Metrorex a anunţat sâmbătă că va restricționa, pentru a reduce riscul de infectare cu COVID-19, accesul călătorilor în stațiile de metrou în situațiile de urgență.
Potrivit unui comunicat al companiei accesul călătorilor în staţiile de metrou va fi oprit în situaţiile de urgenţă, pentru a se reduce, astfel, riscul de infectare cu coronavirus.
Iată și comunicatul Metrorex:
„Metrorex informează că, în contextul evoluţiei riscului de îmbolnăvire cu COVID 19, dar și a urgențelor medicale înregistrate în 07.10.2020, pe data de 09.10.2020, la sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, cei ai Poliţiei Metrou, ai firmelor de pază la metrou, precum şi reprezentanţii Metrorex.
În cadrul întâlnirii s-a evaluat modul de acționare existent, astfel:
Va fi plin de polițiști
a) Se acționează zilnic, în schimburi, cu 24 de agenți de poliție, 12 echipe mixte poliție/ jandarmi, cu două echipe în ținută civilă;
-zilnic, în medie, s-au înregistrat cca. 50-60 de situații în care s-au aplicat diverse sancțiuni conform prevederilor legale;
b) Având în vedere evoluția pandemiei Covid 19, s-au făcut demersuri pentru suplimentarea numărului de jandarmi;
c) În cele 63 de stații de metrou acționează zilnic 320 de agenți de pază în trenurile de metrou și stații, fiind constituite inclusiv 10 patrule mobile;
Față de situațiile de urgență înregistrate, se fac demersuri la ISUB-IF pentru realizarea unor întâlniri care să clarifice procedurile de intervenție ale acestora.
Cum pot fi închise stațiile și în ce situații
De asemenea, s-au discutat posibilitățile în ceea ce privește colaborarea cu Polițiile Locale de la nivelul Municipiului București, urmând a se solicita o întâlnire, raportat la posibilitățile acestora de a asigura sprijin la gurile de acces de metrou, în situații de urgență.
S-a actualizat modul de acționare în ceea ce privește aplicarea procedurilor de comunicare în situații de urgență pe fluxul informațional METROREX - Poliția Metrou, respectiv firme de pază - METROREX și firme de pază - Poliția Metrou.
Astfel, în situațiile de urgență, până la prezentarea forțelor de Poliție, controlorii de acces și agenții de securitate vor îndruma călătorii, prin anunțuri la stația de sonorizare, respectiv prin recomandări verbale, să nu acceseze stațiile de metrou până la reglementarea situației”.