Prima imagine care m-a frapat la EVZ, când am călcat în redacție, este a băieților de la Speciale care stăteau cu picioarele pe masă.
AUTOR : Gabriel Gachi
Apoi am înțeles că scriu cam un articol pe lună și miam zis: „Ăsta ziar mare!”. Mult timp din cei trei ani și jumătate petrecuți în sediul din Pipera am fost convins că așa trebuie să stea lucrurile, că un ziar mare nu se încurcă în meschinării comerciale, că a te bate pe piață e o fază depășită. Asta fac pigmeii, nu „Evenimentul zilei”.
Am învățat la EVZ să nu țipi subiectele, să nu te grăbești cu breaking-news-urile, să nu fii populist (asta era cea mai mare jignire – „populistule!” -, era ca și cum ai fi mers prin redacție cu herpes vaginal și toată lumea ar fi știut chestiunea), să nu tragi de mânecă cititorul - știe el ce să citească și înțelege singur, să nu epatezi cu stilul, să nu improvizezi, să nu trezești niciun zâmbet (greșeală gravă, era absolut interzis) și, mai ales, să nu lași niciodată publicului impresia că ai ceva de demonstrat. Toate acestea sunt depășite, vulgarități efemere, tot ce era de scris s-a scris deja, nu se mai poate inventa nimic, adevărata calitate este să nu emani nicio calitate. Abia atunci ești valoros!
Ne puteți urmări și pe Google News
M-am descurcat greu în mediul acesta elitist, îmi puneam masca de oxigen în aerul rarefiat, dar încetul cu încetul m-am dat pe brazdă, iar câtorva le-am devenit simpatic.
Ce-mi amintesc – dar nimeni n-a auzit sau n-a reținut episodul, deci e posibil să-l fi inventat - e o ședință de final de an în care publisherul a prezentat rezultatele anuale pe videoproiector și a spus următoarea frază: „Singura creștere de tiraj este pe Ediția de Duminică (era o marjă minusculă, de 7%), unde se vede că există un concept”. Eu mă ocupam de ediția aia, dar chiar de-a doua zi vânzările au început să scadă.
V-am spus impresia de început, apoi starea generală și voi încheia cu o experiență de final, întipărită în minte pentru toată viața. După una dintre numeroasele certuri pe care le aveam în redacție, dar care erau oarecum benigne, un coleg mi-a trântit în față concluzia a tot ceea ce am fost și-am făcut la EVZ: „Să nu crezi că tu, venit din Iași, mă faci pe mine, născut la București!”. Așa e, nu l-am făcut.
Vorbind serios, la EVZ e vorba în primul rând de politică, dar un tânăr jurnalist ar învăța aici ceva care m-a impresionat: precizia raționamentelor morale, tăierea cu discernământ a unui subiect așa cum un chirurg taie cu bisturiul.
Recomandările noastre
