Ținta supremă a lui Vladimir Putin este să fie respectat de către Occident ca mare lider mondial, motiv pentru care principalul său obiectiv este recunoașterea Crimeei drept teritoriu rusesc. Prin urmare, restul acuzațiilor, precum amenințarea NATO, nu reprezintă decât justificări artificiale, este de părere fostul premier al Rusiei, Mihail Kasianov, unul dintre cei mai vocali opozanți ai liderului de la Kremlin.
Mihail Kasianov susținea, recent, că dacă războiul dintre Rusia și Ucraina va continua și în viitor - așa cum se întâmplă astăzi - Vladimir Putin va fi învins și, în cele din urmă, înlăturat de la putere. Va fi „sfârșitul erei lui Putin”, spunea la acea vreme fostul premier al Rusiei.
Fostul șef de Guvern rus prevestește sfârșitul lui Putin
„Acum nu mai există nicio mișcare democratică în Rusia ca putere, dar după cum am zis, cetățenii își pun întrebări, iar propaganda rusă nu le oferă răspunsurile. Astfel, conștientizează și se împotrivesc, însă nu îndeajuns.
În viitor, dacă tot vom mai fi în acest război, Ucraina va câștiga, iar Putin va fi învins și așa se va sfârși era lui Putin”, a spus Mihail Kasianov, explicând că solidaritatea transatlantică l-a luat prin surprindere pe liderul de la Kremlin.
La fel s-a întâmplat și în cazul sancțiunilor impuse de europeni și americani împotriva Rusiei, din acest motiv Vladimir Putin fiind „foarte furios” pe cei din jur, potrivit lui Mihail Kasianov.
Liderul de la Kremlin este „înnebunit” după Crimeea
Anterior, Mihail Kasianov a declarat că este puțin probabil ca Putin să ofere vreo soluție la conflict „care să fie confortabilă pentru populația ucraineană”. Dincolo de promisiunea de neutralitate - ceea ce înseamnă că nu vor solicita aderarea la NATO sau la UE -, Kasianov crede că Putin va insista asupra „recunoașterii oficiale” că Crimeea face parte din Rusia.
„Acest lucru este absolut crucial, domnul Putin este înnebunit după Crimeea”, a declarat fostul premier rus pentru BBC.
Kasianov - care a fost prim-ministru în perioada 2000-2004 - a spus că se îndoiește de orice acord care ar putea fi blocat ca urmare a negocierilor actuale dintre cele două părți. El a sugerat că nu face decât să le ofere rușilor „timp pentru a se regrupa”.
Fostul premier a repetat că Vladimir Putin și apropiații săi politici sunt „nervoși” cu privire la amploarea sancțiunilor economice „devastatoare” pe care le aplică Occidentul. Mihail Kasianov a sugerat că liderul rus „nu se aștepta ca sancțiunile să fie atât de dure”.
„Cred că va continua să asuprească și să sporească invazia”, a declarat Kasianov, adăugând că este „foarte îngrijorat... că se va întâmpla ceva îngrozitor pe câmpul de luptă”.