„Este o nebunie! De la o simplă răceală s-a trecut la Apocalipsă” Revolta unui medic
- Feri Predescu
- 12 mai 2020, 03:00
Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae, face o analiză dură a modului în care a fost tratată problema Convid-19, în România, considerând că restricțiile sunt exagerate, iar mortalitatea prezentată de autorități nu ar fi reală.
„Eu am spus de la început că nu putem să știm care este mortalitatea reală pentru că s-a schimat modalitatea de raportare numai pentru cazurile COVID-19. Dacă cineva are un accident vascular cerebral este dus în spital, și să spunem că face o gripă, cauza morții este trecută ca accidentul vascular cerebral.
Dacă cineva însă face același accident și i se face testul, care uneori îi vine după ce a murit, cauza decesului îi este raportat COVID-19. Este absolut absurd”, a spus Vasile Astărăstoae, într-o intervenție telefonică în emisiunea „România te privește”, de pe Look Plus.
”Pentru mine este inexplicabil, irațional și absurd. Este o nebunie. N-am înțeles-o de la început, n-o înțeleg nici acum. Trebuia tratată cu seriozitate această pandemie, dar fără să practice panica și bagatelizare excesivă. De la o simplă răceală s-a trecut la o apocalipsă. Este o afecțiune, o epidemie, un virus nou, toată lumea este de acord. Este clar că dă o anumită boală. Boala este cu puțin mai gravă decât gripa și o spun cu toată responsabilitatea pentru că vedeți, în Europa, în momentul de față, nu au ajuns la numărul mortal de gripă din sezonul 2017-2018.
N-am înțeles închiderea cimitirelor, bisericilor. Dacă se poate merge la sparanghel, la mall sau în Austria să acorzi asistență celor bolnavi, atunci de ce respectarea strictă a regulilor de distanțare socială nu te poate lăsa să ieși de aici. Nu înțeleg de ce nu poți ieși din localitate. Adică în afara localității stau virușii în „cohorte” și te atacă? Da, nu poți să ieși din localitate unde este zonă roșie. De ce nu poți să circuli noaptea? Credeți că virușii sunt păsări de noapte care pot să te atace?
Deciziile acestea au fost făcute din spaimă, ca nu cumva să se greșească. Ce am observat și o spun cu toată sinceritatea, pentru că am susținut modelul suedez, în România există o criză de încredere. Guvernanții n-au încredere în români, îi tratează ca pe niște proști, inculți, limitați și așa mai departe.
În condițiile astea nici cetățenii n-au încredere în statul român. N-au încredere în măsurile care se propun. Tot timpul au o bănuială, o suspiciune că în spate ar fi ceva ascuns sau o conspirație. Trebuie să fim mai atenți la dictatura politico-medicală pentru că este mai periculoasă decât orice.