Europa se încălzeşte mai repede decât Terra în ansamblu ei, iar guvernele europene trebuie să facă eforturi pentru adaptarea la schimbările climatice.
Acestea vor transforma zona mediteraneeană într-un teritoriu arid şi nordul continentului într-o regiune şi mai umedă decât în prezent, se arată într-un raport al experţilor Agenţiei Europene de Mediu, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Comisiei Europene, citat de AFP.
Potrivit concluziilor raportului, „temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 0,8 grade Celsius, peste nivelurile preindustriale“, pe când în Europa creşterea a fost de 1 grad Celsius. În aceste condiţii, valurile de căldură de genul celui din 2003, care a provocat moartea a 70.000 de locuitori ai Bătrânului Continent, ar putea deveni mai frecvente.
„Schimbările în ceea ce priveşte precipitaţiile anuale au agravat diferenţele dintre nordul umed al Europei şi sudul arid“, avertizează autorii studiului. Ei susţin că încălzirea globală va afecta, în afara zonei mediteraneene, regiunile montane ale Europei, zonele arctice şi cele de coastă. Nivelul mării este în creştere, mai multe specii de peşti s-au „mutat“ cu 1.000 de kilometri mai spre nord în ultimii 40 de ani, iar două treimi dintre gheţarii din Alpi au dispărut din anul 1850.
Patru milioane de europeni şi bunuri în valoare totală de 2,9 miliarde de dolari ar fi ameninţate de inundaţiile cauzate de creşterea nivelului mării până în anul 2100, începând din zona Mării Baltice până în Grecia, atrag atenţia experţii europeni.