Într-un discurs ținut zilele trecute la Saint Antony's College (Oxford), Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, domnul Josep Borrell, a declarat că „Președintele rus vede întregul Occident drept adversar și repetă asta la televiziunea de stat rusă. Europenii nu sunt pregătiți pentru duritatea lumii la care s-au trezit în sfârșit.” Bine – bine, Europa s-a trezit la realitate și constată că e nepregătită – dar ce-i de făcut?
Mingea la fileu.
Mai deunăzi, presa internațională lansa vestea că Statele Unite pregătesc un embargou mai mult sau mai puțin extins la adresa sistemului bancar chinez, opțiune apreciată drept ”nucleară”. Mi-am exprimat de la bun început scepticismul (https://evz.ro/ucraina-solutia-va-fi-negociata-cu-medierea-chinei.html). Și iată: la 1 mai, Departamentul Trezoreriei al SUA a anunțat o serie de măsuri vizând aproape 300 de entități din Rusia și din alte țări, acuzate că susțin invazia ordonată de președintele rus Vladimir Putin. În mod semnificativ, din cele 300 de entități, numai 20 (7%) au sediul în China și Hong Kong.
E o revenire la realitate. Zilele trecute, Ukrainska Pravda a publicat un studiu privind proveniența a aproape două mii de componente diferite, recuperate din epavele avioanelor militare rusești doborâte în Ucraina. Componentele analizate sunt produse de 244 de companii din 22 de țări diferite; din China provin numai 13 din aproape 2.000. Ucraina e în stare de război, mass media e sub cenzură militară, iar mulți comentatori apreciază că datele publicate de Ukrainska Pravda provin, de fapt, de la serviciile de informații ucrainene.
Deci, Kievul a oferit Chinei un argument cu greutate. Iar Ministerul Afacerilor Externe chinez a solicitat Statelor Unite „să înceteze să denigreze și să reprime China, să înceteze punerea în aplicare a unor sancțiuni ilegale și unilaterale".
Esența negocierilor.
Acum o săptămână, când evocam iminenta implicare a Chinei în negocierea unei soluții pentru războiul din Ucraina, afirmațiile mele vor fi părut multora suprarealiste. Dar iată: în contextul vizitei președintelui Xi Jinping în Franța, discuțiile sale cu omologul său francez, la care a participat și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au fost în esență o negociere.
Subiectul în discuție a fost concurența chineză pe piața europeană. Așa cum declara doamna von der Leyen, „China produce în prezent, cu subvenții masive, mai mult decât vinde din cauza cererii sale interne slabe. Acest lucru duce la o ofertă excesivă de produse chineze subvenționate, cum ar fi vehiculele electrice și oțelul, ceea ce duce la comerț neloial.
Europa nu poate accepta astfel de practici care distorsionează piața și care ar putea duce la dezindustrializare în Europa" – un subiect sensibil, în condițiile în care în Franța, Spania și Italia, ponderea industriei în formarea PIB a scăzut sub 15%, iar în Germania e puțin peste 20%.
În următoarele săptămâni, Comisia Europeană va discuta proiectele chineze de expansiune a producției de automobile electrice în Europa de Est și va propune măsuri – iar la Beijing există temerea că măsurile vor fi protecționiste.
Iar conducerea UE și președintele Macron au răspuns condiționând amploarea acestor măsuri antisubvenție vizând producătorii chinezi BYD, GEELY și SAIC de atitudinea Chinei în ce privește războiul din Ucraina, reiterând solicitarea ca domnul Xi să întreprindă demersuri pentru a-l determina pe domnul Putin să pună capăt războiului. Doamna von der Leyen s-a exprimat cât se poate de explicit: „Contăm pe China pentru a-și folosi întreaga influență pe lângă Rusia pentru oprirea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Președintele Xi a jucat un rol important în dezescaladarea amenințărilor nucleare iresponsabile ale Rusiei și sunt încrezătoare că va continua".
La rândul său, China a semnalizat limpede că înțelege miza și acceptă negocierea, care fără îndoială va dura. În acest sens, la sosirea sa la Paris, președintele Xi a declarat că „consideră Europa ca pe o prioritate a politicii externe a Chinei” și „înțelege care este, pentru europeni, miza crizei din Ucraina”. Iar China aderă la normele care reglementează relațiile internaționale, printre care „respectul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială, reciproca renunțare la agresiune, reciprocul neamestec în treburile interne, beneficiul reciproc și coexistența pașnică”. Chiar așa.
