Evenimentul Zilei > Actualitate > Eugen Nicolăescu vrea schimbarea şefului DNA „în regim de maximă urgenţă”
Eugen Nicolăescu vrea schimbarea şefului DNA „în regim de maximă urgenţă”

Eugen Nicolăescu vrea schimbarea şefului DNA „în regim de maximă urgenţă”

Preşedintele PNL Bucureşti, deputatul Eugen Nicolăescu, solicită ca Ministerul Justitiei şi Consiliul Suprem al Magistraturii să promoveze "în regim de maximă urgenţă" schimbarea din funcţie a procurorului şef al DNA, Daniel Morar.

Liderul liberal este indignat de declaraţiile lui Daniel Morar privind fraudele de la referendum. "Este o depăşire flagrantă a atribuţiilor şi responsabilităţilor pe care le are procurorul şef al DNA şi asta îmi spune încă o data că Daniel Morar este departe de neimplicarea în politică şi că este o simplă unealta a lui Traian Băsescu", a declarat Nicolăescu pentru ziare.com.

Liberalul cere ca Morar "să plece cât mai repede din post", "ca să scăpăm de o asemenea calamitate cum este domnul Morar, calamitate din punct de vedere profesional, din punct de vedere moral şi mai ales pentru că execută comenzile politice ale lui Traian Băsescu".

Pe Nicolăescu l-a înfuriat afirmaţia lui Daniel Morar conform căreia "în toate secţiile verificate până acum de procurori, sunt zeci de secţii pe raza a cinci judeţe, s-au găsit indicii şi probe că votul a fost fraudat în proporţie de 5-10-15%".
CITIŢI ŞI:

  • USL pune presiune pe procurori
  • USL merge înainte cu audierea procurorilor. Voicu: Comisiile juridice trebuie să identifice formele legale prin care vor avea loc aceste discuţii
Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.