„Bunătatea din lume nu poate fi înțeleasă nicidecum ca o reflexie a bunătății lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, ca o împărtășire din singurul izvor al bunătății, care este Dumnezeu”, afirmă și Pr. Dr. Ștefan Zară în magistralul său eseu „Mântuitorul Hristos, «plinătatea bunătăților» în scrierile lui Origen.
Principala „bunătate” pe care Hristos Dumnezeu o revarsă asupra oamenilor este Viața, scrie părintele Zară, căci Mântuitorul, care ne cheamă să-L urmăm, a zis: „Eu sunt Viața”.
Legată intrinsec de articolele anterioare este și meditația „Despre ispite” a Protos. Arsenie Muscalu, care, între altele face o descriere amănunțită a strategiilor diavolului prin care își atacă victimele în funcție de starea lor duhovnicească:
1. „Pe cei care zac în robia păcatului și nici nu se gândesc să se elibereze din această robie, diavolul îi ispitește în sensul că, folosindu-se de înclinarea lor spre păcat, le aranjează și le înlesnește noi și noi prilejuri de a păcătui, având grijă în același timp să șteargă din mintea lor orice gând bun, să le abată atenția de la orice situație sau întâmplare care ar putea să le insufle vreo bună dorință, vreun gând de a se elibera de păcat, cufundând astfel pe om din întuneric, într-un întuneric și mai adânc.”
2. „Pe cei care conștientizează starea de robie, starea sufletească păcătoasă și care doresc să se elibereze de această stare, dar nu fac nimic în această privință, diavolul îi ispitește cu amânarea, mângâindu-i mincinos că încă mai este timp, că astăzi vor păcătui eventual pentru «ultima oară», iar mâine se vor îndrepta, dar întotdeauna «mâine!» și niciodată «astăzi!».”
3. „Pe cei care cu hotărâre s-au eliberat din robia păcatului și au pornit pe calea binelui, diavolul îi ispitește adesea să săvârșească binele după mintea lor, să se încreadă în discernământul lor, neglijând să ceară sfatul cuiva care ar i-ar putea sfătui pe cele bune sau chiar evitând să se așeze sub ascultarea cuiva prin care, cu harul lui Dumnezeu, să poată fi ales binele adevărat de un bine aparent, înșelător, astfel ajungând să cadă din nou în păcat.”
4. „În sfârșit, diavolul nu se sfiește să atace nici pe cei care au urcat toată scara virtuților și care pare că s-au statornici în bine, făcându-i să pună pe seama propriei propriei vrednicii și priceperi binele dobândit și astfel să piardă totul, cufundându-se în trufie.”
Recomandările noastre
