Confruntaţi cu carnea de porc contaminată cu dioxină, ţăranii români nu-şi fac griji. Ei îşi taie porcii din bătătură conform tradiţiei, regulile europene fiind catalogate drept o glumă proastă şi ciudată.

Printre toate crizele şi disponibilizările care ne iau de cap în fiecare săptămână, ne-a mai zdruncinat o veste, pe cât de nesănătoasă, pe atât de îngrijorătoare: supermarketurile din România s-au umplut şi au comercializat, de trei luni încoace, carne de porc contaminată cu dioxină. Dacă anul trecut am fost atacaţi de pesta porcină, Crăciunul de anul acesta ne-a mai pregătit o „bombă“ a sănătăţii - dioxina.

Chiar dacă am importat şi am mâncat porci din Irlanda, autorităţile române au pornit controalele în toate judeţele pentru a ajunge pe urmele cărnii cu dioxină. Cele 130 de tone de carne s-au răspândit în 27 de judeţe şi în Capitală şi au fost transformate în preparate, pe care românul le-a consumat fără să ştie. Cuprinşi de goana după cumpărăturile de Sărbători, românii „au ras“ magazinele până ca Direcţiile Sanitar-Veterinare să retragă, din comerţ, carnea de porc.

Firmele româneşti care au procesat şi au vândut produse din carne de porc contaminată sunt Spar Potcoava şi Comagrimex, din judeţul Olt, Barbadis, din Buzău, şi Carnig, din judeţul Giurgiu. Astfel, înainte de a cumpăra verificaţi etichetele produselor, iar dacă acestora nu le scrie provenienţa pe ambalaj, întrebaţi comercianţii de unde s-a importat carnea. De asemenea, autorităţile avertizează că cele mai cumpărate produse au fost mezelurile şi carnea tocată.

Prezentă peste tot în urma arderilor, în aer, apă şi sol, dioxina trece, în cantităţi foarte mici, în toate procesele biologice. Din plante merge spre organismul animalelor, iar în corpul uman ajunge prin alimentele din carne, ouă sau lactate. Din cele 130 de tone de carne de porc cu dioxină, care au intrat în România prin intermediul unei firme de distribuţie din Bucureşti, doar o treime a mai putut fi depistată şi retrasă din comerţ.

Aşadar, restul se află deja în frigiderele românilor şi chiar a fost consumat. Chiar dacă o cantitate infimă de dioxină nu afectează organismul uman, specialiştii avertizează că această substanţă este cancerigenă şi poate provoca leziuni ale pielii, boli de ficat sau, mai grav, cancer.

De asemenea, dioxina este recunoscută pentru efectele sale negative asupra sistemului imunitar şi perturbarea sistemelor hormonale.

Alimentele consumate reprezintă cauza cea mai importantă a prezenţei substanţei în corpul uman. Aceasta se dizolvă în grăsime, iar primul afectat este creierul.

Cu toate avertismentele făcute de autorităţi, ţăranii ajung mai greu cu porcul din curte la analiza cărnii după sacrificare. Tăiatul în curte, cu toporul înfipt în beregată, a rămas procedura cea mai ieftină şi mai eficientă de a avea o masă plină, dar contaminată. TRADIŢIILE REZISTĂ „Eu porc împuşcat nu mănânc“ Îngrăşaţi până la Crăciun, porcii crescuţi în gospodării îşi aşteaptă, luna asta, tăierea. Deşi Europa îi primeşte în farfurie doar cu o „asomare“ înainte de sacrificare, mulţi dintre ţărani n-au auzit de asta. Tăiat în ogradă, pârlit cu butelia şi tranşat pe masă, porcul român are alt gust. „Proprietarii“ lor nu se lasă păcăliţi c-o hârtie ştampilată, oricât de sus ar veni ea. Chiar dacă informaţia le trece pe sub nas, o sfidează de dragul tradiţiilor. Porcul rămâne rege pe masa lui şi când moare din mâna stăpânului, cu un cuţit înfipt în beregată.