Miza inițială.
Dar are oare China posibilitatea concretă să-l determine pe domnul Putin să accepte o încetare a focului pe durata Olimpiadei de la Paris, prolog pentru inițierea de negocieri? Fiindcă premisele nu par favorabile: ca urmare a inacțiunii Statelor Unite din ultimele 7 luni, Armata rusă a reluat după aproape doi ani inițiativa pe frontul din Ucraina și nu pare dispusă să o cedeze curând, acceptând o încetare a focului.
În opinia mea, China are posibilitatea să obțină cel puțin o încetare a focului: atuurile în acest sens i-au fost servite de Marea Britanie. Concret, după ce a vizitat Kievul, ministrul britanic de Externe, David Cameron, a declarat că Ucraina are permisiunea de a folosi armamentul britanic pentru a lovi ținte din adâncimea teritoriului rus. În săptămânile care vin, Ucraina va continua să distrugă pas cu pas rafinăriile rusești, până va băga Kremlinul în criză de motorină, în plină campanie agricolă.
Iar singurele rafinării din străinătate care nu aplică embargoul și sunt dotate pentru a prelucra țiței siberian cu un conținut înalt de sulf se găsesc – ați ghicit! – în China. Alegerea va fi simplă: sau acceptați medierea chineză, sau riscați foamete la iarnă. Londra tocmai a servit o chintă regală Beijingului.
Deci, la Paris, a fost prezentată chinezilor o poziție privind negocierile de pace în Ucraina anterior convenită, în mare, între Franța, Regatul Unit, Comisia Europeană, Germania și Ucraina. Din această enumerare lipsesc Statele Unite. De fapt, pentru domnul Macron, Statele Unite par a fi o parte a problemei, nu a soluției. Într-un foarte recent interviu în The Economist, domnul Macron dă un semnal clar de dublă distanțare, incriminând laolaltă „subvențiile excesive din partea Chinei și a Statelor Unite”.
Scăparea de sub control.
În ultima vreme, Uniunea Europeană se distanțează de Statele Unite în ce privește războiul din Ucraina nu numai sub aspect politic, ci și sub aspect economic. În mod foarte semnificativ, grupul industrial german Rheinmetall a lansat recent ideea formării unui consorțiu european al industriei de apărare, pentru a concura mai bine cu rivalii americani.
Această inițiativă coincide cu proiectul modificării Mecanismului European de Stabilitate (422 miliarde Euro), de la rolul său actual de salvare a economiilor în dificultate la cel de finanțare a achizițiilor de arme de la producători europeni. Subiectul va fi dezbătut luna viitoare la reuniunea celor 20 de miniștri de finanțe ai Blocului Euro, iar Comisia Europeană va prezenta propuneri privind apărarea, la viitorul summit UE.
Nu cred în coincidențe: această distanțare de politicile actualei Administrații americane coincide cu publicarea, de către revista Time, a unui dublu interviu cu fostul președinte Donald Trump. Cu o sinceritate dezarmantă, acesta anunță primele sale decizii în cazul unei victorii în alegerile prezidențiale de la 5 noiembrie, inclusiv intenția de a-l inculpa pe actualul președinte: „Dacă Curtea Supremă spune că un președinte nu beneficiază de imunitate, atunci Biden, sunt sigur, va fi urmărit pentru toate crimele sale”. Iar dacă procurorii nu vor pune în aplicare acest program fără precedent în istoria SUA, domnul Trump nu ascunde faptul că ar putea să-i concedieze pe cei care-i refuză ordinele.
Negocierea unei soluții la un conflict de amploarea celui din Ucraina va cere timp, fără îndoială. Și oare cât timp s-ar putea bizui partenerii europeni pe o Administrație care a pus Ucraina în situația de a pierde inițiativa pe front, iar din toamnă, ar putea ajunge să dea cu subsemnatul la Parchet?
Și oare s-ar putea bizui pe o viitoare Administrație care, încă de pe acum, își afirmă intenția „să nu ajute un aliat atacat în Europa sau în Asia, dacă consideră că țara respectivă nu plătește suficient pentru propria sa apărare”?
Conform unui sondaj recent publicat de The Economist, 70% dintre americani apreciază că „Țara a scăpat de sub control”. Partenerii europeni par să fi ajuns la concluzii similare, caută o soluție și par să fi găsit în China un interlocutor dispus să-i asculte. Iar problema este presantă: NATO se așteaptă la o internaționalizare a conflictului din Ucraina.
