Un ofițer de poliție a făcut un apel pentru reconciliere politică, în Irlanda de Nord, după un atac cu bombă în localitatea Fermanagh.
Poliția i-a acuzat luni pe disidenții republicani pentru explozia produsă în apropiere de Wattlebridge, lângă granița irlandeză.
Șeful adjunct al PSNI, Stephen Martin, a declarat că incidentul a fost o încercare „nechibzuită și nediscriminată” de ucidere a polițiștilor.
Irlanda de Nord a rămas fără un guvern bine conturat din ianuarie 2017. Încercările de restaurare a vidului de putere creat au eșuat până acum.
Stephen Martin a mai declarat că atacul de luni a fost al cincilea împotriva poliției și crede că ar fi putut fi efectuat de organizațiile IRA.
Dispozitivul a fost descoperit în timpul unei operațiuni de securitate, care a fost lansată după primirea unui avertisment.
Inițial, un dispozitiv pentru o farsă a fost găsit duminică seară. După aceea, în timpul unei căutări ulterioare a zonei, de luni dimineață, o bombă a fost dezamorsată.
Cu o lună în urmă, disidenții republicani au încercat să ucidă polițiștii în timpul unui atac din Craigavon, din localitatea Armagh.
Polițiștii de la fața locului au raportat o explozie în zona drumului Cavan, la intersecția cu Șoseaua Wattlebridge, luni, în jurul orei 10:35 BST.
Din fericire, nu a fost raportat niciun rănit, iar ofițerii au cercetat cauza exploziei.
Potrivit raportului inițial primit de poliție, a fost a indicat faptul că un dispozitiv a fost lăsat pe drumul Wattlebridge, dar explozia s-a produs pe principalul drum A3 Cavan.
Stephen Martin a declarat că cei din spatele atacului „nu aduc nimic în societate”, într-o conferință de presă de luni.
„Amenințarea terorismului pentru Irlanda de Nord nu a scăzut, rămând la fel de gravă ca în 2009”, a spus el.
„Sunt de părere fermă că aceasta a fost o încercare deliberată de a atrage poliția și unitatea de eliminare a armatei în zonă. Daunele cauzate de explozie sunt mai mari decât putem observa, dacă o persoană ar fi fost prin preajmă ar fi fost cu siguranță rănită sau posibil ucisă”, a mai declarat Martin.
El a făcut un apel către politicieni să își dovedească, în astfel de situații, calitățile de lideri în cadrul societății.
„Avem nevoie de o societate condusă de politicienii noștri care să ne ofere o stabilitate absolută, nu doar să condamne, ci să lucreze împreună", a mai zis el.
„Poate că poliția le joacă rolul, dar poliția singură nu este suficientă pentru a spune„nu reprezinți societatea în care vrem să trăim”.
El a adăugat că zona din apropierea incidentului va rămâne închisă ceva timp, în timp ce polițiștii „își desfășoară investigațiile pentru ca zona să fie în siguranță”.