"Noaptea sexuală", cu peste 200 de reproduceri, incită prin imaginile dezinhibate şi provocatoare.

În „Noaptea sexuală“, un album îndrăzneţ şi seducător, apărut în condiţii grafice excepţionale la Humanitas Fiction, erotismul celor 200 de reproduceri color din mari muzee şi colecţii particulare reverberează în incitantul eseu semnat de scriitorul Pascal Quignard, laureat al premiilor Goncourt şi al Academiei Franceze.

Albumul arată ca o casetă de bijuterii căptuşită cu o somptuoasă catifea neagră, pe care străluceşte albul literelor şi al trupurilor dezvelite. Autorul comentează reproducerile prin texte de o poeticitate deosebită, despre „Lot şi fiicele lui“, „Golgota“, „Infernul“, „Maria Magdalena“, „Sfântul Augustin şi Desiderio“, „Marte şi Venus“ sau „Eros şi Psyche“. Picturile aparţin unor artişti celebri, printre care Leonardo da Vinci („Fetusul şi peretele intern al uterului“), Rembrandt („Iosif fugind de nevasta lui Putifar“), Tiţian („Diana şi Acteon“) ş.a.

Acuplări în grotă

Textul lui Pascal Quignard vorbeşte despre noaptea în care se ascund cele mai inavuabile fantasme, imaginile originare obsesive („scene primitive“, după cum le numeşte autorul) care au populat viaţa nocturnă a umanităţii. Toate textele au trimiteri mitologice care se regăsesc în pictură.

De la primele reprezentări ale acuplărilor rituale din grotele preistorice la imaginile şocante ale artei moderne, trecând prin frivolele scene de budoar ale rococoului, prin gravurile explicite ale Renaşterii sau prin rafinatele stampe japoneze, albumul-eseu „Noaptea sexuală“ dezvăluie visul tainic, la hotarul dintre plăcere şi fascinaţie temătoare, pe care îl întrezăreşte fiecare dintre noi.

„Când ne sondăm adâncul inimii în tăcerea nopţii, ne ruşinăm de indigenţa imaginilor pe care ni le-am făcut despre bucurie. Nu eram de faţă în noaptea când am fost zămislit. E greu să participi la ziua care te precedă. Există o imagine lipsă în sufletul nostru“, spune Pascal Quignard, comentând imaginile.

Între noaptea uterină şi cea terestră

„Depindem de o scenă petrecută în chip necesar, dar care nu se va arăta nicicând ochilor noştri. Numim această imagine lipsă «originea». O căutăm în spatele a tot ce vedem. Şi numim lipsa aceasta pe care o tragem după noi zi după zi «destinul». Îl căutăm în spatele a tot ce trăim. În el se vor nărui gesturile pe care le facem iar şi iar fără luare-aminte, cuvintele, mereu aceleaşi, care ne trădează“, crede autorul.

„Încerc să fac încă un pas către izvorul spaimei trăite de oameni atunci când se gândesc la ce-au fost înainte ca trupul lor să arunce o umbră pe acest pământ. Dacă în spatele fascinaţiei există o imagine lipsă, în spatele imaginii lipsă mai există ceva: noaptea. Vreau deci să mă cufund în noaptea aceasta care din capul locului şi-a transmis culoarea paginilor de faţă. Există trei nopţi. Înainte de naştere a fost noapte. E noaptea uterină. Odată născuţi, la capătul fiecărei zile e noaptea terestră. Picăm de somn în sânul ei. Aşa cum vârtejul fascinaţiei ne soarbe, întunericul astral ne înghite, iar noi visăm în el. Şi, dacă de vorbit cu noi înşine vorbim prin noaptea din noi, lăuntrică, de atins ne atingem în noaptea din afară, cotidiană, ce ochilor noştri le pare venită din cer“ , afirmă Pascal Quignard.

1557. În lucrarea lui Tintoretto, bătrânii judecători obligă o tânără nevastă să-şi descopere chipul