Europarlamentarul Dan Motreanu s-a adresat președintelui Comisiei Europene, solicitându-i elaborarea unui astfel de plan menit să rezolve o problemă cu care se confruntă din ce în ce mai multe state europene, printre care și România. Europarlamentarul liberal a anunțat acest lucru printr-o informare transmisă presei.

În acest context, el a evidențiat declarația Ursulei von der Leyen, din plenul Parlamentului European, arătân că salute eforturile pe care Comisia Europeană le întreprinde pentru atingerea neutralității climatice la nivelul anului 2050. De asemenea, europarlamentarul liberal și-a arătat aprecierea pentru interesul pe care Comisia îl arată României, unul dintre statele cele mai afectate de seceta din acest an.

„Am văzut tot ce se întâmplă în jurul nostru, de la locuințele evacuate din cauza prăbușirii ghețarului din Mont Blanc, la incendiile din Oregon până la culturile distruse din România de cea mai puternică secetă de zeci de ani”, a declarat președintele CE, citată în comunicatul de presă.

Pe de altă parte, Dan Motreanu a precizat că apreciază angajamentul pe care președintele Comisiei, Ursula von der Leyen și l-a asumat, acela de a susține financiar regiunile care au trecut prin schimbări mari și costisitoare, dar a precizat că este nevoie de un plan comun pentru combaterea secetei și a deșertificării.

„Angajamentul pe care Ursula von der Leyen și l-a asumat astăzi în Parlament, subliniind că «prin Fondul de tranziție justă vom sprijini regiunile care au de făcut o schimbare mai mare și mai costisitoare» este cel așteptat de noi toți, dar consider că atât în România, cât și în restul UE avem nevoie de un Plan adaptat realităților cu care ne confruntăm, un Plan etapizat, cu obiective clare și evaluări periodice”, a subliniat Dan Motreanu.

Investiții majore în energie regenerabilă

Europarlamentarul a precizat că obiectivele propuse la nivelul Comisie Europene, 55% mai puține emisii de carbon până în 2030 și zero emisii de carbon până în 2050, trebuie susținute de o alocare bugetară adecvată. Motreanu a mai arătat că este nevoie ca UE să-și mărească toate capacitățile de stocare a energiei regenerabile, pentru a putea atinge obiectivele, iar pentru acest lucru este nevoie de investiții majore.

„E drept că avem resurse bune de energie regenerabilă, dar trebuie să avem și capacitatea adecvată pentru a stoca energia. Iar potrivit specialiștilor, UE trebuie să își crească de cel puțin șase ori capacitatea pentru a-și atinge obiectivele de mediu; ceea ce înseamnă atât infrastructură complexă, cât și investiții pe măsură”, a precizat europarlamentarul care a continuat:

„Am încredere însă în capacitatea Uniunii de a se mobiliza și în cea a oamenilor și companiilor de a veni cu soluții inovatoare care să ne permită să ne atingem țintele. «Ce este bun pentru climă este bun pentru afaceri și pentru noi toți», cum a menționat președintele Ursula von der Leyen. Important este să nu ne abatem de la obiectivul nostru comun”.