Jurisdicție cu risc crescut.
Concret, experții occidentali se așteaptă ca în lunile următoare, Rusia să epuizeze acel Fond Național de Bunăstare (”Фонд национального благосостояния”), gestionat de ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov, din care finanțează conversia economiei la regim de război. Evoluția este accelerată de atitudinea băncilor străine, care sub amenințarea sancțiunilor americane, refuză să deschidă conturi corespondent cu băncile rusești. Recent, președintele Comitetului Dumei pentru Piața Financiară, Anatoli Aksakov, se plângea că numai trei bănci ruse au reușit să deschidă conturi de corespondent.
După băncile chineze, și băncile turcești au devenit reticente: în pofida dificultăților valutare cu care se confruntă, banca turcă DenizBank, una dintre cele mai mari din țară, a încetat din ianuarie a.c. să mai deschidă conturi cetățenilor ruși, chiar dacă au permis de ședere înregistrat în Turcia: „Rusia e o jurisdicție cu risc crescut de sancțiuni”.
Apare astfel posibilitatea ca piața financiară rusă ”să se prăbușească peste noapte, ca un castel de cărți de joc” – cum declara recent fosta consilieră a Băncii Centrale a Rusiei, Aleksandra Prokopenko. Iar confruntat cu acest risc, domnul Putin ar putea escalada războiul, pentru a scurta drumul spre mult-dorita victorie. Zilele trecute, ziarul italian La Repubblica anunța, citând ”unele surse”, că NATO „pregătește 100.000 de militari să intervină, în cazul în care Putin extinde războiul în alte țări”, eventual prin angrenarea Belarus sau „printr-un atac asupra țărilor baltice și a Poloniei, precum și a Moldovei”. Că doar nu degeaba zilele trecute domnul Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciții nucleare, la care vor participa și trupe poziționate în Belarus, ”drept răspuns la amenințările occidentale” față de Moscova. Și tot zilele trecute, presa internațională evoca posibilitatea ca Rusia să apeleze la sabotaje „cu impact deosebit” împotriva unor State din cadrul Uniunii Europene: situația e din ce în ce mai tensionată.
Sus la munte, la izvor.
Evident, o asemenea perspectivă displace profund Chinei: ar instaura în Europa Centrală și de Est o conjunctură total neprielnică investițiilor chineze, în condițiile în care Beijingul a început o relocare a producției în regiune. Investiția gigantului chinez BYD în Ungaria e un prim pas. O extindere a războiului din Ucraina ar periclita profituri de 22 miliarde $/an pentru China, care de aceea este, în prezent, motivată să „aducă noi contribuții la pacea și stabilitatea în lume” – ca să reluăm exprimarea Ministerului de Externe chinez.
Din câte cunosc – și de obicei cunosc – discuția a avut loc sus la munte, la izvor. Undeva prin Pirinei, unde pe o rază de zeci de kilometri nu e nici picior de rus, nici picior de american. A fost discutată problema esențială a negocierilor de pace: cine va acorda garanții Rusiei și Ucrainei. Rusia a invocat umbrela nucleară pentru a evita intervenția semnatarilor Memorandului de la Budapesta, în timp ce invada Ucraina. Este deci clar că viitoarele garanții privind granițele ruso-ucrainene nu vor putea fi date decât de puteri nucleare, asupra cărora nu funcționează șantajul cu arma atomică.
Regatul Unit nu este stăpân pe propriile arme nucleare, iar Israel, care nici nu recunoaște că ar avea arme nucleare, are în prezent alte probleme. Deci numai China și Franța rămân candidate pentru rolul de Puteri Garante. E clar că ucrainenii n-ar deschide focul asupra unor eventuale trupe de pace franceze. Iar nici cei mai înrăiți infractori scoși de Prigojin de prin pușcăriile rusești n-ar deschide focul împotriva trupelor chineze. Iar China și-a depus voalat candidatura, invocând superioritatea sa morală: „De la întemeierea Noii Chine acum peste 70 de ani, China nu a început niciun război și nu a ocupat nicio palmă de pământ străin”.
