucruri despre asta, deoarece sunt victime constante ale acestei superiorități pseudo-morale. Pe plan geopolitic, însă, această abordare duce la iritare, și anume la o abordare în bloc, similară cu anii de dinainte de 1989. De aceea, este important, pe de o parte, să reprezentăm clar frontierele politice și interesele europene, iar pe de altă parte, să respectăm în același timp interesele partenerilor noștri. În acest sens trebuie creat un echilibru chiar dacă este dificil. Însă, europenii au uitat acest joc diplomatic.

Hirado: Care sunt interesele Europei în Taiwan?

Harald Vilimsky: Principalele interese ale Europei în regiune sunt comerciale și economice, care sunt acum amenințate de un posibil război. Dar, ca europeni, am uitat din nou, ca şi în cazul Ucrainei, care se află în imediata noastră vecinătate, că acest conflict are o istorie. Problema nu poate fi pur și simplu măturată de pe masă și rezolvată prin a da lecţii. Trebuie să le amintim chinezilor că și ei au interese economice și comerciale în Europa și să insistăm asupra acestui lucru în loc să încercăm să îi convertim, așa cum face ministrul german de externe. Este adevărat că Europa trebuie să-și protejeze propriile interese, dar nu poate acționa ca jandarm mondial.

Hirado: Poate fi imaginată o situaţie în care nu vom identifica o soluţie nici pentru războiul din Ucraina, care va dura tot atât de mult ca şi criza migraţiei?

Harald Vilimsky: Actualele fronturi întărite, precum și guvernele europene superioare, precum și Comisia Europeană resping inițiativele de pace. Văd acest război nu numai ca o altă problemă nerezolvată, ci și ca o amenințare potenţială la adresa păcii, libertății și prosperității în Europa. Cu alte cuvinte, toate principiile pe care se construiește cooperarea europeană sunt în pericol. Centraliştii UE de la Bruxelles şi guvernele lor prietene supun unui şir de atacuri toate vocile rezonabile, cum ar fi cea a premierului Orbán, care cere încetarea focului şi pace. Acest lucru îl vedem şi acum prin apelurile la sancționarea Ungariei. Vedem că acest război devine un război de uzură prin livrările de arme de către UE și stocurile de arme din Rusia, care sunt în creștere. Locuri precum Bahmut se transformă într-un al doilea Verdun și vor arăta inutilitatea acestui război, din cauza căruia mamele devin văduve, iar copiii devin orfani în fiecare zi. Împreună cu premierul Orbán, noi, FPÖ, facem apel la participanți să depună armele și să facă pace acum!

Hirado: Vedeți o șansă pentru solidarizarea dreptei europene?

Harald Vilimsky: După părerea mea, ungurii joacă un rol central în crearea unei mari alianțe de dreapta, care cu siguranță ar avea o greutate la nivel european. Viktor Orbán este în prezent şeful partidelor conservatoare și patriotice din Europa. Ungurii sunt admiraţi pentru mândria, patriotismul și curajul lor de a lupta împotriva sistemului liberal și eurocentric de stânga prin reprezentarea intereselor poporului. Pentru reuşita cooperării este necesar să subliniem ceea ce avem în comun. Aceasta înseamnă, printre altele, că susținem o Europă a națiunilor suverane împotriva afluxului în continuare de imigranți ilegali și a politicii de acceptare a UE. Credem că trebuie restabilită cooperarea europeană la valorile în spiritul cărora a fost fondată comunitatea: pacea, libertatea și prosperitatea. Ungaria condusă de Guvernul FIDESZ ar putea face ceva nou și toată lumea l-ar urma. Ar trebui să profităm cu toții de această oportunitate. Trebuie să lăsăm deoparte antagonismele existente și trebuie să salvăm continentul de ideologia otrăvitoare de stânga liberală.

Hirado: Cum funcționează lobby-ul în instituțiile UE? Și cum se infiltrează interesul străin în politica UE?

Harald Vilimsky: Exemplul socialiștilor din Parlamentul European a arătat cât de ușor este și cât de ușor pot statele și grupurile de lobby să influențeze anumite decizii și legislații dacă sunt pe "partea bună". Recent, sediul partidului Partidului Popular European a fost percheziționat de autoritățile belgiene și germane din cauza suspiciunii de corupție a managerului de campanie al liderului PPE, Manfred Weber. De asemenea, să nu uităm de scandalurile din jurul președintelui Comisiei Europene, von der Leyen, care, printre altele, a șters pur și simplu SMS-urile cu preşedintele-director executiv al Pfizer, Albert Bourla, după ce înțelegerea de un miliard de dolari cu compania farmaceutică a intrat pe linia dreaptă. Cred că ar trebui organizat un vot în acest sens la nivelul UE cât mai curând posibil, iar cetățenilor ar trebui să li se permită să decidă dacă sunt de acord cu această gestionare greșită sau nu. Influența anumitor grupuri de lobby, în special a ONG-urilor, susținute de partidele verzi sau liberale de stânga, ar trebui examinată mai amănunțit. (Rador)