EURO, RECORD ABSOLUT

EURO, RECORD ABSOLUT

BNR a stabilit astăzi un curs oficial de 4,2127 lei pentru un euro. Este cea mai mare valoare atinsă de euro în istoria sa. Însă, în timp ce leul ajunge la un mimim istoric, BNR se arată optimistă.

Consilierul guvernatorului Isărescu, Adrian Vasilescu, a declarat că o astfel de valoare este absolut normală pentru perioada de început a fiecărui an. "Cele cinci zile de apreciere a Euro, nu pot da o concluzie generală despre ce se va întâmpla în 2009. Din 1992 încoace se întâmplă mereu acelaşi lucru. Noi vorbim despre teoria pendulului în care de la o depreciere rapidă a leului trecem brusc la o apreciere la fel de rapidă", a precizat Vasilescu.

Totodată, el a mai spus că BNR nu reacţionează şi nu o să reacţioneze emoţional în ceea ce priveşte intervenţia asupra cursului valutar.

Vasilescu a identificat problema în agitaţia de pe piaţa media şi de pe cea economică: "O astfel de agitaţie îl face pe un trezorerier de la o bancă comercială să se întrebe ce va fi în continuare. În acel moment, el cumpără valută şi cursul o ia înainte".

"Trebuie să ştim că, la început de an, cazanul economic al României este sub presiune iar supapele lui sunt două: preţurile de pe piaţa internă, inflaţia, şi raportul leu-euro", susţine reprezentantul BNR, într-o intervenţie la RTV.  

Gheţea: Leul îşi va reveni  

Trecem printr-o perioadă de slăbiciune dar leul îşi va reveni, a declarat pentru Evz.ro preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea.

“Noi am mai avut euro cotat la 4,2 lei de unde s-a dus înapoi, la 3,1. Totul e ciclic şi fluctuant. Eu nu cred decât că ceea ce se întâmplă e un puseu “, a spus Gheţea.  CITIŢI DECLARAŢIILE LUI GHEŢEA, ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU EVZ.RO, AICI.  

Depreciere continuă

  • Leul a continuat să se deprecieze în raport cu euro la deschiderea şedinţei de azi iar cursul de schimb a urcat la maximul istoric pe piaţa interbancară, la 4,2050 lei/euro, respectiv cu peste 3 bani peste nivelul de la închiderea de ieri, când euro a fost cotat la 4,1740-4,1780 lei.
  • Primele operaţiuni au fost efectuate la 4,1800 - 4,1830 lei/euro, pentru ca apoi, în cadrul unor tranzacţii, paritatea să urce până la 4,2000 - 4,2050 lei/euro.
  • Ulterior, cursul a revenit sub nivelul de 4,2 lei/euro, iar în jurul orei 10:00 băncile tranzacţionau euro la 4,1930 - 4,1970 lei.

"Leul continuă să se deprecieze faţă de euro, la fel ca restul valuterlor din regiune, iar volumele de tranzacţionare sunt în media şedinţelor din ultimele două luni", a afirmat un dealer.

Cursul de referinţă anunţat ieri de Banca Naţională a României, 4,1385 lei/euro, a reprezentat nivelul maxim din ultimii cinci ani. O paritate mai mare nu a mai fost atinsă din 6 ianuarie 2004, când leul a consemnat minimul istoric faţă de euro, respectiv 4,1438 lei/euro.

Deprecierea leului nu a fost limitată nici de dobânzile în creştere practicate pe piaţa monetară, care sunt de 12% - 14%, după ce joi acestea au oscilat între 10% şi 12%.

CITIŢI ŞI: 3,6 lei, valoarea reală pentru 1 Euro

Creşterea euro umflă preţurile în februarie

Gheţea: Leul îşi va reveni

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 13:20

Ne puteți urmări și pe Google News