China a pus însă trei condiții prealabile: numai cu mandat ONU, numai la cererea Ucrainei și numai pe teritoriul ucrainean. Principiile nu se negociază: domnul Xi nu a cerut nimic în schimb. Dar în ce privește convingerea Rusiei să nu opună veto, în Consiliul de Securitate, trimiterii de trupe de pace în Donbass, domnul Xi și-a precizat disponibilitatea de a „coopera cu Franța și cu întreaga comunitate internațională pentru a rezolva criza”, exprimându-și speranța că „pacea și stabilitatea se vor întoarce curând în Europa”.
Stabilitate, într-o lume pe care politicile Rusiei și SUA au făcut-o nesigură. Dar și stabilitatea asta e o marfă: domnul Xi a arătat că infrastructura Ucrainei e la pământ, iar firmele chineze ar putea s-o repare. Rămâne în discuție cât din sutele de miliarde necesare reconstrucției Ucrainei vor reveni companiilor chineze.
Există și un bonus atractiv: implantându-se prin lucrări de infrastructură în economia ucraineană, China ar rezolva problema importurilor de cereale. Fiindcă în prezent China e cel mai mare importator de cereale al lumii: consumă 20% din producția mondială agricolă, dar are numai 9% din terenurile agricole ale lumii.
Până acum, politica sa de expansiune în Africa și Asia i-a oferit acces la resurse minerale, dar nu și la resurse agricole semnificative. Încă de acum zece ani, dinainte de criza din Crimeea, Banca de Export-Import a Chinei a acordat Ucrainei un credit de 3 miliarde de dolari ”pentru dezvoltarea agriculturii”, iar în schimb compania chineză XPCC, implicată în modernizarea infrastructurii din Crimeea, intenționa să arendeze pe 50 de ani, de la proprietarul ucrainean, KSG Agro, 3 milioane de hectare – 9% din totalul terenurilor arabile din Ucraina. O rezolvare a războiului din Ucraina ar permite finalizarea acestei afaceri.
Pentru a-și materializa planurile privind Ucraina, China are nevoie de acces de la Atena și până la Liov, prin Serbia Și, spre deosebire de Uniunea Europeană, care a trimis demult la arhivă Programul Salonic – 2003, China a investit într-o magistrală feroviară care, în prezent, leagă portul Pireu (proprietatea unor întreprinderi chineze) de Budapesta.
De aceea, de la Paris domnul Xi va pleca la Belgrad, apoi la Budapesta. Va explica sârbilor și ungurilor că, dacă nu se distanțează de Rusia, riscă încă un deceniu – două de ignorare: răzbunarea Occidentului pentru poziționarea lor rusofilă, în războiul din Ucraina. Le va explica: numai China le poate garanta că vor fi ferite de răzbunarea Apusului! Iar Apusul, care oricum ignoră Balcanii de decenii, iar acum dorește ajutorul Chinei pentru o rezolvare în Ucraina, va accepta situația. Evident, domnul Xi nu va explica nici sârbilor și nici ungurilor că, preluând hegemonia în Balcani, China se asigură că Moscova nu va putea răspunde la lozinca ”pace contra motorină”, blocând prin vasalii săi ruta Pireu – Budapesta.
Make China Great Again.
Precum s-a văzut, domnul Putin poate să declanșeze un război consultându-se cu trei – patru membri ai camarilei sale. Dar, cum scria profesorul Feng Yujun în The Economist, „China și Rusia sunt țări foarte diferite”: domnul Xi nu poate decide de unul singur. Dânsul va prezenta propunerile europene conducerii colective de Partid și de Stat a Chinei. Ce mandat va primi, vom afla cu prilejul vizitei președintelui Putin la Beijing.
La fel, domnul Macron nu e de capul său. Secondat de președintele Comisiei Europene, dânsul va prezenta propunerile părții chineze cu prilejul apropiatei reuniuni a șefilor de Stat și Guvern din Uniunea Europeană. Ce se va decide acolo, vom afla din desfășurarea negocierilor prevăzute a începe, luna viitoare, în Elveția.
Până una-alta, un lucru este limpede: exact așa cum spunea profesorul Feng Yujun, „China dorește să rezolve pașnic disputele”. Iar Uniunea Europeană „contează pe China” pentru a depăși incertitudinile suscitate de politicile imprevizibile ale Rusiei și Statelor Unite.
Când își vor da seama izolaționiștii din Congresul SUA că MAGA a ajuns să însemne ”Make China Great Again”? În ce măsură România va dori și va putea să se înscrie în aceste tendințe, promovându-și interesele în contextul modificării balanței strategice, remodelării politice, economice și militare regionale? Vom vedea...
Editorialul poate fi văzut AICI