Europa dezbinată. Ministrul britanic al apărării Ben Wallace a atenţionat că ar fi ”contraproductivă” o blocare a exporturilor de vaccin AstraZeneca împotriva COVID-19. Demnitarul a făcut referire la o ameninţare recentă din partea preşedintelui Comisiei Europene, transmite AFP, citată de Agerpres.

Europa dezbinată. ”În cazul în care contractele şi angajamentele sunt rupte, ar fi extrem de dăunător”

”Uniunea Europeană ştie că restul lumii priveşte maniera în care se comportă Comisia”, a declarat Ben Wallace pentru postul de televiziune SkyNews.

”În cazul în care contractele şi angajamentele sunt rupte, acest lucru ar fi extrem de dăunător pentru un bloc comercial care se laudă cu respectarea legii”, a precizat acesta.

Demnitarul britanic a specificat că producţia de vaccinuri se bazează pe o colaborare ce implică mai multe ţări. Wallace a avertizat că blocarea exporturilor AstraZeneca ar compromite şansele cetăţenilor lor de a avea un program de vaccinare adecvat. În egală măsură ar afecta numeroase alte ţări din lume, precum şi reputaţia UE.

Șefa Comisiei Europene a amenințat cu blocarea exporturilor de vaccin AstraZeneca

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ameninţat sâmbătă cu blocarea exporturilor de vaccin dezvoltat de AstraZeneca. Asta dacă Uniunea Europeană nu primeşte mai întâi livrările comandate. În ziua precedentă, von der Leyen se pronunţase pentru o mai mare transparenţă şi reciprocitate a exporturilor de vaccinuri COVID-19. Politiciana germană a menţionat că problema reciprocităţii şi a unui mecanism aferent va fi analizată cu celelalte ţări membre la summitul UE din 25-26 martie.

Italia, Franța, Spania și Germania au anunțat că vor relua imunizările împotriva COVID-19 cu vaccinul de la AstraZeneca. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a comunicat concluzia sa, pe baza studiilor, că este vorba despre un vaccin „sigur şi eficace”.

Totuși, alte țări din blocul comunitar au suspendat utilizarea lui și comenzile aferente. Sâmbătă. Finlanda a suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca. Țara nordică investighează două posibile cazuri de pacienţi care au dezvoltat cheaguri de sânge. Potrivit DW,  există și o ipoteză că decizia de suspendare a vaccinului ar fi una geopolitică, în favoarea Rusiei.