Deşi de la 1 ianuarie a devenit obligatorie, anestezierea animalelor înainte de sacrificare a putut fi amânată timp de trei ani, perioadă în care autorităţile române ar trebui să se ocupe de educarea populaţiei cu privire la obligativitatea normelor. A trecut aproape unul, şi de „lecţii de moarte“ a animalelor nu s-a ocupat, încă, nimeni. Iarna la ţară Sătenii din Domneşti, Vrancea, se învârt ca titirezii în mijlocul săptămânii pe uliţele din sat. Asfaltul care taie în două localitatea îi adună parcă mai tare la colţul birtului, acolo unde prind semnal la telefonul mobil şi încing câte o discuţie. Frigul de îngheaţă apele, deşi soarele e cât casa pe cer, politica centrală şi întrebarea „Ce-o mai fi cu agricultura?“ îi macină de la amiază.

Dintre toţi, Stelică se desprinde uşor de conversaţie. Decretează fără să clipească: „Totul e scump anul ăsta!“. Deşi n-ai crede, disecă orice trece pe la televizor, în jurnalul de ştiri. Normele şi legile Uniunii, legate de gospodăria simplă a oricărui ţăran cu câte ceva pe lângă casă, îi lasă rece. Sărbătorile mai mult îi amărăsc decât îi bucură pentru că, aşa cum cred toţi, „ne lăsăm conduşi de nişte nenorociţi“. Moartea fără dureri, doar la TV

Animalele din bătătură, oricât de puţine, au planificare serioasă la tăiat. Sacrificarea nemiloasă a porcului, în Ajun de Crăciun, a rămas tradiţia pe care Stelică n-o dă pe toate legile alea europene. „E, am văzut eu la televizor. Nu e lege scrisă. Şi chiar dacă e lege, tot bag eu cuţitul în el. Dacă nu-i văd sângele la gât, degeaba l-am crescut“, se precipită el, vârât fără voie în discuţiile despre legile Europei.

Ochii bulbucaţi, ieşiţi de sub marginea căciulii de miel, nu lasă urmă de îndoială: „Vă zic eu, dacă aş tăia oameni cum tai eu animale, n-ar mai umbla unul pe stradă. Am aşa o plăcere...“. Despre moartea fără dureri a animalului a auzit, în treacăt, tot la serviciul naţional de informaţii - ştirile de la televizor. Oricât de mult l-ar îndurera suferinţa grăsunului, la cuţit nu renunţă. „Cum, Doamne, să-l împuşc? Să bag curent în el? Da’ ce? Eu sunt vânător? Eu porc împuşcat nu mănânc!“. Postul cere amânarea pomenii

Chiar dacă poftele de carne îi scutură de vlagă înainte de Sărbători, nu se abat de la Post. „E lozinca noastră: fără porc înainte de Crăciun“, se răsteşte Stelică, ascuns de frig în haina de piele trainică, pe care o îndeasă parte peste parte, a frig. Ca mai peste tot la ţară, Biserica a rămas autoritatea fără cusur. Bărbatul o respectă fără să crâcnească la tentaţiile de dulce. „Nu poţi merge spurcat la biserică“, adaugă el.

Momentul de tăiere e ales în familie, „când îngheaţă apele, să meargă o ţuică fiartă.“ La pomana lui Georgică, locuitorul coteţului din curte, adună toată familia şi „nişte vecini, să fim vreo şase, şapte“. Din tonul vocii lui, înjunghierea porcului e ritualul care nu poate avea greşeală de organizare. „Păi, dacă e tradiţie, e tradiţie. Dimineaţa mâncăm nuci pe stomacul gol, după care bem o ţuică, două, trei. Ei, acuma nu ştiu chiar câte, dar să ne încălzim“.

Ca la repetiţia dinaintea spectacolului, Stelică numără pe degete toate „fazele“ importante. „Tăiem animalul, îl spălăm bine de să prindă apa crustă pe el, mai un vin fiert, separăm carnea, facem o friptură. Până seara e aranjat porcul“. Până la momentul degustării, Stelică pleacă de la magazin cu un peşte congelat, învelit atent în punga de plastic. Aşteaptă, ca mai toţi sătenii, o dezlegare. Unde n-a ajuns Europa În satul Domneşti, pomana înjunghiatului, stropită până la final de ţuică sau vin, este momentul poveştilor şi al reţetelor de afumat slănina, de pus carnea la găleată sau la borcan. Stelică ştie cele mai multe. Aprins la vorbă de aprobarea continuă a colegilor cu care împarte discuţia, zice că cel mai gustos şorici e ăla „ras până la piele“. Mai să-i lase gura apă, spune că friptura cea mai bună e cea „de plesneşte pe limbă“.

