Ești scutit de taxe dacă nu emigrezi. Este o măsură pe care guvernul conservator din Portugalia vrea să o introducă, în lupta cu migrația în masă a tinerilor săi.
Doar că această facilitate fiscală se aplică doar pentru un an, când tinerii aflați la început de carieră nu câștigă cine-știe-ce, iar proprietăți este puțin probabil să aibă.
Primești reduceri fiscale dacă nu emigrezi
Guvernul conservator al Portugaliei vrea să introducă reduceri fiscale pentru tineri, cu scopul de a-i convinge să nu părăsească țara.
Măsura a fost prezentată în Parlament și face parte din proiectul bugetar pentru 2025. Este, însă, o inițiativă care îi privește nu doar pe cetățenii portughezi, ci și pe străini.
Concret, dacă legea va fi aprobată, toți cei care nu au împlinit vârsta de 35 de ani, nu vor plăti impozite pe venituri de până la 28.000 de euro, în primul an.
Și ar începe să le plătească progresiv în primul deceniu, scutirile scăzând de la total la 75%, apoi la 50% și 25% pe parcursul perioadei.
Câți tineri ar putea beneficia de măsura ce te scapă de taxe dacă nu emigrezi
Ministrul Finanțelor, Joaquim Miranda Sarmento, a explicat că beneficiile reprezintă un instrument fundamental pentru reținerea tinerilor în țară: potrivit estimărilor realizate de „Financial Times”, inovația ar putea viza aproximativ 350.000 - 400.000 de tineri sub 35 de ani.
În Portugalia, salariile medii sunt printre cele mai mici din Europa: 30% dintre tinerii între 15 și 39 de ani (aproximativ 850.000 de persoane) au părăsit țara, potrivit datelor de la Observatorul Emigrației.
Scutirea fiscală urmărește inversarea trendului, dar va avea și un cost pentru bugetul statului: vorbim de aproximativ 650 de milioane de euro, aproape 0,2% din PIB.
Pericol pentru guvern
În iunie, a intrat în vigoare și o scutire de impozit pe imobile și o scutire a taxei de timbru pentru achiziționarea primelor locuințe, de care beneficiază încă o dată tinerii în vârstă de până la 35 de ani.
Neaprobarea bugetului ar putea duce la căderea guvernului premierului Luís Montenegro, care a ajuns la putere abia în aprilie, după cele trei alegeri anticipate în trei ani. Votul Parlamentului asupra bugetului este programat pentru 31 octombrie.
(Articol: Doloresz Katanich, Euronews; Traducerea: Oana Avram, RADOR RADIO ROMÂNIA)