Gică Hagi, mândru de Ianis. Sfaturi pentru Naționala României și pentru Edi Iordănescu

Gică Hagi, mândru de Ianis. Sfaturi pentru Naționala României și pentru Edi IordănescuGică Hagi. Sursa foto: Farul Constanța/ Facebook

Pe marginea meciului de aseară, Gică Hagi a făcut câteva comentarii despre jocul tricolorilor și a fiului său, Ianis. Tricolorii își vor afla adversarii pe 2 decembrie, moment la care se vor stabili prin tragere la sorți grupele pentru Euro 2024.

Tricolorii își vor afla adversarii pe 2 decembrie, moment la care se vor stabili prin tragere la sorți grupele pentru Euro 2024. Pe marginea meciului de aseară, Gică Hagi a făcut câteva comentarii despre jocul tricolorilor și a fiului său Ianis Hagi.

După opt ani de absențe din fotbalul mare, selecționata României reușit o performanță remarcabilă. Plecăm la Campionatul Euro 2024 din postura de lider al Grupei I.

Gică Hagi, primele reacții după performanța României

Gică Hagi, un profesionist desăvârșit, a explicat că performanța și competivitatea sunt calitățile care definesc un jucător bun de fotbal. ”Regele” a mai subliniat faptul că valoarea jucătorului crește odată cu performanțele naționalei.

Mai departe, Gică Hagi le-a transmis tricolorilor că au intrat în clubul select al celor care au făcut performanță la prima reprezentativă a României. „La echipa națională vii și joci cu sufletul, cu inima. Bineînțeles că trebuie să fii competitiv.

Mulți își doresc, toți vor, dar trebuie să fii și competitiv, iar la un moment dat să faci performanță. Dacă echipa națională face performanță, automat, valoarea ta ca jucător e alta. Acești copii au creat istorie, întreg grupul, staff-ul, tot. Sunt în istoria României, bravo lor.

Au venit lângă cele mai mari performanțe bune ale fotbalului românesc. Acum cred că ei sunt mai puternici și au felicitările noastre. Au făcut o țară fericită”, a spus Gheorghe Hagi.

Hagi, analiză succintă despre performanțele fiului Ianis

Jucător la cele mai bune echipe din lume, Real Madrid și Barcelona, Gică Hagi a făcut câteva comentarii și despre evoluția și performanțele lui Ianis, plecat de la Viitorul Constanța la Rangers în Scoția și ulterior la Deportivo Alaves în La Liga.

„Sunt ale lui. Nu vorbiți cu mine. Are momentele lui. Cred că a și crescut cu spiritul acesta. A văzut lucruri frumoase, a citit, s-a uitat și își dorește. Toți băieții erau foarte fericiți. La golurile care s-au marcat, la cum erau ei pe teren aseară. E clar că au construit acest succes și bravo lor. Sunt mândru de băiatul meu și de toți ceilalți jucători și de antrenori.

De toți care au făcut lucrul acesta. Edi e un antrenor tânăr care avea nevoie de acest lucru. Se vede că el și echipa au pus pasiune, energie. Le-a ieșit, bravo lor! Acum vine partea cealaltă. Când crește nivelul și trebuie să menții focusul și să te duci la mai mult. Trebuie să ai ambiție și să devii mai bun”, a mai spus antrenorul echipei Farul Constanța.

Ianis Hagi calcă pe urmele tatălui său, Gică Hagi

sursă foto: Arhiva EvZ

Câți bani primesc tricolorii după calificare

În altă ordine de idei, calificarea României la Euro a adus în conturile Federației Române de Fotbal aproximativ 10 milioane de euro. Bani care vor fi împărțiți între jucători, staff-ul tehnic și administrativ al naționalei. Cea mai mare sumă o va încasa Edi Iordănescu 200.000 de euro.

Jucătorii, printre care și Ianis Hagi vor primi între 120.000 și 160.000 de euro. Răzvan Burleanu șeful Federației va primi și el undeva la 100.000 de euro.