Lipit de legi şi de televizor ca nuca de perete, omul ar da scris că toţi Georgeii lui vor trece prin patima cuţitului. Deşi veterinarul le-a povestit, odată, care-i treaba cu asomarea, nu le-a zis că e „musai“. „Şi dacă e musai, de ce nu vin să ne zică? Eu porcul din ogradă nu-l dau!“.

PRIETENIE. Culiţă Cautiş, în coteţul grăsunului său, Gică DIRECTIVĂ

Porcul Uniunii - asomat la priză > Normele cu care ne-a primit Europa, pe cât de absurde, pe atât de dificile în gospodăria ţăranului, au rămas la Domneşti doar ştiri de jurnal. Nimeni nu bagă în seamă ce semnează Uniunea şi nu simt că sfidează cu ceva o lege, cea a naturii. > Asomarea animalelor înainte de sacrificare, procedeu prin care simţurile le sunt amorţite, este o normă obligatorie în România. Doar întreprinderile, controlate periodic de halate albe, ţin legea Uniunii. Animalului îi trebuie timp de odihnă înainte de sacrificare, câte şase ore iarna. După somnul dinainte de moarte, porcul intră la duş, timp de 15 minute. > Pentru porcine, asomarea se face cu un cleşte electric prins de ceafă, conectat la curentul electric. După ce îi dispare reflexul cornean, porcul se înjunghie, apoi se bagă în opăritor cu apă fierbinte, între 62 şi 65 de grade C. Operaţiunile, organizate şi cronometrate de aparate performante, ar scuti gospodarul de munca tăierii, dar şi de tradiţia rămasă, până acum, neştearsă.

PETRECERE. Pomana porcului, sărbătoarea udată cu ţuică şi vin fiert PREŢUL LEGII

Gică, „tranchilizat“ cu barda

Familia Cautiş rămâne fără expresie la cuvântul „asomare“. Nu l-ar tranchiliza pe Gică, porcul de vreo 130 de kilograme, pe care îl ţin captiv în coteţ cu portiţa bătută în cuie. „Costă 150 de euro un pistol de ăla ca să-l împuşti. De unde bani? Tre’ să vând doi porci că să cumpăr unul“, explică Culiţă, capul familiei, scos la vorbă din somnul dulce al amiezii.

Pentru el, şi pentru oricare creşte un animal, semenii lui Gică n-au nevoie de legi de execuţie. „Eu îl cresc, eu hotărăsc ce fac cu el. Alţii îi bagă cuţitul în gât, eu îi dau cu toporul în cap. Îl pârlesc cu butelia, din gulerul de la gât facem tochitură ca la Hanul Ancuţei, un borş acru, şoric. Ce-mi impun ăia de la Bruxelles cum să tai eu porcul în ograda mea? Mă scuzaţi, asta e prostie curată!“.

O ladă frigorifică pentru Costică

La Domneşti, porcul e semnul bunăstării şi al familiei numeroase, care se strânge neclintit la sacrificare. O altă bătătură, pustiită de animale ca după toate Sărbătorile, îl găzduieşte pe râmătorul Costică. Durduliu, pus la îngrăşare din august, nu ştie că nu mai apucă Anul Nou.

Stăpâna, rămasă singură, îl creşte cu gândul la copii, cu care îl împarte frăţeşte. „În ogradă îl tăiem. Chem un cumnat, vine fata, vine băiatul, cu nepoţii, aici“. De asomarea porcului na auzit, nici n-o interesează. Atâta timp cât de după gard n-o întreabă nimeni ce e cu viaţa lui şi legea nu-i trece pe la ureche, sarmalele ies la fel în fiecare an. „Mă apucă jalea aşa când ştiu că l-am crescut şi trebuie să-l omor. Dar ce altceva să fac?“, spune Maricica, jenată de cizmele de cauciuc cu care frământă noroiul prin curte.

Ca s-o ţină Costică până la Paşte, Maricica îl congelează. Trecuţi de la beci la lada frigorifică, explicaţie pentru fenomen găseşte fără a-i fi cerută. „E de la băieţi. Să ţie carnea proaspătă“.